Category Actualitate

Florin Piersic are septicemie. Cel mai probabil, infecția a pornit de la o branulă – Institutul Inimii din Cluj

Florin Piersic are septicemie. Cel mai probabil, infecția a pornit de la o branulă – Institutul Inimii din Cluj

​Florin Piersic are o infecție generalizată (septicemie) care îi poate pune viața în pericol, a declarat miercuri Florin Crișan, managerul Institutului Inimii din Cluj-Napoca, pentru HotNews.ro. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat aseară de la Cluj la Institutul de Boli Infecțioase Matei Balș din București, cu un avion SMURD. Florin Piersic
Manevre nucleare, amenințări către Franța și Marea Britanie, avertisment pentru NATO: Rusia ridică tonul în conflictul cu Occidentul

Manevre nucleare, amenințări către Franța și Marea Britanie, avertisment pentru NATO: Rusia ridică tonul în conflictul cu Occidentul

Purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse Maria Zaharova a subliniat că eventuala sosire a militarilor francezi în Ucraina îi va transforma pe aceștia în ținte legitime ale Moscovei, în vreme ce purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, Dmitri Peskov, a avertizat că o intervenție directă a NATO în război ar fi foarte periculoasă, scriu
Înregistrări audio ale candidaților din Coaliție – Primarul PSD către consiliera PNL: „Vă execut de pe faţa pământului! O să te bat de-o să te c**i pe tine”

Înregistrări audio ale candidaților din Coaliție – Primarul PSD către consiliera PNL: „Vă execut de pe faţa pământului! O să te bat de-o să te c**i pe tine”

„Îţi declar pe telefon: o să te bat de-o să te c**i pe tine.”, i se adresează viceprimarul cu atribuţii de primar unei consiliere. Înregistrarea e făcută în timpul şedinţei Consiliului Local din comuna Şimnicu de Sus, judeţul Dolj, susține consiliera. Primarul neagă acest lucru. Foști colegi de partid, consiliera și primarul, cei doi sunt
IPS Teodosie, trimis în judecată de DNA

IPS Teodosie, trimis în judecată de DNA

Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a fost trimis în judecată de DNA Constanța, pentru trafic de influență. Dosarul a fost deschis în urma investigației Recorder, care a publicat imagini filmate cu camera ascunsă de către un preot ce pretinde că este om de afaceri și care îi propune arhiepiscopul Tomisului să obțină o finanțare de 800.000
VIDEO Klaus Iohannis, la Casa Albă. Președintele SUA: Aţi întrecut toate aşteptările / Despre programul Visa Waiver

VIDEO Klaus Iohannis, la Casa Albă. Președintele SUA: Aţi întrecut toate aşteptările / Despre programul Visa Waiver

Președintele Klaus Iohannis a fost primit de Joe Biden, marți, la Casa Albă. Printre subiectele discutate s-au numărat întărirea securității la Marea Neagră și a flancului estic al NATO, găsirea de noi modalități pentru a ajuta Ucraina, dar și necesitatea întăririi militare a României prin creșterea cheltuielilor. Klaus Iohannis primit de Joe Biden in Biroul
INTERVIU EXCLUSIV O mamă al cărei copil a fost împușcat de un lunetist palestinian pune, față în față, părinți din ambele tabere. Cum a murit David

INTERVIU EXCLUSIV O mamă al cărei copil a fost împușcat de un lunetist palestinian pune, față în față, părinți din ambele tabere. Cum a murit David

Activista israeliană Robi Damelin a inițiat, prin organizația în care activează, Parents Circle, întâlniri în care părinți israelieni și palestinieni care au pierdut un copil în război, se așază la masă și își ascultă durerea. De asemenea face tabere pentru copiii israelieni și palestinieni. Și Robi și-a pierdut fiul, împușcat de un lunetist palestinian. Robi
O soluție pentru ieșirea din sărăcie. Întoarsă după 15 ani petrecuți la muncă în Italia, o româncă și-a deschis o afacere împreună cu soțul ei sicilian și a schimbat destinul unei comune

O soluție pentru ieșirea din sărăcie. Întoarsă după 15 ani petrecuți la muncă în Italia, o româncă și-a deschis o afacere împreună cu soțul ei sicilian și a schimbat destinul unei comune

​Intri ca turist și pleci ca prieten. Așa ar putea fi definit conceptul pe care mizează proprietarii de puncte gastronomice locale (PGL), un fenomen care s-a născut târziu la noi, dar care crește cu viteză de la an la an, scrie site-ul de analize economice și sociale Panorama. Anca Vlad Foto: Panorama.ro După 15 ani
Arestări în India după ce localnici au ajuns să lupte pe frontul din Ucraina / Cum au fost ademeniți în Rusia

Arestări în India după ce localnici au ajuns să lupte pe frontul din Ucraina / Cum au fost ademeniți în Rusia

Poliția federală a Indiei a anunțat arestarea a 4 persoane acuzate că au ademenit tineri în Rusia cu promisiunea unor locuri de muncă bine plătite sau admitere la facultate, aceștia fiind forțați să lupte în Ucraina după ce au ajuns în țara condusă de Vladimir Putin, relatează Reuters. Serghei Soigu alaturi de generalul Valeri Gherasimov
Una din cele mai mari escrocherii online din lume este încă în desfășurare. În spatele ei se află o rețea din China

Una din cele mai mari escrocherii online din lume este încă în desfășurare. În spatele ei se află o rețea din China

Peste 800.000 de persoane din Europa şi SUA au fost păcălite să îşi dea detaliile cardurilor şi alte date personale sensibile către o pretinsă vastă reţea de magazine online de designeri, care era falsă şi aparent operată din China, arată o investigaţie internaţională realizată de ziarele The Guardian, Die Zeit şi Le Monde, conform News.ro.
Ce au descoperit oficialii de la Kiev când au analizat resturile rachetelor nord-coreene lansate de Rusia în Ucraina

Ce au descoperit oficialii de la Kiev când au analizat resturile rachetelor nord-coreene lansate de Rusia în Ucraina

Procurorii ucraineni au examinat resturi de la 21 dintre cele aproximativ 50 de rachete balistice nord-coreene lansate de Rusia, încercând să evalueze amenințarea reprezentată de cooperarea Moscovei cu Phenianul. Biroul procurorului suprem al Ucrainei, Andrii Kostin, a declarat pentru Reuters că rata de eșec a acestor rachete pare să fie foarte ridicată. Totuși, atacurile au
O călătorie în Pirinei: cum a decis Emmanuel Macron să rupă protocolul pentru a lega o relație personală cu Xi Jinping

O călătorie în Pirinei: cum a decis Emmanuel Macron să rupă protocolul pentru a lega o relație personală cu Xi Jinping

Președintele francez Emmanuel Macron îl conduce marți pe președintele chinez Xi Jinping în munții Pirinei, pentru a doua zi a unei vizite în timpul căreia Xi a dat puține semne că ar fi pregătit să ofere concesii majore în materie de comerț sau de politică externă, scrie Reuters. Emmanuel Macron și Xi Jinping, alături de
„Georgia este sub controlul unui oligarh, cu excepția unei părți a presei și a societății civile” – Un profesor din Tbilisi explică uriașa miză a protestelor din această țară

„Georgia este sub controlul unui oligarh, cu excepția unei părți a presei și a societății civile” – Un profesor din Tbilisi explică uriașa miză a protestelor din această țară

„Oligarhul care conduce partidul de guvernare din Georgia deține, în propriul buzunar, sistemul judiciar, parlamentul, guvernul. Controlează totul, cu excepția societății civile și a unei părți din media”, spune profesorul de istorie și relații internaționale, David Darchiashvili, de la Universitatea Ilia din Tbilisi. Într-un interviu pentru HotNews.ro, analistul a explicat contextul în care au loc
Temuta mafie italiană a renunțat aproape de tot la crime în favoarea infracționalității cu guler alb

Temuta mafie italiană a renunțat aproape de tot la crime în favoarea infracționalității cu guler alb

Mafia italiană îşi murdăreşte rareori mâinile cu sânge în aceste zile. Bandele de extorcare nu mai sunt la modă, iar crimele sunt în mare măsură evitate de „naşi”. În schimb, mafioţii s-au mutat agresiv în lumea cu risc scăzut şi discret a infracționalității economice, au explicat procurori italieni pentru agenția Reuters, citată de News.ro. Politisti
REPORTAJ Paște la Bruxelles cu familia Pop, de oșeni și maramureșeni: “Ești străin și în România, ești străin și aici; ești străin peste tot”

REPORTAJ Paște la Bruxelles cu familia Pop, de oșeni și maramureșeni: “Ești străin și în România, ești străin și aici; ești străin peste tot”

Am petrecut Noaptea de Înviere la Biserica greco-catolică românească din Bruxelles împreună cu o familie ortodoxă și greco catolică din Țara Oașului și Maramureș. Șapte frați, bunica, 12 nepoți, unchi, mătuși și verișori trăiesc în străinătate în timp ce acasă, în Târșolț și Bixad (județul Satu Mare), Merișor și Groși (județul Maramureș), îi așteaptă casele
Incendiu cu degajări mari de fum în București. Două case au fost cuprinse de flăcări / O persoană a murit

Incendiu cu degajări mari de fum în București. Două case au fost cuprinse de flăcări / O persoană a murit

Pompierii intervin, marţi, pentru stingerea unui incendiu produs la două case de pe strada Culea Nicolae, din Sectorul 2 al Capitalei. O persoană a murit, potrivit ISU. Pompieri Foto: Inquam Photos / George Călin 13:15 Pompierii au anunțat că o persoană a murit. „În urma verificărilor efectuate în spatiile interioare, a fost extrasă o victimă
„Cadou pentru învestirea lui Putin”: SBU anunță arestarea a doi colonei ucraineni care plănuiau să îl asasineze pe Zelenski

„Cadou pentru învestirea lui Putin”: SBU anunță arestarea a doi colonei ucraineni care plănuiau să îl asasineze pe Zelenski

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunțat marți destructurarea unei rețele organizate de FSB care a recrutat doi colonei ai serviciilor ucrainene în vederea asasinării președintelui Volodimir Zelenski, relatează Ukraîinska Pravda. Volodimir Zelenski și generalul Yuriy Sodol în zona frontului din Ceasov Iar Foto: Handout/Ukrainian Presidential / Zuma Press / Profimedia „Agenții de contrainformații
Ion Iliescu, mesaj cu dedicație pe blogul personal

Ion Iliescu, mesaj cu dedicație pe blogul personal

Fostul președinte Ion Iliescu le-a mulțumit marți, printr-un mesaj publicat pe blogul personal, foștilor și actualilor angajați SPP la împlinirea a 34 de ani de la înființarea Serviciului de Protecție și Pază. Ion Iliescu Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea Ion Iliescu a scris pe pagina personală că prin Decretul-Lege nr.204 din 7 mai 1990
Invadarea terestră a orașului Rafah ar fi „intolerabilă”, spune secretarul general al ONU

Invadarea terestră a orașului Rafah ar fi „intolerabilă”, spune secretarul general al ONU

Invadarea oraşului Rafah, din sudul Fâşiei Gaza, unde Israelul a promis că va desfăşura o vastă operaţiune terestră, ar fi „intolerabilă”, a insistat luni secretarul general al ONU, Antonio Guterres, îndemnând Israelul şi Hamas la un „efort suplimentar” pentru un armistiţiu, notează AFP. Palestinieni care se refugiaseră în Rafah și care se întorc în Khan
VIDEO „Europa nu poate accepta astfel de practici”. Von der Leyen și Macron îl confruntă pe Xi Jinping

VIDEO „Europa nu poate accepta astfel de practici”. Von der Leyen și Macron îl confruntă pe Xi Jinping

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat luni că va cere o concurenţă „echitabilă" cu China în cursul întâlnirii cu preşedintele Xi Jinping la Paris, notează AFP. Liderul de la Beijing face o vizită rară în Europa, prima din ultimii cinci ani. Cei doi au fost primiți de președintele francez, Emmanuel Macron, la
Avem un român plecat la 17 ani din Timișoara, în Franța, e o lumină, iar politicienii cer sprijinul interlopilor – ”Indignați-vă!”, spune Gabriel Liiceanu

Avem un român plecat la 17 ani din Timișoara, în Franța, e o lumină, iar politicienii cer sprijinul interlopilor – ”Indignați-vă!”, spune Gabriel Liiceanu

Într-un amplu interviu pentru cititorii HotNews.ro, Gabriel Liiceanu susține că politicienii români au ajuns la ”cinismului ultim”. În condițiile în care România are oameni extrem de valoroși, ”cum este Cristian Mureșan”, există candidați la alegerile din 2024, cum e Cristian Popescu Piedone, care ”merge pe ideea că va avea sprijinul interlopilor? E e foarte tare
3 body problem / Problema celor 3 corpuri NETFLIX. Interzicem filmul sau spunem: băi, nu vă mai jucați de-a Dumnezeu!

3 body problem / Problema celor 3 corpuri NETFLIX. Interzicem filmul sau spunem: băi, nu vă mai jucați de-a Dumnezeu!

Problema adevărată este creierul nostru al spectatorului, intoxicarea lui cu falsuri, bazaconii. Granițele bine/rău, ficțiune/realitate mi s-au părut invizibile în film. Da, grație producției “pe computer” a cel puțin trei sferturi din episoade. Dar și din pricina unui mixaj deștept între teoriile științelor pozitive și cele ale imaginarului. Mamă, și cum se mai potrivesc între
Trei turiști dispăruți au fost găsiți morți cu un glonţ în cap pe fundul unui puț, în Mexic

Trei turiști dispăruți au fost găsiți morți cu un glonţ în cap pe fundul unui puț, în Mexic

Autorităţile mexicane au confirmat, duminică, faptul că americanul şi cei doi turişti australieni care au dispărut săptămâna trecută în nordul Mexicului sunt morţi, după ce trupurile lor au fost identificate de părinţi, relatează Reuters. Fotografiile surferilor străini dispăruți pe plaja din Ensenada, Mexic Foto: Karen Castaneda / AP / Profimedia Trupurile fraţilor australieni Callum, în
Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii / O schimbare strategică esenţială

Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii / O schimbare strategică esenţială

Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir Putin Foto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai activ atentate cu bombă disimulate, atacuri cu incendiere şi distrugeri ale infrastructurii pe teritoriul european, direct şi prin intermediari
O comedie de acțiune cu Ryan Gosling dă startul sezonului de filme de vară cu un debut dezamăgitor în box office-ul nord-american

O comedie de acțiune cu Ryan Gosling dă startul sezonului de filme de vară cu un debut dezamăgitor în box office-ul nord-american

„The Fall Guy", o comedie de acţiune cu Ryan Gosling şi Emily Blunt, a dat startul sezonului cinematografic de vară fără prea multă vervă. Filmul, susţinut de Universal şi regizat de David Leitch, a avut încasări sub aşteptări: 28,5 milioane de dolari din 4.002 săli nord-americane la debut, potrivit Variety, citată de News.ro. Emily Blunt
LIVE Război în Ucraina – ziua 803: Rusia a folosit o bombă de 1,5 tone pentru a lovi un sat din Harkov / Kremlinul anunță că a cucerit încă două localități din estul Ucrainei / Putin a ordonat exerciții militare cu arme nucleare tactice

​Ucrainienii au sărbătorit al treilea Paşte sub focuri de armă, în timp ce trupele ruseşti sunt tot mai aproape de a ameninţa unele dintre oraşele cheie din estul țării. O femeie a murit şi alte 17 persoane au fost rănite în urma atacurilor ruşilor din Duminica Paştelui în oraşul ucrainean Harkov şi în regiune. Rusia
„Atac sinistru”. Un tânăr de 20 de ani, găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini, într-o parcare din Irlanda de Nord

„Atac sinistru”. Un tânăr de 20 de ani, găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini, într-o parcare din Irlanda de Nord

Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fiecare mână, relatează BBC, citat de News.ro. Un tânăr de 20 de
Ce au de spus adolescenții filmați timp de 4 ani pentru un film despre Gen Z: „Cărăm bagajele emoționale ale unor părinți crescuți într-un sistem autoritar”

Ce au de spus adolescenții filmați timp de 4 ani pentru un film despre Gen Z: „Cărăm bagajele emoționale ale unor părinți crescuți într-un sistem autoritar”

​Trei adolescenți români au fost filmați timp de patru ani, inclusiv în perioada pandemiei, pentru un documentar despre Gen Z, „VIS.VIAȚĂ (Imaginary Youth)”. HotNews.ro a vorbit atât cu protagoniștii, cât și cu regizoarea Ruxandra Gubernat pentru a înțelege mai bine ce mesaj au vrut să transmită lumii prin acest documentar. Ștefania, una din protagonistele filmului