Primarul unei comune din Botoșani cu 2.500 de locuitori cumpără drone de supraveghere și face un parc cu „bănci smart” și „boxe outdoor” cu bani din PNRR

Costel Matei, primarul comunei botoșănene Hănești, spune, într-un dialog cu HotNews.ro, că proiectul va ajuta la modernizarea comunei și „la apropierea față de oraș”. El precizează că ar fi preferat investiții în zona apă-canal-drumuri, însă a accesat ce fonduri îi permite Programul Național de Redresare și Reziliență (PNNR). Comuna Hăncești Foto: Hotnews Costel Matei, care

Costel Matei, primarul comunei botoșănene Hănești, spune, într-un dialog cu HotNews.ro, că proiectul va ajuta la modernizarea comunei și „la apropierea față de oraș”. El precizează că ar fi preferat investiții în zona apă-canal-drumuri, însă a accesat ce fonduri îi permite Programul Național de Redresare și Reziliență (PNNR).

Comuna HănceștiFoto: Hotnews

  • Costel Matei, care timp de cinci mandate a reprezentat PNL, va candida din partea PSD la alegerile locale din 9 iunie 2024, și, potrivit Adevărul, va fi singura opțiune a locuitorilor pe buletinul de vot pentru că nu are niciun contracandidat.

Proiectul care va schimba fața comunei din nordul țării cu 2.500 de locuitori se numește „Implementarea Sistemelor inteligente de management local din comuna Hănești, județul Botoșani”.

Acesta presupune, printre altele, achiziția de drone de supraveghere pentru situații de urgență, precum inundațiile, dar și „amenajarea unei zone de recreere” în reședința comunei, pe o suprafață de circa 7.000 de metri pătrați.

Bănci inteligente și boxe outdoor

Parcul va avea bănci smart, boxe cu muzică ambientală și Wi-Fi gratuit pentru „apropierea de oraș”. Băncile inteligente sunt prevăzute cu panouri solare și sisteme contactless de încărcare a telefoanelor, internet și senzori de temperatură și de poluare.

Proiectul mai cuprinde și „instalarea unei stații de încărcare pentru mașini electrice”, cu două puncte de reîncărcare fiecare și o putere de peste 50kW.

Valoarea finanțării prin PNRR este de două milioane de lei (aproximativ 500.000 euro). „Avem deja contract de finanțare, suntem în partea de obținere de avize”, spune primarul.

Primăria are nevoie de avizul Gărzii de Mediu pentru că locul unde va fi amenajat parcul se află în proximitatea primăriei din Hănești, lângă iazurile de pe Valea Bașeului-Podrigăi, zonă protejată. După ce le va obține, vor fi lansate achizițiile publice spune primarul.

„Dacă era pe transport, canal, apă, poate era mai bine”

Primarul Costei Matei a explicat, pentru HotNews.ro, detaliile proiectului și ce se va achiziționa propriu zis. El spune că ar fi preferat investiții în zona apă-canal-drumuri, însă a accesat ce fonduri îi permite Programul Național de Redresare și Reziliență.

– Domnule primar, ce îmi puteți spune despre proiectul reabilitării parcului din comună?

– Este un proiect în PNRR, care are trei componente. Mai exact, o parte vizează informatizarea activităților din cadrul primăriei, și aici mă refer inclusiv la bazele de date care vor fi stocate în cloud, servicii electronice pentru vizualizarea taxelor și impozitelor locale, pentru solicitare și obținere de documente în format electronic, cu un soft. A doua va fi o stație de încărcare cu două posturi (n.r. De mașini electrice), iar a treia componentă este cea reprezentată de amenajări, cum este și a parcului. Petrecerea timpului liber… Bănci inteligente, o stație de așteptare călători, niște boxe și o zonă de promenadă, alei, bănci, în zona riverană a Primăriei.

– Dar va fi un parc de sine stătător… Sau este cel al Primăriei?

– Este o zonă amenajată deja parc, dar va avea dotări noi. Și o zonă încă neamenajată, unde se vor face amfiteatru și dotările respective…

– Acest proiect va ajuta la? Modernizarea comunei?

– La modernizarea comunei, la apropierea cât de cât față de oraș…

– Banii de unde vin?

– Componenta 10 din PNRR. Dacă era pe transport, apă, canal, sau componente rutiere, poate era mai bine. Dar dacă asta finanțează PNRR-ul…

– În ce stadiu este proiectul, a primit aprobările necesare?

– Avem deja contract de finanțare, suntem în partea de obținere de avize, avem o ședință cu protecția mediului Botoșani, pentru că suntem în vecinătatea unei zone protejate, ne trebuie aviz de la mediu. Apoi putem să scoatem pe achiziție publică.

– Am văzut că proiectul presupune și achiziționarea a două drone. Ce veți face cu ele?

– Rolul dronelor se referă la monitorizarea situațiilor de urgență. Am avut niște probleme cu inundații în anii trecuți. Avem o acumulare piscicolă pe râul Bașeu și am avut probleme de genul ăsta. Sunt prevăzute în caz că se rămâne fără curent, fără apă… una dintre ele este prevăzută cu sistem de alarmă. Am avut două situații nefericite, eram pe punctul de a evacua populație, o parte am și evacuat-o… Era aproape să se rupă barajul.

– Când s-a întâmplat asta?

– În 2005 și 2010.

– În cât timp veți finaliza proiectul?

– Cam într-un an, prin 2025 ar putea să fie gata investiția.

HotNews a consultat memoriul depus de Primărie pentru obținerea avizelor de mediu, unde proiectul de la Hănești este descris pe larg.

„Prin prisma proiectului se dorește, pe lângă dotarea cu un sistem inteligent de management a serviciilor publice locale, revitalizarea zonei prin intermediul unui parc la standarde înalte, dotat cu banci smart, zone de petrecere a timpului liber, panouri informative cu ecrane TV, un sistem de alei pietonale până în apropierea lacului, un amfiteatru, dar și o zonă bellevue. Parcul va fi dotat cu sisteme inteligente de iluminat, WIFI, sistem cu boxe audio de exterior pentru muzica ambientală”, se arată în documentul consultat de HotNews.ro.

Stații de încărcare pentru mașini electrice și panouri informative

În capitolul denumit „situația propusă”, Primăria Hănești plusează: introduce „achiziția a două drone pentru inspecția zonelor sau a situațiilor de risc”, „dotare cu mobilier urban: 20 bănci smart, 10 boxe audio outdoor, 2 panouri informative cu ecrane TV” și „instalarea unei stații de încărcare pentru mașini electrice (cu două puncte de reîncărcare per stație și o putere de peste 50kW)”.

Cum motivează primăria în document necesitatea investiției? „Îmbunătățirea estetică a spațiului rural locativ și a calității vieții populației comunei Hănești”, „Reconversia şi reutilizarea terenului neutilizat şi vacant”, „creşterea suprafeţei de spaţiu verde amenajat pe cap de locuitor” și „spaţii de recreere moderne care sa satisfacă nevoile diverse de petrecere a timpului liber ale comunității”.

Obiectiv România
Obiectiv România
Articles: 2126

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *