Peste trei zile, pe 29 aprilie, va fi lansat un scurt film care îndeamnă tinerii din Europa la vot, indiferent de opțiunea lor. Siteul „Pagina de media” a publicat reacțiile celor care au văzut filmul, profesioniști din diverse domenii: artista Mirela Retegan, jurnaliștii Vlad Petreanu și Paula Herlo sau fosta mare campioană de gimnastică Andreea Răducan.
Mirela ReteganFoto: Parlamentul European
Alegerile europene din perioada 6-9 iunie, care în România sunt fixate pe 9 iunie, concomitent cu alegerile locale, sunt testul electoral de participare cetățenească, care are loc o dată la 5 ani la nivelul continentului.
La anterioarele alegeri pentru Parlamentul European, în 2019, prezența generală la vot a fost, pe Uniune, de 50,6 %. În România, prezența a fost de 49%.
Pe întreg continentul, a fost „cea mai ridicată prezență la vot de la alegerile din 1994 și până în prezent, o creștere semnificativă față de scrutinul din 2014 (când prezența la vot a fost de 42,6 %)”, conform Eurobarometru.
Pentru toate categoriile de vârstă, interesul a fost mai mare în 2019, decât la alegerile de dinainte. Dar cea mai mare creștere s-a înregistrat în cazul tinerelor generații.
În rândul votanților cu vârsta sub 25 de ani creșterea participării în 2019 față de 2014 a fost de 14%. Și cei cu vârsta între 25 și 39 de ani au avut o prezență mai mare cu 12%, potrivit aceleiași surse.
Și în 2024, datele culese din diverse țări vorbesc de o potențială creștere a implicării tinerilor la vot. Un sondaj din România susține că mai bine dintre tinerii între 18-35 de ani afirmă că vor participa la vot pe 9 iunie. Ultimul scrutin masiv pe liste a fost acum 4 ani, la alegerile parlamentare, când 24% dintre tineri au venit la vot.
Parlamentul European a declarat în martie că va face o campanie pentru a obține o mai mare reprezentare a aleșilor, din partea tinerilor. Unul dintre mijloace este realizarea unui clip dedicat tinerilor. Acesta a fost arătat unui număr de specialiști în comunicare
Siteul „Pagina de media” a publicat reacțiile neașteptate ale mai multor profesioniști, din diverse meserii, care au vizionat clipul. Realizat din imagini emoționante, el a stârnit lacrimi unor jurnaliști cu decenii de experiență și investigații, cum sunt Paula Herlo (ProTv – România te iubesc), Vlad Petreanu (Europa FM) sau Tedora Tompea (Digi24). Imaginile care arată reacțiile sunt aici: