Bugetul propus de Nicușor Dan pentru Capitală, blocat. PNL a votat împotrivă, PSD nu a participat la ședința Consiliului General / Ce se întâmplă mai departe

Bugetul municipiului București propus de primarul Nicușor Dan a căzut la vot în Consiliul General deoarece PNL a votat „împotrivă”. Grupul PSD nu a participat la ședință, bugetul fiind votat doar de USR și PMP. Consilierii PNL i-au reproșat edilului Capitalei că nu a inclus în buget toate datoriile, între care aproximativ 700 de milioane

Bugetul municipiului București propus de primarul Nicușor Dan a căzut la vot în Consiliul General deoarece PNL a votat „împotrivă”. Grupul PSD nu a participat la ședință, bugetul fiind votat doar de USR și PMP. Consilierii PNL i-au reproșat edilului Capitalei că nu a inclus în buget toate datoriile, între care aproximativ 700 de milioane de lei la STB, 600 de milioane de lei la Termoenergetica și 300 de milioane lei către persoanele cu dizabilități. Liberalii nu au propus însă niciun amendament, discuțiile fiind mai mult politice. Nicușor Dan a explicat că aceștia sunt banii pe care municipalitatea îi are, după ce Guvernul PNL-PSD a tăiat din bugetul municipalității, iar la rectificare, după ce vin banii din fonduri europene, vor fi alocate sumele necesare pentru STB și Termoenergetica.

Nicușor DanFoto: Inquam Photos / Saul Pop

Nicușor Dan a explicat că Ministerul de Finanțe a estimat că municipalitatea va încasa bani mai puțini ca anul trecut din cotele defalcate din impozitul pe venit:

  • „Bugetul pornește de la o sumă comunicată de Ministerul de Finanțe – 5 miliarde lei, care înseamnă veniturile din cotele defalcate pe venit, sumă care din start este subevaluată de Ministerul de Finanțe, așa cum a fost și anul trecut.
  • Anul trecut, Ministerl de Finanțe a estimat inițial 4,9 miliarde de lei, iar la final am încasat 6,2 miliarde lei.
  • Nu cred că în realitate această sumă va fi mai mică. La finalul anului vom avea 6 miliarde în loc de 5.
  • Apoi, sunt constrângerile pe care le cunoașteți – subvenția la termie, transport public, funcționarea primăriei și subordonatele, investiții – modernizarea celor mai importante linii de tramvai, achiziția de troleibuzele, de tramvaie, investițiile în parcuri, spitale, patinoarul Flamaropol.
  • Noi vom fi obligați să facem corecții acestui buget pe parcursul anului. Conform legii, nu ai voie sa treci în buget decât venituri confirmate la momentul în care faci bugetul. Vor veni bani din fonduri europene, noi i-am trecut în acest buget de la bugetul local. Pentru cele 28 de tramvaie rămase vom primi 256 milioane lei, cheltuială din bugetul local pe care noi o vom obține din fonduri europene. Același lucru, pentru 38 milioane lei pentru liniile de tramvai o să le avem pe POIM. Toate sumele pe care vi le-am spus sunt bani cerți pentru subvenție, plus miliardul despre care v-am vorbit, care va veni în plus din cotele din TVA”.

„Dacă am mutat tehnica de a ascunde datorii, ele nu salvează bugetul”

Diana Mardarovici, condilier general PNL, a declarat că nu se poate să nu fie incluse în buget datoriile către STB și Termoenergetica.

  • „Aceleași motive le exprima doamna Firea când o criticați că are veniturile supraestimate. În esență, motivația pe care ați expus-o este identică. Nu putem să nu includem în buget 3 miliarde. (…) Noi nu avem datorii față de privați, aveți dreptate.
  • Nimeni nu poate popri conturile. Companiile unde acționar majoritar Primăria Generală nu aleg să poprească conturile pentru că primarul este șeful lor indirect. Datorii există, dar ele nu mai sunt la privați, ci la companiile unde primăria este acționar majoritar și indirect sunt și la privați fiindcă dacă aceste companii nu își pot plăti furnizorii, tot acolo ajungem.
  • Dacă am mutat tehnica de a ascunde datorii, ele nu salvează bugetul. Vă solicit să vă uitați pe buget, pe protocol, pe evenimente și să le reducem și să revenim la faptul că nu avem bani de dat pe iepurași și fundițe”, a declarat Diana Mardarovici.

Primarul general a explicat că municipalitatea nu are datorii curente, iar datoriile către STB și Termoenergetica sunt eșalonate.

  • „Eu cred că bucureștenii au dreptul la un târg de Craciun de 4 milione, un festival de teatru de 1 milion, alocarea a 1 milion lei pentru festivalul george Enescu”, a explicat Nicușor Dan.

Constantin Hazarian, consilier PNL a întrebat ce se întâmplă cu datoriile pentru stimulentul acordat persoanelor cu handicap, unde în ultimii 3 ani municipalitatea a plătit doar jumătate din cei 500 lei/lună.

Primarul general a declarat că anul acesta a prevăzut în buget sumele necesare astfel încât, din luna martie să acorde 750 de lei/lună la persoanele cu dizabilități, în următorii 3 ani, ca să recupereze faptul că în ultimii 3 ani a plătit doar jumătate din ajutorul de 500 lei.

Consilierii PNL au întrebat apoi de ce face acest lucru cu 3 luni înainte de alegeri.

„Eu nu voiam să fac asta, așteptam alegerile în septembrie”, a spus Nicușor Dan.

„Forma bugetului nu satisface cerințele pe care le-am prezentat public”

În final, Stelian Bujduveanu, consilier general PNL, a anunțat că bugetul nu va fi votat în această formă de PNL.

  • „Am cerut majorarea capitalului social la STB, pentru a preîntâmpina insolvența, sau o situație care să genereze fluctuații în transportul public. Nu s-a întâmplat până în acest moment.
  • Au fost majorări de capital la Trustul de Clădiri Metropolitane, compania de casă a USR, companii care stau să intre în faliment, în detrimentul operatorului de transport. Am ales să subvenționăm companiile politice, ca vechea administrație. Vom dezbate fiecare linie bugetară în parte. Astăzi, forma bugetului nu satisface cerințele pe care le-am prezentat public”, a explicat Bujduveanu.

Un alt reproș a fost faptul că suma de 15,38% din buget alocată pentru investiții este infimă.

Nicușor Dan a explicat că doar 40% din bugetul Capitalei merge la Primăria Capitalei, restul de 60% fiind la primăriile de sector, deși municipalitatea plătește circa 3 miliarde pentru subvențiile la termie și transport public, iar sectoarele pun pansele.

USR și PMP au susținut bugetul propus de Nicușor Dan.

  • „Grupul USR va vota bugetul, avem bani pentru investiții, pentru liniile de tramvai, noi mijloace de transport, deși colegii spun că nu s-au întâmplat, se văd, sunt conducte în subteran care nu au mai fost schimbate de 40 de ani, acum se renovează.
  • Este un buget mult mai bun față de ce am preluat în trecut, s-au făcut lucruri echilibarate în trecut, pe care colegii de la PNL le-au susținut, sper să-și revină și să propună acel amendament pe care noi nu l-am văzut.
  • Noi am închis mai multe companii care cheltuiau bani pe bandă rulantă”, a declarat Valentin Necula, consilier general USR.

Ce se întâmplă dacă bugetul nu este aprobat

Potrivit articolului 39 din Legea 273/2006, dacă în 45 de zile de la publicarea bugetului de stat nu e aprobat bugetul local, primăriei nu i se mai virează cotele defalcate din impozite de la guvern. Legea bugetului de stat a fost publicată în MO pe 29 decembrie 2023. Primăria Capitalei primește cotele defalcate din impozite pe 8 ale lunii, deci, dacă până atunci nu se aprobă bugetul, nu primește banii.

Este adevărat că municipalitatea a pus în dezbatere publică bugetul cu întârziere, respectiv pe 10 februarie, și a stat în dezbatere publică toată luna, deci nu putea fi supus la vot mai repede. Astfel, consilierii au doar câteva zile să voteze bugetul. Potrivit Legii 273/2006 bugetul trebuie pus în dezbatere publică în termen de 15 zile de la publicarea Legii Bugetului de stat.

Despre bugetul propus de Nicușor Dan

Primăria Capitalei, cu tot cu subordonate, estimează că va avea în 2024 un buget de 10,6 miliarde lei, strict bugetul local fiind de 7,8 miliarde lei, cu tot cu fondurile europene – 1 miliard lei, potrivit proiectului pus în dezbatere publică. Subvenția la termoficare este de 1,8 miliarde lei, iar cea pentru transportul public 1,1 miliarde lei. Cheltuielile de personal se ridică la 164 milioane lei, iar despăgubirile câștigate în instanță – 270 milioane lei. Cheltuielile de investiții strict ale municipalității, fără subordonate, sunt 1,5 miliarde lei.

Ce bani vrea Nicușor Dan să aloce pentru investiții din bugetul Primăriei Capitalei

Cele 1,5 miliarde lei sunt alocate în linii mari astfel:

  • Modernizarea rețelei de termoficare – 524 milioane lei
  • Modernizare transport în comun – 500 milioane lei (195 milioane lei pentru achiziția a 100 de troleibuze, 250 milioane lei pentru achiziția tramvaielor de la ASTRA, 51 milioane lei restanță Otokar)
  • Finalizarea stației de epurare Glina și reabilitarea colectoarelor principale – 129 milioane lei;
  • Modernizare linii de tramvai – 35 milioane lei;
  • Continuarea lucrărilor la Prelungirea Ghencea- 30 milioane lei;
  • Restanță Pasaj Doamna Ghica 35 milioane;
  • Construire Podul Calicilor – 5.7 milioane lei;
  • Pietonal Cheiul Dâmboviței Unirii-Izvor – 10 milioane lei;
  • Piste de biciclete în centrul orașului – 10 milioane lei;
  • Extindere managementul traficului – 5 milioane lei;
  • 300 de stații modulare – 15 milioane lei;
  • Consolidare imobil bd. Regina Elisabeta 29-31 – 33 milioane lei;
  • Renovare integrată Corp A și B Maternitatea Bucur – 45 milioane lei (42 milioane din PNRR)
  • Patinoar Flamaropol – 10 milioane lei;
  • Revizuire PUG – 25 milioane lei;
  • Piste biciclete – circa 40 milioane lei;

Ce bani primesc subordonatele:

  • Administrația Spitalelor (ASSMB) – 833 milioane lei;
  • Administrația Străzilor – 250 milioane lei;
  • Administrația Lacuri Parcuri și Agrement – 144 milioane lei (banii merg pentru reparații alei parcuri, 24 milioane lei locuri de joacă, 1.300 bănci – 2.6 milioane lei; 800 coșuri gunoi – circa 1 milion lei; sisteme irigații Parcurile Carol, Herăstrău, Cișmigiu, Herăstrău, Izvor);
  • Clubul Sportiv Municipal – 45 milioane lei;
  • Direcția generală de Asistență Socială – 700 milioane lei;
  • Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (instituția care gestionează câinii fără stăpân) – 26 milioane lei;
  • Administrația Cimitirelor – 68 milioane lei; Poliția Locală – 75 milioane lei;
  • CREART – 27 milioane lei;
  • ARCUB – 32 milioane lei;
  • PROEDUS – 44 milioane lei;
  • Circul Globus – 19,7 milioane lei;
  • Administrația pentru Consolidarea Clădirilor cu risc seismic – 117 milioane lei;
Obiectiv România
Obiectiv România
Articles: 2126

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *