Babasha, pe numele său real Vlad Babașa, este originar din Bacău și la ora actuală este foarte popular pe mai multe platforme de streaming audio.
Vlad BabașaFoto: Facebook Vlad Babașaa
Un moment neașteptat a avut loc miercuri seară la concertul celebrei trupe Coldplay de pe Arena Națională când solistul Chris Martin a invitat pe scenă un tânăr român care a cântat o piesă lentă, o prelucrare a unei manele.
Este vorba despre Vlad Babașa, un interpret de manele foarte ascultat în acest moment.
O parte a publicului a început să fluiere cu putere momentul, în timp ce o alta a aplaudat. Chris Martin, solistul trupei Coldplay, a continuat să cânte alături de el și să-l încurajeze.
„Îl chem pe scenă pe noul meu prieten român, un tânăr artist pe care sper să-l primiti cu inima deschisă”, a spus solistul.
Circa 50.000 de oameni au fost prezenți miercuri seară la primul concert Coldplay. Și chiar dacă nu au avut o reacție „prietenoasă” cu Vlad Babașa, pe internet lucurile stau diferit,
Piesa „Păi Naa” lansată de Babasha în urmă cu 11 zile are peste 6,7 milioane de vizualizări pe YouTube, platformă populară printre interpreții de manele. Melodia se află pe primul loc în Trending, semnalând că foarte multă lume a dat play.
Pe contul de YouTube, Babasha are 104,000 de abonați și 16 videoclipuri publicate.
Și pe Spotify, intereptul are cinci piese în top 50 cele mai ascultate melodii de pe platforma de streaming audio, în acest moment. Clasamanetul se schimbă în funcție de preferințele utilizatorilor.
Are peste 565.000 de ascultători lunar și peste 23.000 de oameni îi urmăresc activitatea lui Babasha pe platforma furnizorului suedez de streaming. Piese „Baklava” are peste 5,5 milioane de audiții.
Pe Spotify scrie despre el că este „cântărețul dinamic cunoscut pentru performanțele sale electrizante din lumea manelelor, aduce o energie nouă pe scena muzicală vibrantă din România. Cu prezența sa scenică carismatică și vocea sa plină de suflet, Babasha a devenit un nume cunoscut, captivând publicul”.
„Muzica lui Babasha este o celebrare a vieții, a iubirii și a experienței umane, rezonând profund cu fanii din toate generațiile”, se mai arată în descrierea interpretului.
„Cu fiecare spectacol, el invită publicul într-o lume a pasiunii și intensității, unde muzica transcende barierele lingvistice și culturale”, mai subliniază descrierea.
Pe contul de Instagram, unde are aproape 60.000 de urmăritori, se prezintă ca artist, compozitor, textier și producător.
Pe profilul oficial de Facebook, are 6,500 de urmăritori și precizează că a început să studieze în 2021 la Universitatea Națională de Muzică din București.