Cazul celor două fete de 15 ani care s-au aruncat de pe o clădire din Lupeni: Cu o zi înainte, una din ele a sunat la 112

Una dintre cele două adolescente de 15 ani care au murit, sâmbătă, după ce s-au aruncat de pe acoperișul unei foste fabrici din Lupeni ar fi sunat la 112 vineri seară, anunțând că între părinții ei ar fi izbucnit un conflict. Masina de politie Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Vineri seară, în jurul orei 23:00, una

Una dintre cele două adolescente de 15 ani care au murit, sâmbătă, după ce s-au aruncat de pe acoperișul unei foste fabrici din Lupeni ar fi sunat la 112 vineri seară, anunțând că între părinții ei ar fi izbucnit un conflict.

Masina de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Vineri seară, în jurul orei 23:00, una dintre adolescente a apelat serviciul unic de urgență și a solicitat ajutorul polițiștilor spunându-le acestora că între părinții ei ar fi izbucnit un conflict, conform Digi 24. Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că nu este vorba despre violență în familie, astfel că nu a fost deschis un dosar penal, însă a fost sesizată Direcția de Asistență și Protecție Socială din cadrul Primăriei din Uricani, pentru monitorizarea familiei. Motivul de ceartă dintre cei doi părinți ar fi fost legat chiar de anturajul fetei, conform Digi 24.

Audierile în cazul celor două fete de 15 ani au început luni, la sediul politiei din Lupeni, și continuă marți.

O colegă a uneia dintre adolescente ar fi spus la audieri că fetele erau marginalizate în grupul de prieteni pe motiv că ar fi fost mai retrase.

„Ea era foarte deschisă cu mine, îmi povestea tot ce se întâmpla, numai că în ultima săptămână nu mai era”, a spus mama uneia dintre fete, după audieri.

„Am plecat mai repede ca anul 2023”

Cele două adolescente fuseseră colege de clasă, până în clasa a opta, la o şcoală din Uricani. Ele au rămas prietene şi după terminarea gimnaziului. Una dintre ele era elevă în clasa a noua la Liceul Tehnologic „Mihai Viteazul” din Vulcan, iar cealaltă era elevă la Liceul Tehnologic „Retezat” Uricani.

„Este un caz care ne-a cutremurat, ne pare foarte rău pentru cele întâmplate. La acest moment se adună date, să vedem ce a condus la această tragedie. Tot ce am aflat până în acest moment este că copiii au fost urmăriţi de către părinţi, părinţii chiar au fost implicaţi în activitatea lor şcolară. Copiii nu au provenit din familii care să nu-şi fi dat interesul. Probabil consilierii noştri vor face prima dată consiliere cu colegii de clasă ai celor două fete, pentru că acolo este prioritar în acest moment, pentru că şi pentru ei este o traumă ceea ce s-a întâmplat”, a declarat luni, pentru News.ro, inspectorul şcolar general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara, Sofia Szasz.

Surse locale au declarat, de asemenea, pentru News.ro că cele două fete nu aveau foarte multe absenţe, nu s-a semnalat „un comportament ieşit din comun” în cazul lor şi că una dintre ele a fost, la un moment dat, în atenţia consilierului şcolar, fiind chemată pentru o discuţie din cauză că adunase peste 20 de absenţe nemotivate.

Jurnaliştii de la Adevărul scriu că una dintre fete şi-ar fi anunţat gestul sinucigaş, printr-un mesaj pe o rețea de socializare: „Am plecat mai repede ca anul 2023”.

Cele două fete s-au aruncat de la o înălțime de aproximativ 20 de metri, de pe o clădire dintr-o fostă fabrică din Lupeni lăsată în ruină. Una dintre fete a murit pe loc, iar în cazul celei de-a doua s-a încercat resuscitarea, dar fără rezultate.

Una dintre ele şi-a anunţat mama că urmează să se sinucidă. Tatăl s-a urcat în mașină și a condus șapte kilometri ca să-și salveze fiica, dar nu a reușit să ajungă suficient de repede.

Obiectiv România
Obiectiv România
Articles: 1822

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *