Primăria Capitalei a plătit 50 de milioane de euro pentru a răscumpăra Parcul Verdi, dar după 5 ani nu a intrat integral în posesia spațiului verde

Motivul: pentru cele 5 parcele deținute de soții Saadati-Sohi Manochehr și Saadati-Sohi Noemi-Roxana nu au fost radiate ipotecile din cartea funciară, iar municipalitatea nu a putut intra în posesia terenului, deși a plătit banii, se arată într-un răspuns transmis de Primăria Capitalei la solicitarea HotNews.ro.  Terenurile care întârzie restituirea către primărie a Parcului Verdi au

Motivul: pentru cele 5 parcele deținute de soții Saadati-Sohi Manochehr și Saadati-Sohi Noemi-Roxana nu au fost radiate ipotecile din cartea funciară, iar municipalitatea nu a putut intra în posesia terenului, deși a plătit banii, se arată într-un răspuns transmis de Primăria Capitalei la solicitarea HotNews.ro. 

Terenurile care întârzie restituirea către primărie a Parcului Verdi au o pondere de circa 55% din parc.  Reprezentanții Primăriei Capitalei susțin că nu au nicio datorie către omul de afaceri, nici din suma inițială, nici penalități. 

Primăria: Soții Saadati – Sohi au primit 234 de milioane de lei

`În evidențele contabile din data de 30.06.2022, Primăria Municipiul Bucuresti nu figurează cu obligații de plata către soții Saadati- Sohi Manochehr și Saadati – Sohi Noemi Roxana. (…) Municipiul București a achitat, în perioada 16.10.2018-05.09.2019, în tranșe, suma totală de 234.685.012,38 lei, în baza documentelor primite de la direcțiile de specialitate și aprobate de ordonatorul principal de credite, reprezentând contravaloarea a 7 terenuri situate la adresele Str. Giuseppe Verdi nr. 2 și Str. Gheorghe Țițeica nr. 143-147, sector 2”, se arată în răspunsurile transmise de municipalitate către HotNews.ro. 

Mai multe surse HotNews.ro din administrația locală susțin, sub condiția confidențialității, că omul de afaceri vrea penalități. De ce? El apreciază că a fost defavorizat de plata eșalonată a sumelor din contractul de vânzare-cumpărare cu Primăria Capitalei. 

La rândul ei, municipalitatea se gândește să obțină despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului pentru care a plătit, susțin aceleași surse.

Ce probleme apar pentru că Parcul Verdi nu a fost redobândit

Din cauză că nu au fost radiate toate ipotecile din cartea funciară, Primăria Capitalei nu poate amenaja spațiul verde. 

„Dorim să vă aducem la cunoșțință faptul că A.L.P.A.B., ca urmare a existenţei înscrierii ipotecilor în cărţile funciare, nu poate realiza niciun obiectiv de investiţii în cadrul imobilelor menţionate mai sus”, se arată în răspunsul transmis de municipalitate la solicitarea HotNews.ro. 

Pe bucățile unde sunt probleme se fac doar lucrări de urgență, iar în rest doar lucrări de întreținere, dar nu se poate face un proiect integral de amenajare a parcului. 

În lista obiectivelor de investiţii pentru anul 2019, cu finanţare integrală sau parţială de la bugetul local a Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti, au fost prevăzute sumele necesare pentru elaborarea studiului de fezabilitate “Amenajare peisagistică Parcul Verdi”. A fost emis și un certificat de urbanism pentru lucrări, dar totul s-a oprit aici. 

ALPAB a executat doar câteva lucrări de întreținere minimale. 

„În perioada 2020-2024 au fost realizate pentru cele 8 imobile care alcătuiesc Parcul Verdi şi se află în administrarea A.L.P.A.B. următoarele acțiuni: au fost montate 9 bănci și 9 coșuri de gunoi, a fost reparat și amenajat locul de joacă existent pe terenul respectiv; s-au realizat asfaltări ale aleilor principale și secundare din parc, precum și reparația scărilor prezente în cadrul acestor alei”, se arată în răspuns. 

Pe aceste terenuri se vor executa în anul 2024 lucrări de întreţinere spații verzi și salubrizarea zonei. 

Odiseea juridică 

În octombrie 2023, Primăria Capitalei s-a adresat instanței pentru radierea ipotecilor: 

La data de 16.10.2023 a fost înregistrat dosarul cu numărul 30879/3/2023, având ca obiect suplinirea acordului pârâților pentru radierea ipotecii legale în cuantum de 1.230.626 euro, asupra imobilul teren cu număr cadastral 230130. Dosarul a fost declinat de la Tribunalul București la Judecătoria Sectorului 1, neavând stabilit termen de judecată.

La data de 23.10.2023 a fost înregistrat dosarul cu numărul 31603/3/2023, având ca obiect suplinirea acordului pârâților pentru radierea ipotecii legale în cuantum de 2.082.148 euro, asupra imobilul teren cu număr cadastral 230129. Dosarul a fost declinat de la Tribunalul București la Judecătoria Sectorului 1, neavând stabilit termen de judecată.

La data de 27.10.2023 a fost înregistrat dosarul cu numărul 32175/3/2023, având ca obiect suplinirea acordului pârâților pentru radierea ipotecii legale în cuantum de 781.752 euro, asupra imobilul teren cu număr cadastral 203979. Dosarul a fost declinat de la Tribunalul București la Judecătoria Sectorului 1, având stabilit cel de-al doilea termen de judecată în data de 27.09.2024.

La data de 06.11.2023 a fost înregistrat dosarul cu numărul 33014/3/2023, având ca obiect suplinirea acordului pârâților pentru radierea ipotecii legale în cuantum de 1.210.531 euro, asupra imobilul teren cu număr cadastral 203980. Dosarul a fost declinat de la Tribunalului București la Judecătoria Sectorului 1, având stabilit termen de judecată în data de 06.09.2024.

La data de 07.11.2023 a fost înregistrat dosarul cu nr. 33268/3/2023, prin care s-a solicitat suplinirea acordului pârâților pentru radierea ipotecii legale în cuantum de 2.730.317 euro, asupra imobilul teren cu număr cadastral 230128. Dosarul a fost declinat de la Tribunalului București la Judecătoria Sectorului 1, nevând stabilit termen de judecată.

O bucată din parc, dată concesionată de administrația Firea pe 25 de ani

Pe lângă această problemă, cu ipotecile din cartea funciară, o bucată din parc, circa 2.750 mp din cei 48.088 mp cât are spațiul verde, au fost concesionați în 2019, pe 25 de ani pentru amenajarea unui teren de sport și a unui restaurant.

Conform informațiilor oferite de Primărie, ”ALPAB a încheiat în anul 2019, pe o perioadă de 25 de ani, un contract de asociere în participațiune cu SC UCR GLOBAL SRL ce are ca obiect asocierea părților în vederea exploatării unui teren în suprafață totală de 2.750 mp în vederea realizării unui teren de sport de aproximativ 2.400 mp și a edificării unei construcții în suprafață de aproximativ 350 mp”.  

Acum municipalitatea este în proces de judecată cu societatea respectivă pentru rezilierea contractului.

Cine este Manochehr Saadati – Sohi

Omul de afaceri cu origini iraniene Manochehr Saadati – Sohi a devenit cunoscut în România ca producător al pateului Antrefrig.

Mai nou, acesta este cunoscut pentru faptul că vrea să construiască blocuri de 27 de etaje în fosta bază sportivă a RADET, pe malul lacului Floreasca.

În baza PUZ-ului Coordonator al Sectorului 2, un document suspendat de instanță, și care permite betonarea a zeci de hectare de spațiu verde, omul de afaceri, pe 17.02.2021 a cerut emiterea unui certificat de urbanism pentru terenul de pe bd. Barbu Văcărescu 275 – 277 – 291 pentru construire ansamblu de blocuri cu 3S+P+13E + 14 Duplex și 3S+P+27E + 28 Duplex.

Prin PUZ Sector 2 fosta bază sportivă a RADET aflată în Calea Floreasca și bd. Barbu Văcărescu este transformată din zonă verde (V 3b) în zonă CB 3.1 care înseamnă ”subzona polilor urbani principali care grupează funcțiuni complexe”. Potrivit regulamentului, în această zonă indicatorii urbanistici permiși sunt POT (Procent de Ocupare a Terenului) 70% și CUT (Coeficient de Utilizare al Terenului) 4 și înălțimea maximă nelimitată.

Baza sportivă a fost retrocedată în 2004.

Amenință că cere 200 de milioane despăgubire

Potrivit reglementărilor anterioare, în Planul Urbanistic General, baza sportivă figurează cu indicativul verde, iar indicatorii urbanistici aferenți sunt POT 30%, CUT – 0,35 iar înălțimea maximă era de două etaje.

Omul de afaceri a amenințat că va cere Primăriei Sectorului 2 despăgubiri de 200 de milioane de euro în cazul în care instituția nu îi permite să construiască blocurile turn.

PUZ-urile din Sectoarele 3 și 6 au fost anulate în instanță, cel din Sectorul 2 se află în proces.

Omul de afaceri Manochehr Saadati – Sohi a mai primit de la Primăria Capitalei 15,73 milioane lei, fiindu-i expropriat un teren de 3.174 mp de pe strada Fabrica de Glucoză, pentru lărgirea străzii. 

Cine sunt cei care au luat bani din recuperarea Parcului Verdi

Consiliul General al Municipiului București a aprobat cumpărarea terenului pe care se află Parcul Verdi pe 6 septembrie 2018. Parcul a fost retrocedat, iar locuitorii din zonă cereau de câțiva ani salvarea acestuia, după ce pe spațiul verde au apărut câteva construcții. Soluția găsită de Primăria Capitalei a fost cumpărarea terenului de la proprietari.

Proprietarii terenurilor erau: omul de afaceri Emil Dragoş Săvulescu, fost patron al Clubului de Fotbal Dinamo Bucureşti, condamnat în dosarul fostului primar constănţean, Radu Mazăre, Speranța Budeanu, mama milionarului Radu Budeanu, fondatorul ziarului Cancan, afaceristul iranian Manochehr Saadati- Sohi, fostul patron Antrefrig, Noemi Roxana Saadati- Sohi, Cosmin Tirvuloiu, Maria și Radu Dornean, Mircea Robea, Liviu Traian Poenaru, Dobrescu Elisabeta, Deak Andrei, Săvulescu Nicolae, etc.

Prețul plătit de municipalitate pentru cele 5,6 hectare a stârnit mai multe controverse în spațiul public, acestea fiind exprimate la ședința de Consiliu General în care a fost aprobată tranzacția.

Iniţial, expertul a evaluat terenul la o sumă de două ori mai mică – 26,4 milioane de euro, dar o lege aprobată cu puțin timp înaintea tranzacției ar fi dus la dublarea sumei, a declarat Nicușor Dan la vremea respectivă din poziția de deputat.

Obiectiv România
Obiectiv România
Articles: 2126

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *