Obiectiv România

Obiectiv România

Revelionul la Hala Laminor. ISU București-Ilfov revine: Din perspectiva instituției noastre, activitatea se desfășoară cu nerespectarea prevederilor legale

Revelionul la Hala Laminor. ISU București-Ilfov revine: Din perspectiva instituției noastre, activitatea se desfășoară cu nerespectarea prevederilor legale
ISU București-Ilfov revine în cazul organizării Revelionului la Hala Laminor. Într-o adresă trimisă vineri organizatorului evenimentului, reprezentanții instituției spun că, din punctul lor de vedere, activitatea în Hala Laminor se desfășoară cu nerespectarea prevederilor legale. Într-un răspuns transmis joi, la solicitarea HotNews.ro, reprezentanții instituției afirmau că Hala Laminor nu are autorizație de securitate la incendiu

Numire surpriză: Cea mai mare armată din lume are un nou șef

Numire surpriză: Cea mai mare armată din lume are un nou șef
China l-a numit vineri pe Dong Jun, până acum șef al marinei militare, în funcția de ministru al apărării, punând capăt unei perioade de două luni în care acest post strategic a rămas vacant în urma misterioasei demiteri a predecesorului său, transmite AFP. Soldați chinezi în Beijing Foto: Thomas Halberg | Dreamstime.com Li Shangfu, numit

Austria toarnă apă rece pe declarațiile de la București despre intrarea în Schengen: „Nu există negocieri privind aderarea propriu-zisă”

Austria toarnă apă rece pe declarațiile de la București despre intrarea în Schengen: „Nu există negocieri privind aderarea propriu-zisă”
Austria a ţinut să reamintească joi că deschiderea spaţiului maritim şi aerian european pentru România şi Bulgaria nu constituie o apartenenţă deplină la spaţiul Schengen şi că nu a prezentat un calendar de implementare în acest sens, transmit joi seara AFP și Agerpres. Cancelarul Karl Nehammer alaturi de ministrul sau de interne, Gerhard Karner Foto:

VIDEO Armata ucraineană a publicat imagini de pe front care-l contrazic direct pe Vladimir Putin: „Nu ar trebui să credem NIMIC din ce spune Rusia”

VIDEO Armata ucraineană a publicat imagini de pe front care-l contrazic direct pe Vladimir Putin: „Nu ar trebui să credem NIMIC din ce spune Rusia”
Armata ucraineană a publicat o înregistrare video filmată pe front care contrazice direct afirmații făcute de președintele Vladimir Putin despre comportamentul militarilor săi în Ucraina. Soldatii rusi au incercat sa isi gaseasca salvarea in blindatul camarazilor lor Foto: Captura video - Defense of Ukraine „Rușii declară: 'Nu îi abandonăm pe ai noștri'. Rușii acționează: Nu

Marcel Ciolacu l-a demis pe secretarul de stat care i-a respins cererea de a fi declarat luptător cu rol determinant la Revoluția din 1989

Marcel Ciolacu l-a demis pe secretarul de stat care i-a respins cererea de a fi declarat luptător cu rol determinant la Revoluția din 1989
Premierul Marcel Ciolacu l-a demis pe Mihai Iulian Dodu din funcţia de secretar de stat al Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945—1989, cel care a iniţiat respingerea cererii prim-ministrului de a fi declarat luptător cu rol determinant în Revoluţia din decembrie 1989. Funcţia va fi

LIVE Război în Ucraina – ziua 673: Putin ar fi spus că războiul ar dura cel puțin cinci ani / Ucraina și Ungaria plănuiesc o întâlnire între Zelenski și Orban / Militari ruși suspectați că au executat soldați ucraineni

Războiul a intrat în cea de-a 673-a zi. SUA au anunțat deblocarea a 250 de milioane de dolari pentru un ajutor militar Ucrainei, ultima tranșă disponibilă fără un nou vot în Congresul american. Generalul Valerii Zalujnîi, comandantul forțelor armate ucrainene, a declarat că trupele sale au rămas la periferia orașului Mariinka, după ce ministrul rus

Raed Arafat: Ministerul de Interne a sesizat că sunt probleme la ISU Prahova, iar șefii pompierilor prahoveni care au controlat Ferma Dacilor în 2019 au fost pensionați în urma sesizărilor

Raed Arafat: Ministerul de Interne a sesizat că sunt probleme la ISU Prahova, iar șefii pompierilor prahoveni care au controlat Ferma Dacilor în 2019 au fost pensionați în urma sesizărilor
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a spus, la Digi24 , că Ministerul de Interne a sesizat că sunt probleme la ISU Prahova, în contextul în care șefii pompierilor prahoveni care au controlat pensiunea Ferma Dacilor în 2019 au fost pensionați acum doi ani, în urma sesizărilor, dar „de ce nu s-au făcut

Accidentul aviatic care a ucis 72 de persoane în ianuarie a fost provocat de o greșeală catastrofală a piloților – raport oficial

Accidentul aviatic care a ucis 72 de persoane în ianuarie a fost provocat de o greșeală catastrofală a piloților – raport oficial
Accidentul aviatic al Yeti Airlines care a ucis 72 de persoane în luna ianuarie a fost provocat de o eroare gravă a piloților care a dus la prăbușirea avionului, afirmă raportul oficial publicat joi cu privire la cauzele dezastrului, relatează Reuters. Zborul Yeti Airlines 691 s-a prabusit cu scurt timp inainte de aterizare Foto: Prakash