Într-o lume tot mai polarizată, un eveniment recent organizat la București și intitulat „Living Bookshelf” („Bibliotecă vie”) a adunat laolaltă, în dialog, zeci de cetățeni străini și de români. Mai exact, opt cetățeni străini cărora românii le-au pus întrebări despre viața lor și percepția legată de România.
Living BookshelfFoto: Ysabelle Modesto Tumbado / Scoala 9
- Potrivit Institutului Național de Statistică, există aproape 55.000 de imigranți cu domiciliul permanent la noi și 293.000 cu domiciliul temporar.
Evenimentul „Living Bookshelf” („Bibliotecă vie”) a fost organizat în aprilie de către Fundația Terre des Hommes. Cetățeni din Siria, Mexic, Pakistan, Ucraina sau Rwanda au răspuns la curiozitățile românilor, scrie siteul de educație Școala 9, care a reflectat evenimentul.
Întâlnirea s-a derulat astfel: la mese s-au așezat un cetățean străin, ca o „carte deschisă” în privința sincerității, și trei români, pe post de ”cititori”. Acești „cititori” au avut la dispoziție aproximativ o oră pentru a adresa curiozitățile referitoare la „cartea”, biografia, viața celor din fața lor. În acest fel, cetățenii străini au reușit să-și împărtășească poveștile de integrare și de refugiere în România.
„Pe imigranți îi recunoști după tricourile pe care și le-au inscripționat cu câteva atribute personale. De la „Ads, Box and Rock&Roll in Mexico” și până la „Friends all around the world”, fiecare tricou îți dă un mic indiciu despre „cartea” pe care urmează să o citești, asemenea unei prefețe”, scrie Școala 9.
Luis, mexicanul din lumea publicității ajuns în România
La a doua masă din stânga s-a așezat Luis Miguel Covarrubias Pous, un imigrant din Mexic.
Luis spune că arta a fost pasiunea lui toată viața. Chiar și artele mai dure aparent: artele marțiale. Luis spune că de la artele marțiale, și până la arta muzicală, toate au contribuit la formarea lui.
În Mexic, Luis a lucrat în studiouri de design renumite și în agenții de publicitate, iar în România continuă să facă „artă pentru a trăi”. Spune că în țara natală a fost „un mic rockstar”, fiind solistul uneia dintre cele mai populare trupe de hardrock. Tot acolo și-a cultivat și pasiunea pentru artele marțiale, cea mai bună modalitate prin care își depășește limitele și își învinge temerile.
Ultimele capitole din viața lui s-au scris, însă, în țara noastră. „Am venit în România acum doi ani, m-am îndrăgostit și m-am căsătorit cu o româncă frumoasă și talentată”, povestește Luis.
„Ceea ce am simțit din partea românilor e curiozitate”
Luis spune că a reușit să se integreze în România destul de ușor, având susținerea soției sale. La venirea din Mexic, povestește că a simțit curiozitate din partea românilor.
„Acum, pentru că a crescut numărul imigranților care vin în scop de muncă din țări precum Sri Lanka, Nepal, Filipine, Bangladesh, India, Pakistan etc., care lucrează în servicii (food delivery, Horeca), au crescut interacțiunile și poate și interesul pentru persoanele străine care se află în România”, spune Rodica Novac, Senior Protection Officer la Fundația Terre des hommes România.
Curiozitatea a legat și discuția la masa pătrată de la „Living Bookshelf”. După ce și-a spus povestea de integrare, cei trei „cititori” au început să pună întrebări.
Spune-mi despre tine
Curiozitățile celor trei cititori români despre viața lui Luis au fost foarte variate. „Cititorii” au vrut să afle de la Luis dacă încă este într-o relație cu persoana pentru care s-a mutat în România. Apoi au venit întrebări despre câți copii are în Mexic și când și-a vizitat ultima dată țara natală.
Unele întrebări au vizat sentimentele lui Luis în legătură cu țara natală. Acesta a fost întrebat dacă a cunoscut mexicani aici cu care să se fi împrietenit, dacă îi e dor de casă sau de ocean.
„Și noi și mexicanii avem complexul celui cucerit”
„Mi s-a părut interesant că Luis a punctat mai ales asemănările dintre cultura românească şi cea mexicană, şi anume faptul că atât noi, cât şi mexicanii suferim de pe urma unui «complex of the conquered» (complex al cuceritului, n.r.), în sensul în care tindem să ne considerăm inferiori în comparație cu țările dezvoltate, de multe ori poate chiar fără să fim conştienți că o facem”, povestește Roberta.
