Războiul din Ucraina – a început numătoarea inversă?

Recent Ucraina a trecut de la o poziţie ofensivă la una defensivă, începând să construiască şanţuri şi fortificaţii pentru a opri avansul forţelor armate ruse. Marea problemă este că pe timp de iarnă construirea unor şanţuri şi fortificaţii ridică probleme logistice majore, deoarece pământul este îngheţat şi se poate lucra foarte greu. Cea mai bună

Recent Ucraina a trecut de la o poziţie ofensivă la una defensivă, începând să construiască şanţuri şi fortificaţii pentru a opri avansul forţelor armate ruse. Marea problemă este că pe timp de iarnă construirea unor şanţuri şi fortificaţii ridică probleme logistice majore, deoarece pământul este îngheţat şi se poate lucra foarte greu. Cea mai bună ocazie de a începe aceste fortificaţii era la începutul verii, de-a lungul verii şi toamnei dar în acele momente conducerea de la Kyiv se amăgea încă cu un rezultat bun al ofensivei declanşată pe 4 iunie. Trebuie reamintit în acest context că forţele ucrainene nu au expertiză în ridicarea de fortificaţii – Bahmut a fost cucerit datorită lipsei unor fortificaţii adecvate, iar durata mare de rezistenţă a forţelor ucrainene s-a datorat exclusiv voinţei eroice de a nu ceda acest oraş.

Radu CarpFoto: Arhiva personala

Problema majoră a actualului curs al războiului nu sunt fortificaţiile, ci faptul că Ucraina pierde iniţiativa pe linia frontului şi are în prezent o armată destul de numeroasă în poziţii defensive. Armata rusă nu a ajuns deocamdată la linia de oraşe fortificate Slavyansk – Kramatorsk – Konstantinovka dar în ritmul actual este doar o chestiune de timp până când vom asista la bătălii sângerose pentru apărarea acestei linii. Faptul că armata rusă avansează foarte încet înseamnă că nu va atinge poziţiile defensive ale Ucrainei atât de repede precum sunt aşteptările la Moscova. Cu toate acestea, degradarea generală a forţelor ucrainene, în special în materie de obuze şi de resurse umane, face ca apărarea să fie, pe termen lung, o sarcină extrem de dificilă.

Forţele armate ruse nu dau semne că intenţionează oprirea ofensivei pe frontul ucrainean. Federaţia Rusă investeşte masiv în producţia de vehicule de infanterie necesare unei ofensive rapide pe timp de iarnă, Kurganmashzavod ce fabrică asemenea vehicule anunţând recent că angajează peste 1000 de muncitori (datele privind producţia efectivă sunt greu de aflat, fiind ţinute la secret de Kremlin). Federaţia Rusă a agreat recent cu Iranul, cu încălcarea sancţiunilor internaţionale, oferirea de avioane Su- 35, primind în schimb drone Arash 2, mult mai complexe decât Shahed dar şi rachete Fateh 110 şi Zolaghar. Relaţia cu Coreea de Nord s-a intensificat de asemenea, primele rachete KN 23 fiind livrate în Federaţia Rusă. Acestea sunt echipate cu capete speciale pentru a străpunge fortificaţiile ucrainene – exact ceea ce aveau nevoie în acest moment forţele armate ruse. Dealtfel, primele semne ale folosirii echipamentului nord-corean în Ucraina au început deja să fie raportate.

Războiul din Ucraina este un război de uzură, iar soarta sa a fost decisă în momentul în care a fost acceptată (mai exact, nu a fost refuzată) provocarea rusă pentru un asememea război. În urmă cu an, Federaţia Rusă avea mari probleme legate de producţia de armament, de transportul acestuia pe front şi de depozitarea în condiţii sigure. Rachetele HIMARS ţinteau foarte uşor aceste depozite şi anihilau orice încercare de a folosi echipamentele puţine, livrate cu greu. În prezent, situaţia este cu totul alta. Producţia a fost mărită, iar rachetele ucrainene sunt anihilate eficient cu mijloace tipice EW (electronic warfare).

Este semnificatiuv faptul că Ucraina nu a mai primit vehicule de artilerie sau tancuri de mai bine de 6 luni, cu excepţia Leopard 1, vechi şi greu de folosit ca tanc (poate fi utilizat mai mult ca vehicul de transport).

Un alt motiv de îngrijorare este legat de declaraţiile preşedintelui Zelenski care afirma în data de 22 decembrie că producţia de armament rusă este în scădere. Se datorează aceste declaraţii necesităţii de a întări moralul soldaţilor de pe front? Ori dezinformării, ajunsă la cel mai înalt nivel? Cifrele arată altceva: Kurghanmashzavod avea 1700 de angajaţi înainte de război, în prezent are peste 5000. Uzinele metalurgice Motovikha şi Barikady îşi extind terenul (evoluţii vizibile din sateliţii de recunoaştere), ceea ce înseamnă implicit mărirea producţiei.

O evoluţie favorabilă pentru ucraineni este mărirea capacităţilor de producţie militare proprii, aspect ignorat de la începutul războiului. Germania a anunţat recent că va contribui la extinderea capacităţii de producţie ucrainene, prin investiţii ale firmelor sale producătoare de armament. În sfârşit, se pare că ţările occidentale au înţeles că a produce armament pe teritoriul Ucrainei este mult mai ieftin şi mai eficient decât a aduce în Ucraina arme scumpe, fabricate în Occident cu costuri uneori de 10 mai mari decât ceea ce oferă Ucraina.

De ce producţia occidentală de obuze este atât de redusă? În Afganistan, în perioada de vârf a conflictului, statele membre NATO foloseau maximm 300 de obuze pe zi. Nimeni nu a anticipat că va fi nevoie la un moment dat de o industrie de război pentru producţia de echipamente militare necesare Ucrainei. În tot acest timp, Federaţia Rusă a marcat un declin de la producţia sovietică dar facilităţile de producţie s-au păstrat şi au putut fi repornite – este adevărat, nu din data de 22 fenruarie 2022, ci abia de la jumătatea anului 2023. Multă vreme, statele occidentale au mers pe logica “dacă este să cheltuim pe armament în Ucraina, măcar să oferim producţia companiilor noastre”. Treptat s-a înţeles că nu aceasta este strategia cea mai bună, ci aceea de a acorda bani pentru industria ucraineană. Cum însă să fie prezentat un astfel de adevăr opiniei publice, fără să apară acuzaţia că banii ce puteau fi folosiţi pentru funţionarea propriilor economii se duc în direcţia Ucrainei?

Rheinmetall produce vehiculele militare Caracal cu un cost de 600.000 dolari şi le vinde guvernului german în cadrul ajutorului Germaniei pentru Ucraina. Germania preferă să nu trimită bani direct în Ucraina, ci să investească în propria producţie de armament. Rheinmetall va fabrica 3058 de astfel de vehicule pentru ameţitoarea sumă de 1,9 miliarde de euro. Coreea de Sud produce astfel de vehicule la un cost de 60.000 de dolari – de 10 ori mai ieftin decât Rheinmetall dar nu livrează în Ucraina.

Întreaga gândire strategică din spatele ajutorului militar acordat Ucrainei ar trebui revizuită: este nevoie de echipamente militare ieftine şi de calitate, este nevoie de trecerea la sistemul producţiei de război pentru obuze, este necesar a se analiza care sunt punctele de pe traseul materiilor prime unde sunt mari probleme. Federaţia Rusă, Iranul, Cioreea de Nord nu au nevoie de vreo analiză pentru a realiza fluxul extracţie materii prime – producţie – livrare pe frontul din Ucraina. Aceasta se întâmplă datorită încălcării sistematice a sancţiunilor internaţionale la adresa celor trei ţări. Dacă ar fi existat o Organizaţie a Naţiunilor Unite capabilă să impună aceste sancţiuni, în mod corelat, constant şi eficient, acest flux ar fi fost întrerupt. În condiţiile în care ONU nu poate impune nicio sancţiune Federaţiei Ruse, Iranului sau Coreei de Nord, discuţia este din păcate inutilă.

Ucraina avea, până nu demult, două avantaje pe front: dronele FPV şi rachetele cu tehnologie înaltă. În prezent nu le mai are. Federaţia Rusă a pus accentul de la destrămarea Uniunii Sovietice pe dezvoltarea EW, iar Ucraina a rămas la nivelul din 1991 la acest capitol (conform afirmaţilor lui Zalujnâi, nu potrivit propagandei ruse). Ucraina a descoperit în martie 2023 că rachetele Excalibur, ghidate prin GPS, nu mai nimeresc ţinta, garţie bruiajului electronic rusesc. La fel s-a întâmplat şi cu rachetele JDAM – ER livrate de SUA şi cu rachetele HIMARS. Ulterior, forţele armate ruse s-au dovedit capabile a bruia şi dronele ucrainene – singurul tip de echipament în legătură cu care supremaţia Ucrainei este un adevăr care nu e negat nici de Kremlin. Ucraina a început să piardă peste 2000 de drone săptâmânal datorită bruiajului EW, potrivit The Economist. RUSI a publicat în luna mai un raport din care a reieşit că forţele armate ruse pot desfăşura un sistem complet EW la fiecare 10 kilometri pe linia frontului. Aceste sisteme acţionează pe o rază de 10 kilometri (de aceea distanţa dintre ele este identică cu raza de acţiune). EW acţionează nu numai prin dobândirea controlului total asupra dronei dar şi prin identificarea exactă a locului de unde aceasta a fost trimisă. Ucraina a cerut din SUA sisteme EW dar solicitarea sa a fost refuzată, din motivul protecţiei unor mecanisme foarte sensibile şi sofisticate. Problema majoră este că sistemele occidentale de EW sunt în urma celor care sunt dezvoltate de Federaţia Rusă – din nou, nu o spune propaganda rusă, ci Nico Lange de la organizaţia Conferinţa de Securitate München (cea care organizează Forumul anual de Securitate de la München). Soluţia ucraineană? Dezvoltarea unui sustem propriu de EW, Pokrova. Eficienţa acestuia este foarte redusă dar simplul fapt de a încerca prin propriile mijloace dezvoltarea unui asememea sistem este remarcabilă şi demonstrează rezilienţa ucraineană. Occidentul poate ajuta Ucraina prin acţiuni de spionaj tehnologic asupra sistemelor ruse de EW. Însă şi la acest capitol se pare că suntem doar în stadiul de conştientizare a necesităţii unei astfel de acţiuni.

O altă problemă este că sistemele de luptă occidentale nu au fost concepute pentru o utilizare atât de îndelungată, cu o frecvenţă atât de mare. Toate aceste sisteme, precum Caesar sau PzH 2000, pot trage de 100 de ori pe zi. Armata ucraineană foloseşte în medie de 300 de ori acelaşi sistem de tragere. Rezultatul este degradarea iremediabilă a acestora.

Motivele pentru care un război de uzură este în avantajul Federaţiei Ruse

În primul rând, costurile de producţie. Un vehicul Puma fabricat în Europa costă între 20 şi 34 milioane dolari, Lynx între 11 şi 29 milioane, Boxer între 8 şi 25 de milioane, CV 90 între 9 şi 12 milioane. Federaţia Rusă cheltuie pe vehicule similare între 300.000 şi 900.000 de dolari. Pentru europeni există şi opţiuni mai ieftine (Patria, Borsuk, Pandur II) dar şi acestea costă între 3 şi 8 milioane dolari. Desigur, calitatea acestor vehicule state of the art este excelentă. Într-un război de uzură nu contează însă calitatea, ci cantitatea şi costul. Câştigă cine produce mai mult şi mai ieftin. Exista alternativă la capcana războiului de uzură? În mod categoric, nu. Ucraina nu putea purta un război de manevră, i-au lipsit încă de la bun început mijloacele. Dacă 200 de avioane F-16 ar fi fost amplasate la graniţa Ucrainei cu Federaţia Rusă la data de 24 fenruarie 2022, poate că un război de manevră sau renunţarea la război din partea Federeaţiei Ruse ar fi fost luate în considerare.

În al doilea rând, pentru a supravieţui timp de 30 de zile pe front, Ucraina are nevoie de 800.000 de obuze. Tările europene au livrat în 2023 480.000 de obuze, potrivit declaraţiilor doamnei von der Leyen. La acestea se adaugă 250.000 de obuze livrate de SUA. Cei mai mari producători de obuze din Europa sunt Polonia, România, Republica Cehă, Bulgaria şi Slovacia (în această ordine). La acestea se adaugă obuzele produse de fiorma germane Rheinmetall. Nu cunoaştem cifrele pentru 2023, dar în 2022 întreaga producţie de obuze a Rheinmetall a fost de 66.000.

Cu alte cuvinte, Europa şi SUA pot produce într-un an cât ar avea nevoie Ucraina într-o lună pentru a opri ofensiva rusă. România ajută Ucraina în acest efort – astfel se explică şi declaraţiile exterem de prietenoase ale preşedintelui Zelenski la adresa României, vizita la Bucureşti, etc. Desigur, ajutorul acordat Ucrainei în transportul de cereale este cel puţin la fel de important dar fără obuzele livrate de România poate că forţele armate ruse ar fi cucerit deja întregul Donbas.

Războiul de uzură nu este doar despre şanţuri, fortificaţii, vehicule blindate sau obuze. Războiul din Ucraina a intensificat nevoia de materii prime pentru industria militară, la nivel global. Un aspect mai puţin comentat în legătură cu războiul din Gaza este că Israelul a redus capacitatea industriei sale militare de la 140.000 la 30.000 de persoane angajate, într-un interval de trei decenii. Israelul are nevoie astfel de livrări de armament pentru a continua războiul din Gaza. Dacă cele două războaie continuă în acelaşi ritm, Occidentul va trebui să aleagă între a înarma Ucraina sau Israelul. Aceasta înseamnă o soluţie diplomatică fie pentru războul din Gaza, fie pentru cel din Ucraina. Este mai uşor, din foarte multe motive, a începe negocierile diplomatice legate de Ucraina – iar acest fapt, extrem de îngrijorător, începe să se vadă în practică.

Dacă războiul din Gaza continuă şi în prima parte a anului 2024, Israelul va pune Occidentul în faţa unei provocări imense: “nu primim echipamente militare de la voi, putem cere ajutorul Federaţiei Ruse”. Nu ar fi deloc o surpriză, în trecut au existat asemenea livrări de armament, iar diaspora rusă din Israel este puternică şi poate determina un astfel de rezultat, dacă livrările din Occident vor scădea sau vor întârzia. Datorită lipsei de capacităţi de producţie militară, în condiţiile continuării celor două războaie cu aceeaşi intensitate, Israel şi Ucraina vor urmări livrări din Turcia, India, Brazilia sau Africa de Sud – ţările care s-au remarcat în ultima vreme prin producţia militară şi care nu s-au implicat până în prezent în cele două războaie. Exact aceste ţări gravitează pe orbita BRICS, alături de Federaţia Rusă. Vor fi oare dispuse să livreze armament Ucrainei, în subsidiar cu armamentul redus din partea Occidentului sau chiar în locul acestuia (dacă se va menţine actualul blocaj financiar pentru Ucraina)? Greu de crezut.

În condiţiile în care banii pentru Ucraina sunt blocaţi atât în SUA, cât şi la nivelul UE, prin refuzul Ungariei, Iranul şi Coreea de Nord livrează masiv armament care ajunge foarte rapid pe linia frontului. Nu este de mirare că ţările occidentale testează terenul pentru discuţii de pace cu Federaţia Rusă, iar gândirea predominantă este că resursele financiare nu mai trebuie folosite pentru înarmarea Ucrainei, ci mai degrabă pentru reconstrucţie după război.

Ucraina încearcă cu disperare să menţină linia frontului dar este din ce în ce mai dificil. Generalul Zalujnîi avea perfectă dreptate atunci când scria că Ucraina are nevoie de un salt tehnologic, de un element cu totul nou care să deraieze mersul războiului de uzură, în caz contrar fiind condamnată să piardă. Estimarea noastră este că următoarele 90 de zile vor fi cele mai dificile din întregul război din Ucraina. După acest interval de timp, undeva la începutul primăverii anului 2024, vom avea o imagine de ansamblu mai bună asupra felului în care se va încheia acest război – va începe numătoarea inversă.

Există şi semne bune. Astăzi, 23 decembrie, armata ucraineană a anunţat doborârea a trei avioane Su – 34. Acestea ar fi folosit în premieră, potrivit Rybar, avioane F-16, dotate cu rachete HARM şi ar operat în apropierea Odesa. Foarte posibil, potrivit Rybar, a contat mult sistemul AWACS operat de ţările occidentale în zonă, a contat şi apărarea anti-aderiană ucraineană, posibil a fost implicată şi baza aeriană de la Feteşti. Vom vedea dacă aceste afirmaţii corespund sau nu adevărului. Cert este că impactul acestor pierderi asupra flotei aeriene ruse este total nesemnificativ. Ceea ce contează ar fi folosirea în premieră a F-16 şi a rachetelor HARM. Toate acestea în condiţiile în care până în prezent războiul din Ucraina nu a însemnat o înfruntare pe scară largă a forţelor aeriene implicate, datorită apărărilor anti-aeriene cu un grad de eficienţă egal de ambele părţi. Va fi folosirea F-16 un element decisiv în acest război? Din mai multe motive, impactul va fi nesemnificativ dar războiul nu se duce doar pe front, ci şi pe plan psihologic.

Ucraina se mai confruntă cu o problemă extrem de serioasă: lipsa militarilor de pe front. Recent Preşedintele Zelenski declara că este nevoie de o nouă mobilizare care să aducă în jur de 500.000 de soldaţi noi pe front. De asemenea, se intenţionează mobilizarea ucrainenilor cu vârsta de încorporare aflaţi în Occident. Germania a respins deja o asememea solicitare, prin poziţia ministrului justiţiei. În luna februarie 2023, la împlinirea unui an de război, Ucraina efectuase 17 runde de mobilizare. De atunci, s-a pierdut şirul. Probabil suntem în prezent la un număr de 25 de mobilizări succssive în Ucraina. Vârsta medie a celor aflaţi pe front este de 47 de ani. _Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro

Obiectiv România
Obiectiv România
Articles: 1822

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *