Compania misterioasă în care a investit unul dintre cei mai bogați oameni ai planetei. E prezentă în 54 de țări

Misterul a luat sfârșit: Compania Berkshire Hathaway a miliardarului americani Warren Buffett a anunțat că are o participație majoră în compania de asigurări Chubb, dezvăluind în sfârșit investiția pe care a ținut-o ascunsă încă de anul trecut, scrie CNN. Warren Buffett Foto: zz-NPX-Star Max-IPx / Associated Press / Profimedia Berkshire a dezvăluit că a achiziționat

Misterul a luat sfârșit: Compania Berkshire Hathaway a miliardarului americani Warren Buffett a anunțat că are o participație majoră în compania de asigurări Chubb, dezvăluind în sfârșit investiția pe care a ținut-o ascunsă încă de anul trecut, scrie CNN.

Warren BuffettFoto: zz-NPX-Star Max-IPx / Associated Press / Profimedia

Berkshire a dezvăluit că a achiziționat aproape 26 de milioane de acțiuni ale Chubb într-un document depus miercuri la Securities and Exchange Commission privind investițiile companiei în primul trimestru. Aceasta se traduce printr-o valoare de aproximativ 6,7 miliarde de dolari.

Compania lui Buffett a ascuns poziția de opinia publică pe măsură ce își construia participația, solicitând “tratament confidențial” din partea SEC în dosarele anterioare.

Chubb, o companie de asigurări care operează în 54 de țări, a ajuns pe prima pagină a ziarelor în martie după ce compania a subscris cauțiunea de apel de aproape 92 de milioane de dolari a președintelui Donald Trump în procesul de defăimare intentat de E. Jean Carroll.

Chubb are o capitalizare de piață sau o valoare netă de 102,64 miliarde de dolari. Valoarea întreprinderii este de 118,61 miliarde de dolari.

Buffett, directorul general al Berkshire, celebru pentru abilitățile sale de investitor, a adunat un număr considerabil de investitori care îi imită mișcările din portofoliu. Participația Berkshire Hathaway în Chubb nu face excepție. Miercuri, acțiunile Chubb au crescut cu peste 8% în tranzacțiile după orele de tranzacționare.

În februarie, Berkshire a dezvăluit că a vândut 10 milioane de acțiuni ale Apple în primele trei luni ale anului, deși Apple rămâne cea mai mare investiție a Berkshire. Berkshire a vândut, de asemenea, 80 de milioane de acțiuni ale companiei de imprimante HP în al patrulea trimestru al anului 2023, reducându-și participațiile cu 78%.

Potrivit Forbes, Buffet are o avere estimată la 136 de miliarde de dolari.

Obiectiv România
Obiectiv România
Articles: 2126

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *