„Nu am absolut nicio idee de ce”. O mamă al cărei fiu de 14 ani s-a sinucis încă nu are acces la istoricul de navigare al acestuia, în Marea Britanie

O mamă îndurerată din Marea Britanie care nu are „absolut nicio idee” despre motivul pentru care băiatul ei s-a sinucis, la vârsta de 14 ani, se luptă cu companiile de social media pentru a-i permite accesul la istoricul căutărilor efectuate pe internet de fiul ei, relatează sâmbătă Sky News. Rețele de socializare / Fotografie ilustrativă

O mamă îndurerată din Marea Britanie care nu are „absolut nicio idee” despre motivul pentru care băiatul ei s-a sinucis, la vârsta de 14 ani, se luptă cu companiile de social media pentru a-i permite accesul la istoricul căutărilor efectuate pe internet de fiul ei, relatează sâmbătă Sky News.

Rețele de socializare / Fotografie ilustrativăFoto: Vasin Lee / Shutterstock.com

Jools Sweeney a fost găsit mort în aprilie 2022. Medicii legiști nu au putut cataloga moartea adolescentului drept o sinucidere, deoarece nu au putut dovedi că avea o „dispoziție sinucigașă”, a spus mama băiatului, Ellen Roome, pentru postul britanic de televiziune.

Ellen Roome spune că fiul ei nu prezenta semne de depresie, iar poliția a exclus orice implicare a unei terțe părți. Ca urmare, ea spune că nu are „absolut nicio idee despre motivul pentru care nu mai este aici”.

Începând să citească despre alți adolescenți care și-au luat viața după ce au vizionat conținut online dăunător, femeia a cerut diferitelor companii de social media istoricul de navigare al fiului ei pentru a face lumină asupra motivului morții lui.

Dar ea povestește că „de la moartea lui, nu am reușit să accesez informații pentru a vedea la ce se uita fiul meu, conținut care ar fi putut contribui” la sinuciderea adolescentului.

„Părinții ar trebui să aibă dreptul de a avea acces deplin la conturile de social media ale copiilor lor, fie cât timp aceștia sunt încă în viață (pentru a-i proteja), fie dacă mor, ca în cazul meu”, consideră ea.

„Singurul lucru pe care nu l-am încercat: social media”

Ellen Roome a lansat o petiție pentru ca această problemă să fie dezbătută în parlamentul britanic. Însă, având în vedere că alegerile generale au fost programate pe 4 iulie, toate petițiile parlamentare vor fi închise automat pe 30 mai.

Astfel, femeii îi rămân doar câteva zile pentru a atinge obiectivul de 100.000 de semnături necesare pentru dezbaterea petiției. „Este (un obiectiv) foarte ambițios, dar am nevoie de (încă) 85.000 de semnături pentru a-mi atinge ținta, ceea ce mi-ar putea da acces la informațiile despre Jools, pentru a afla de ce a murit”, a precizat ea.

Întrebată despre impactul pe care l-a avut moartea neașteptată a fiului ei, Ellen a adăugat: „Este imposibil de greu, este îngrozitor, mă consumă. Trebuie să încerc singurul lucru pe care nu l-am încercat și anume social media”.

„S-ar putea să nu fie asta. Dar nu văd de ce companiile de social media nu m-ar lăsa să văd dacă nu au nimic de ascuns”, mai spune britanica.

25% dintre copii, dependenți de ecrane

Un raport recent al Comisiei pentru educație din Camera Comunelor a parlamentului de la Londra sugerează că a existat o creștere cu 52% a timpului petrecut de copii în fața ecranului între 2020 și 2022, un sfert dintre aceștia folosind dispozitivele într-o manieră dependentă.

Deputații din comisie au declarat că, deși Legea privind siguranța online va juca un rol în menținerea copiilor în siguranță față de conținutul dăunător din mediul online, protejarea lor completă nu va veni până când legea nu va fi pusă în aplicare, în 2026.

Deputații au sugerat că următorul guvern britanic ar trebui să interzică tuturor copiilor sub 16 ani să aibă telefoane.

„O problemă mai mare”: Părinții nu pot controla conținutul de pe dispozitivele copiii lor

Dar Ellen Roome nu este în totalitate de acord. „Cred că există o problemă mai mare decât interzicerea totală pentru copiii sub 16 ani. Pentru că ei au în continuare acces la alte dispozitive. Aceasta este o problemă mai mare. Trebuie să controlăm ce se află pe aceste dispozitive. Este șocant ce poate vedea un copil în zilele noastre”, argumentează ea.

Ian Russell, un activist care militează pentru siguranța online, a cărui fiică Molly, în vârstă de 14 ani, s-a sinucis după ce a vizionat materiale dăunătoare, a declarat că o astfel de interdicție ar „provoca mai mult rău decât bine” și ar „pedepsi copiii pentru eșecurile companiilor din domeniul tehnologiei de a-i proteja”.

”Companiile trebuie să facă un pas înainte și să nu mai aștepte proiectul de lege pentru a face unele schimbări”, consideră Ellen Roome.

„Fac apel la oricine de acolo să fie amabil să discute petiția mea. Vreau ca acest lucru să fie dezbătut în parlament. Părinții trebuie să aibă dreptul de a-și putea proteja copiii”, punctează femeia.

Obiectiv România
Obiectiv România
Articles: 2126

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *