VIDEO Investigație Recorder: „Palatul împăratului”. Pentru cine se renovează cu 7 milioane de euro o casă de pe Bulevardul Aviatorilor din Capitală?

Pe Bulevardul Aviatorilor din București, o zonă exclusivistă a Capitalei, se află o clădire în jurul căreia se află un șantier învăluit în mister. Clădirea aparține Regiei Autonome a „Administrării Patrimoniului Protocolului de Stat” (RA-APPS) și lucrările de renovare și amenajare se ridică la costuri de 7 milioane de euro, scriu jurnaliștii de la Recorder.

Pe Bulevardul Aviatorilor din București, o zonă exclusivistă a Capitalei, se află o clădire în jurul căreia se află un șantier învăluit în mister. Clădirea aparține Regiei Autonome a „Administrării Patrimoniului Protocolului de Stat” (RA-APPS) și lucrările de renovare și amenajare se ridică la costuri de 7 milioane de euro, scriu jurnaliștii de la Recorder. Însă numele familiei care va beneficia de pe urma acestor lucrări nu este, pentru moment, public.

Vila din Aviatorilor 86Foto: Captura Recorder

„Vila de 1200 mp, cu subsol, parter și etaj, garaj și cabină de pază la poartă e a statului și a fost, până nu demult, sediu de partid. De câteva luni, e transformată, în cel mai mare secret, în reședință pentru o singură familie, după cum scrie în autorizația de construire obținută de Recorder. Iar suma pe care RA-APPS intenționează să o investească aici depășește orice imaginație: 7 milioane de euro numai pentru renovare și amenajare”, conform investigației.

Pe acoperișul vilei vor fi montate și panouri fotovoltaice, pentru a reduce la maximum costurile care apar atunci când locuiești într-o astfel de casă.

Conform jurnaliștilor Recorder, toate indiciile duc către un singur nume atunci când vine vorba de beneficiarul acestei renovări de milioane de euro, mai ales că, în lege, este precizat că dintre toți cei care pot beneficia de reședințe oficiale, doar foștii șefi de stat își asigură cheltuielile de întreținere.

  • „E legitim să ne întrebăm cui i se pregătește. Pe ce și mai ales pentru cine se cheltuiesc, în cel mai mare secret, 7 milioane de euro din bani publici? Conform legii, cercul demnitarilor care ar avea dreptul la o asemenea locuință de protocol oferită de stat este foarte restrâns. Iar majoritatea indiciilor duc către aceeași persoană”, conform investigației publicate luni de Recorder.

După renovare, vila de pe Bulevardul Aviatorilor va avea un etaj de 320 mp cu două dormitoare, două băi, două sere, două săli de sport și un dressing de aproape 67 de mp.

La parter va fi un cabinet pentru protocol (prevăzut de asemenea în lege pentru foștii președinți de stat), o bibliotecă, living al familiei, living pentru oaspeți, bucătărie, cămară și încă un dressing.

La subsol va fi spațiu pentru o centrala termică, cameră tehnică, spălătorie și spații de depozitare.

Urmărește întreaga investigație Recorder despre acest subiect aici.

Obiectiv România
Obiectiv România
Articles: 2126

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *