Pe măsură ce se apropie alegerile din 2024, George Simion, liderul Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), își construiește campania electorală pe un set de idei economice care par a fi inspirate direct din manualul de dezvoltare al regimului comunist, condus de Nicolae Ceaușescu. Printre aceste idei, reindustrializarea României ocupă un loc central, evocând o nostalgie pentru epoca în care economia țării era condusă de stat, iar industrializarea masivă era prezentată ca soluția pentru prosperitatea națională.
Reindustrializarea României: Un plan cu accente patriotarde
George Simion propune un plan de reindustrializare care amintește de politicile economice ale lui Nicolae Ceaușescu, perioadă în care România a cunoscut o expansiune industrială rapidă, dar și profund ineficientă. Acest proiect, promovat ca un act de mândrie națională, sugerează că România poate reveni la statutul de putere industrială, capabilă să își producă intern majoritatea bunurilor și să își reducă dependența de importuri.
Simion își fundamentează argumentele pe ideea că industria grea și producția internă sunt pilonii unei economii suverane și independente, un mesaj care rezonează cu un electorat deziluzionat de globalizare și de incapacitatea României de a se impune economic pe scena internațională. El promite investiții masive în refacerea vechilor fabrici și în construirea unor noi unități de producție, în sectoare precum industria metalurgică, chimică și energetică, toate amintind de planurile cincinale din epoca comunistă.
Referința la epoca Ceaușescu: O strategie cu dublu tăiș
Discursul lui George Simion evocă direct realizările (și eșecurile) economice ale lui Ceaușescu, prezentând perioada comunistă ca un timp de mare mândrie națională, în care România era o forță economică regională. În această viziune, industrializarea era nu doar o politică economică, ci și un simbol al independenței și al puterii statului român.
Simion face referiri frecvente la închiderea și vânzarea masivă a fabricilor și uzinelor construite în perioada comunistă, acuzând guvernele post-decembriste, în special PSD și PNL, de trădarea interesului național. În opinia sa, aceste partide au fost responsabile pentru distrugerea infrastructurii industriale a României, transformând țara într-o simplă piață de desfacere pentru produsele străine și contribuind la exodul forței de muncă.
Industrializarea: între ideal și realitate
Deși planul de reindustrializare promovat de Simion poate părea atrăgător pentru unii votanți, el ridică și numeroase întrebări legate de fezabilitate și eficiență. Epoca Ceaușescu, deși marcată de realizări în domeniul industrializării, a lăsat în urmă și o moștenire de infrastructură ineficientă, datorii externe masive și o populație supusă sacrificiilor economice severe.
Astăzi, într-un context global mult schimbat, simpla reeditare a acestor politici nu garantează succesul. Economia mondială este mult mai complexă și interconectată decât era în perioada comunistă, iar competiția pe piețele internaționale este acerbă. În plus, tehnologia și inovația joacă acum un rol central, iar o reindustrializare bazată pe vechiul model nu poate răspunde nevoilor unei economii moderne.
Patriotismul economic: O strategie populistă
Strategia lui Simion de a promova reindustrializarea ca pe un act de patriotism economic face parte dintr-o abordare mai largă de naționalism și populism, menită să atragă voturi prin apeluri la mândrie națională și la o retorică anti-globalistă. Această strategie își propune să capitalizeze pe nemulțumirea populară față de partidele tradiționale și pe sentimentul că România a fost marginalizată și subminată în peisajul economic global.
Simion își prezintă planul ca pe o alternativă la politicile „trădătoare” ale elitelor, promițând că, sub conducerea sa, România va deveni din nou un „tigru industrial” al Europei. În această viziune, industrializarea este mai mult decât o simplă politică economică; este un simbol al renașterii naționale și al suveranității recuperate.
Concluzie
George Simion își construiește campania electorală pe un discurs care combină nostalgia pentru epoca Ceaușescu cu promisiuni de reindustrializare ambițioase, menite să readucă România în prim-planul scenei economice internaționale. Deși acest discurs rezonează cu un segment al electoratului care își dorește o revenire la valorile naționale și la independența economică, planurile sale ridică numeroase întrebări privind viabilitatea și adaptabilitatea într-o lume globalizată.
În final, rămâne de văzut dacă retorica patriotardă a lui Simion va reuși să convingă un electorat suficient de mare pentru a schimba peisajul politic al României sau dacă aceste promisiuni vor rămâne doar un miraj în fața realităților economice contemporane.
