Sia, o studentă din Arad, a ajuns la Tilburg, în Olanda însoțită de ironia unora dintre profesorii ei din România, care îi spuneau ”Ce te poți face cu psihologia?”. Ea explică de ce a plecat din România și ce i-au oferit societatea și sistemul de educație olandez.
Sia în OlandaFoto: Arhivă personală
- ”Abia aștept să mă întâlnesc cu profesorii mei să le spun că eu la facultate am făcut șase cursuri de statistică. Vreau să mă specializez în neuroștiință”.
- Când era în clasa a IX-a, Sia a publicat un articol intitulat „Țara mea” în revista ”Dilema veche”.
- De fiecare dată când se întoarce acasă, pe Sia o izbesc rasismul și o anumită violență pe care o observă în interacțiunea cotidiană din România. „Anul trecut am avut o discuție la masa de Paști cu verișorul meu profund rasist și mie nu mi-a venit să cred ce aud despre musulmani, persoane de culoare și oricine nu e român, alb, creștin-ortodox. Verișorul meu primar, de aceeași vârstă cu mine, cu care mă hârjoneam în copilărie!”.
- ”O mână de oameni responsabili nu pot trezi din picoteală o întreagă națiune. Din fericire, noua generație se maturizează” / ”Voi vota pentru că e minimul decent pentru a-mi arăta solidaritatea”.
„Nu mai vreau să mă întorc în România pentru că nu mai rezonez cu modul în care gândește majoritatea”, spune Anastasia Bălan (Sia), 20 de ani, studentă în anul III la Psihologie la Universitatea din Tilburg. „Vreau să rămân în Olanda pentru că aici psihologia e prețuită.”
„Ce o să faci cu psihologia? Te faci terapeut?”
Sia povestește ce s-a întâmplat după ce a fost admisă la Facultatea de Psihologie din Olanda în clasa a XII-a. A apărut gheața disprețului în atitudinea unor profesori de la liceul din Arad unde învăța.
„Auzeam chestii de genul: «Și ce faci tu la psihologie? Citești? Ce o să faci cu psihologia? Te faci terapeut?». Era mereu o ironie: de ce ne-ar trebui psiholog? Abia aștept să mă întâlnesc cu profesorii mei să le spun că eu la facultate am făcut șase cursuri de statistică.”
„Cursurile pe care le-am avut la specializarea mea de Neuropsihologie cognitivă au fost foarte faine, cu profesori wow și inspiring, care sunt publicați internațional. E un climat pe care nu-l vei avea curând în România, pentru că există crevasa asta. În Olanda, profii ne zic «Te rog, spune-mi pe nume, Robert», în timp ce în România trebuie să te uiți la profesorul tău ca la Dumnezeu”.
Ea are și argumente: „Vezi toate facultățile unde s-au întâmplat abuzuri. Aici profesorii sunt prietenoși, știu să ajungă la tine și să se facă interesanți.”, spune Sia
Vrea să studieze neuroștiințe, unul dintre cele mai căutate domenii
După ce va termina facultatea, Sia vrea să aplice la un master de Neurosciences în Rotterdam, unde va face doi ani de cercetare. Planul ei e să devină neuropsiholog și să lucreze într-un spital alături de neurochirurgii care fac operații pe creier.
În prezent, își pregătește lucrarea de licență într-un laborator cu Electroencefalogramă, care detectează, potențează și înregistrează activitatea bioelectrică a creierului, un echipament foarte scump, dar la care studenții au acces în Olanda. „Când vrei să faci neuropsihologie, îți trebuie resurse și deschidere ca să ți se alimenteze setea asta de cunoaștere.”
Sia explorează în lucrarea ei de licență inhibiția cognitivă la persoanele cu anxietate, iar anul acesta o să plece cinci luni cu o bursă Erasmus la Padova, în Italia, unde există un departament mare de neuropsihologie.
„Mama voia să fie sigură că primesc cea mai bună educație”
Sia a făcut clasa I la liceul de artă din Arad, unde a studiat pian, dar copiii erau gălăgioși, așa că mama ei a mutat-o la Generala 5, o școală strictă cu o directoare severă, unde a rămas până în clasa a IV-a. A început clasa a V-a la liceul pedagogic, însă băieții se băteau, iar mama ei a mutat-o după o săptămână înapoi la Generala 5. În clasa a VI-a a transferat-o din nou la liceul pedagogic, unde a rămas până într-a VIII-a, când a intrat la Colegiul Național Moise Nicoară.
„Mama voia să fie sigură că primesc cea mai bună educație”, spune Sia. „Scopul ei numărul unu în viață a fost să-și crească copiii cât mai bine și să le ofere cele mai bune condiții. A pus mereu foarte mult preț pe dezvoltarea și stimularea noastră intelectuală.”
Vorbește patru limbi: engleză, franceză, spaniolă și germană
Sia este cea mai mare dintr-o familie cu trei copii – sora ei are 16 ani, iar fratele, 12. Mama ei este profesoară de franceză și, când era mică, îi punea CD-uri în franceză și îi citea din reviste franțuzești.
Acum Sia vorbește engleză, franceză, spaniolă și germană, iar de câteva luni învață italiană. A fost mereu o elevă silitoare: în clasa a V-a a luat locul I la Olimpiada Națională de Limba română și a continuat să se califice la faza națională până într-a X-a, deși era la o clasă de Științe.
În liceu, participa la competiții de debate, mergea la tabere în cadrul European Youth Parliament și făcea parte dintr-o trupă de teatru în limba franceză. A practicat volei, baschet, înot, gimnastică aerobică, balet, dansuri de societate și hip-hop. Activitatea ei preferată a fost teatrul, mai ales în perioada în care la Arad se organiza Festivalul Internațional de Teatru Francofon.
„Vorbeai cu oameni de toate națiile în franceză, în engleză, aveai ateliere cu diverși profesori și multă interculturalitate; modul în care m-am simțit la festival nu poate fi egalat de nicio altă experiență din liceu. Era un high de cinci zile și apoi erai trist o lună că n-o să-i mai vezi decât peste un an pe toți oamenii pe care i-ai cunoscut. Faptul că am făcut parte din grupul ăsta de teatru mi-a deschis ochii că există multe lucruri de văzut în afara României.”
A publicat în „Dilema veche”
Nu-și mai amintește când a apărut ideea de a studia în străinătate – i se pare că a fost mereu acolo. În clasa a IX-a a participat la un concurs numit „Țara mea” și a scris un articol pentru Dilema Veche, care acum i se pare plin de prejudecăți. Un fragment din text sună așa: „Suntem atât de mulți, însă atât de singuri, îngropați în propriile gânduri, grăbiți, nepăsători la ceea ce e în jurul nostru. Preferăm să tratăm ulterior decât să prevenim, zicală demonstrată de procentajele minuscule de oameni care vin la vot – în contrast cu numărul mare de protestatari. Luptăm fiecare pentru micile noastre victorii și ne întristăm când nu ne iese ceva. Visăm mult, tot timpul, la o țară ca afară. Însă e nevoie de ceva mai mult decât o scânteie, un catalizator. Acel ceva care să fie capabil să spargă crusta groasă de aspecte negative.”
„Te maturizezi când te muți într-un loc total diferit”
În clasa a XII-a, Sia s-a hotărât să aplice la Academia de Teatru și Dans din Amsterdam, specializarea dans contemporan, o decizie care acum i se pare „nebunească”.
„În septembrie m-am apucat să fac ore private de balet ca o nebună și s-o iau de la zero. Țineam o dietă foarte restrictivă, fără carbohidrați, și mergeam după școală prin frig la ore de balet cu Maura și Dorian Cosma, un cuplu celebru în Arad. Eu știam că la facultățile de dans intră cine face balet sau dans de la cinci ani, de-asta a fost un vis nebunesc. Mă mir că ai mei m-au sprijinit și au dat o grămadă de bani pe toate lecțiile alea”, spune ea.
„Ai mei au fost mereu foarte supportive și un principiu de-al lui tata a fost să-mi ofere experiențe – călătorii, lecțiile astea de dans –, iar eu n-am avut pretenții la haine de firmă sau alte lucruri. E un principiu pe care vreau să-l implementez și eu dacă o să am copii. Mi se pare crucial să înțelegi că tot ce ai se va duce și singura chestie pe care poți să o ai cu adevărat sunt experiențele și amintirile și tot ce ai trăit. Așa că au fost de acord să plec în străinătate.”
Sia a aplicat la două facultăți de dans în Olanda, la Amsterdam și la Tilburg, dar și la facultățile de Psihologie și Științe Cognitive din Tilburg – avea voie să aplice la patru în total. A trimis filmări din timpul exercițiilor de balet pentru facultățile de dans, iar la Psihologie a dat un examen online în aprilie, când era într-a XII-a.
„Evident, nu am intrat la dans. Îmi dădeam seama că șansele sunt foarte mici, dar uitându-mă înapoi mi se pare incredibil că m-am decis să fac asta și nu m-am descurajat, pentru că baletul n-ai cum să-l înveți în trei luni suficient de bine cât să fii măcar luat în calcul. Când mă uitam la video-uri, îmi dădeam seama că nu am o conformație de balet. În ciuda tuturor acestor factori care erau împotriva mea, eu tot am trecut prin lunile acelea în care efectiv mergeam zilnic la balet și am slăbit foarte mult pentru că mă țineam și de dietă.”
A ales Facultatea de Psihologie din Tilburg, unde a fost admisă condiționat, urmând să trimită diploma de Bacalaureat după ce va susține examenul. Una dintre condiții era să dea Bacalaureatul la matematică, pentru că urma să facă multă statistică în facultate.
„Olanda e un loc bun pentru studenție”
Un sfert din colegii ei de clasă au plecat la facultăți din străinătate – cele mai bune patru prietene ale ei din liceu studiază în Olanda. „Au multe programe în engleză, calitatea învățământului e excelentă și, în general, Olanda e un loc bun pentru studenție. Majoritatea copiilor din clasa mea care își permiteau să primească 1.000 de euro lunar – cam ăsta e bugetul – au plecat din țară.” Taxa de școlarizare la facultatea Siei e 2.300 de euro pe an, suma standard pentru majoritatea facultăților din Olanda.
Sia locuiește la Tilburg într-o casă pe care o împarte cu încă două fete: o egipteană și o germană cu un tată sirian și o mamă poloneză. Pentru camera ei de șapte metri pătrați, Sia plătește o chirie de 447 de euro, iar cu tot cu utilități, cheltuielile lunare depășesc 500 de euro.
Kadija, colega egipteancă de apartament
E însă norocoasă că are unde să stea, pentru că Olanda se confruntă cu o criză de locuințe mai ales în rândul studenților. A găsit mereu cazare cu ajutorul prietenilor, pentru că site-urile de imobiliare sunt pline de anunțuri precum „Fără studenți internaționali” sau „Înregistrarea nu e posibilă”, ceea ce înseamnă că studentul nu va avea o adresă pentru rezidență.
„Îmi place să fiu înconjurată de diversitate, sunt curioasă să cunosc alte culturi”, spune Sia. „Te maturizezi când te muți într-un loc total diferit, pentru că olandezii chiar sunt diferiți de noi. Am învățat cum se numesc diverse mâncăruri din supermarket, am cunoscut prima persoană musulmană. Familia mea este ortodoxă harcore, așa cum îmi place mie s-o numesc, și am auzit mereu despre musulmani că țin post toată ziua și seara se îndoapă și ale judecăți de valoare dubioase. Apoi am cunoscut-o pe Kadija, colega mea de apartament care e egipteană și de la care am învățat despre islam și mi se pare o religie frumoasă.”
„Campusul verde” de la Universitatea din Tilburg
20.000 de studenți învață la Universitatea din Tilburg, care oferă 74 de programe de master și licență în Științe sociale, Economie, Drept și administrație, Științe umaniste și Teologie, dintre care mai mult de jumătate sunt în engleză.
„Campusul verde” al universității include 15 clădiri moderne cu săli de curs, săli de studiu, săli de sport, biblioteci, laboratoare pentru diverse discipline, o colecție de manuscrise medievale despre istoria provinciei, un centru de antreprenoriat pentru studenți, parcări pentru biciclete, supermarketuri, restaurante, cafenele și o grădină comunitară, unde studenții sunt încurajați să studieze și să socializeze atunci când e cald.
Campusul e plin de viață, cu studenți care vin și pleacă pe biciclete, principalul mijloc de transport într-un oraș în care unul din șapte locuitori e student. Aici învață 112 naționalități, iar mândria universității cu o tradiție de 100 de ani este multiculturalismul. Studenții primesc consiliere ca să-și îmbunătățească abilitățile de scriere și de învățare, sfaturi legate de carieră, cursuri de antreprenoriat și suport psihologic.
„Primul meu an a fost un du-te-vino între România și Olanda”
Sia aleargă de la facultate acasă, de la serviciu la repetiții cu trupa de teatru studențească, iar în weekend merge în club, unde iubește să danseze până dimineața pe afrobeats, hip-hop, dancehall și latino. Însă viața ei de studentă nu a fost așa de la început.
După ce s-a mutat la facultate în Olanda, Sia a intrat în depresie și a avut o tulburare obsesiv-compulsivă. Se îndoia de orientarea ei sexuală și de alegerea pe care a făcut-o în privința facultății, plângea încontinuu și nu mânca. „Primul meu an a fost un du-te-vino între România și Olanda, pentru că efectiv eram groaznic mental și ai mei m-au chemat acasă.”
O perioadă a făcut terapie online cu un psiholog din România, însă starea ei se agrava de la o săptămână la alta. Vorbea ore în șir la telefon cu părinții ei. „Eram profund ruptă, distrusă și anul ăla ne-a apropiat într-un mod în care nu cred că ar fi fost posibil altfel, pentru că am înțeles că ei o să fie acolo pentru mine indiferent ce greșeli aș face.”
Înainte de examene, Sia nu reușea să adoarmă până la cinci dimineața. „Țin minte că am sunat-o pe maică-mea în miez de noapte și am ținut-o la telefon o oră jumate. Plângeam: «Nu pot să dorm, mâine o să fie groaznic, nu pot să dau examenul, o să-l pic». S-a trezit și taică-meu: «Anstasia, te rog, închide telefonul și culcă-te».”
Deși părinții ei sunt ortodocși practicanți, au discutat deschis cu Sia despre îndoielile ei legate de orientarea sexuală. „Ai mei au fost deschiși pentru că eu eram în distress.”
În iarna lui 2021, când cursurile se făceau online din cauza pandemiei, Sia s-a întors în țară și i-a rugat pe părinții ei să o ducă la un psihiatru. „Nu prea am amintiri din perioada respectivă, pentru că mă trezeam dimineața și îmi intrau toate simultan în cap până seara când puneam capul pe pernă.” Au mers la un psihiatru din Timișoara, care i-a spus Siei: „Mă, dragă, tu nu te mai gândi atât, du-te cu prietenii la petreceri, trăiește-ți viața, ai 20 de ani”.
Psihiatrul din Arad care a luat-o în serios
După o călătorie, au mers la un alt psihiatru din Arad care i-a pus Siei diagnosticul de depresie și episod obsesiv-compulsiv și i-a prescris medicație. „M-am dus la el anxioasă, pentru că avusesem o experiență dezamăgitoare cu celălalt psihiatru. I-am zis că am gândurile astea și psihiatrul a zis ceva de genul: «Și nu le poți opri, nu?». Am simțit că mă aude cineva în sfârșit și mă ia în serios și nu-mi spune că ar trebui să mănânc sau să fac sport.”
La două săptămâni după ce a început tratamentul, starea ei s-a ameliorat, iar în paralel a continuat să facă terapie cognitiv-comportamentală cu un psiholog din Arad. S-a întors în Olanda să-și dea examenele, pe care le-a luat cu note mari, a început să doarmă și să mănânce, s-a înscris într-o trupă de teatru, s-a împrietenit cu alți tineri și pentru prima oară s-a bucurat de viața ei de studentă în Olanda. Obsesiile au dispărut și a devenit interesată de Neuropsihologie cognitivă, specializarea pe care și-a ales-o anul acesta.
„În sfârșit simțeam speranță, pentru că eu așa de jos nu am fost în viața mea și nu sunt o persoană prăpăstioasă sau care să deznădăjduiască.”
Sia crede că episodul acesta a fost declanșat de plecarea la studii în Olanda, o schimbare mare în viața ei, dar că s-ar fi declanșat oricum și în România mai devreme sau mai târziu. „Am o personalitate obsesivă și sunt fixistă pe idei.”
A continuat să ia medicamente până la începutul anului trecut, când a decis împreună cu psihiatrul că nu mai are nevoie de ele. Părinții au fost îngrijorați pe toată perioada tratamentului și au încercat s-o convingă că nu are nevoie de pastile. Sia crede că teama lor a fost alimentată de prejudecățile din România legate de problemele de sănătate mintală.
Să voteze e minimul decent ca să-și arate solidaritatea cu țara
De șase luni, Sia lucrează ca barmaniță într-un restaurant asiatic, unde are colegi din China, Nigeria, Indonezia, Japonia, Bulgaria și Lituania, majoritatea studenți. Îi place să cunoască oameni din culturi diferite și îi pare rău că în România nu există obiceiul ca tinerii să-și ia un an liber între liceu și facultate și să călătorească, la fel ca prietenii ei germani. „Toți au niște povești de când au fost în Senegal sau în Tanzania sau în Coreea sau în Mexic sau au trăit într-un sat din Cehia.”
Sora ei mai mică, care are acum 16 ani, se pregătește să studieze Istoria Artei la Lisabona. E olimpică națională la istorie și de un an învață limba portugheză.
Anul acesta, Sia vrea să voteze la alegerile pentru România. „E minimul decent prin care, deși sunt plecată, îmi arăt solidaritatea”, spune ea. Urmărește știrile din țară pe platforme de jurnalism independent precum Gen, știri și Recorder.
Discuția de la masa de Paști
De fiecare dată când se întoarce acasă, pe Sia o izbesc rasismul și o anumită violență pe care o observă în interacțiunea cotidiană din România. „Anul trecut am avut o discuție la masa de Paști cu verișorul meu profund rasist și mie nu mi-a venit să cred ce aud despre musulmani, persoane de culoare și oricine nu e român, alb, creștin-ortodox. Verișorul meu primar, de aceeași vârstă cu mine, cu care mă hârjoneam în copilărie! Era toată familia la masă și toți încercam să-l convingem cu argumente până n-am mai avut respirație. Pe mine m-a afectat și de atunci îl evit. Probabil stă numai pe forumuri cu Andrew Tate și alți extremiști.”
„Cel mai mult îmi doresc să existe respect față de fiecare cetățean în parte”, scria Sia la 15 ani în articolul din Dilema Veche. „Poporul este o instanță mereu trează, care nu trebuie lăsată deoparte. Îmi doresc ca oamenii să nu mai fie închiși în propria bulă, în propria iluzie a unei vieți prospere și fericite. Îmi doresc atât de multe lucruri – unele sună irealizabil –, însă visele acestea nu sunt numai ale mele.
O mână de oameni responsabili nu pot trezi din picoteală o întreagă națiune. Din fericire, tot mai multe persoane se trezesc. După decenii de somn netulburat sub soarele indiferenței, oamenii se dezmeticesc. Noua generație se maturizează.”