Stonehenge. Foto: Historic England / Mary Evans P / Mary Evans Picture Library / Profimedia
Un studiu recent publicat în revista Nature susține că a identificat cauza misterioasă a declinului major al populației din nordul Europei, declin înregistrat în intervalul de acum 5.300 – 4.900 de ani. Practic, culturile neolitice care au creat mega-structuri de tipul Stonehenge au fost pe punctul de a dispărea în intervalul amintit, iar noile dovezi invocate de autorii studiului indică bacilul Yersinia pestis ca principală cauză a acelui declin demografic.
Specialiști de la centre de cercetare din Suedia, Danemerca, Italia, Canada și Marea Britanie au analizat resturile osteologice a nu mai puțin de 108 indivizi care au trăit în nordul Europei acum circa cinci milenii. Iar testele ADN au indicat prezența unei versiuni a bacilului Yersinia pestis la 17% dintre aceștia.
Rezultatele obținute de oamenii de știință se suprapun pe cercetările arheologice precedente care indicau o scădere dramatică a populațiilor neolitice nord-europene. În fapt, studiile indicau nu doar faptul că acestea au dispărut în proporție de 90%, dar au și fost înlocuite de alte culturi originare din zona stepei eurasiatice, fără ca acestea din urmă să întâlnească o opoziție semnificativă.
Cel puțin trei valuri de ciumă au dus la dispariția a 90% din populația Europei de Nord
Autorii studiului recent publicat în Nature afirmă că, mai degrabă decât un episod major de recrudescență a cazurilor de ciumă, în realitate a fost vorba despre valuri distincte de reapariție a bolii, unele care s-au manifestat pe parcursul a cel puțin șase generații.
Faptul că bacilul este prezent la atât de mulți indivizi și că este vorba de aceeași versiune a bacilului indică, fără doar și poate, o răspândire rapidă a maladiei. De asemenea, faptul că ADN-ul bacilului se regăsește preponderent în dinți, susține ideea că bacilul intra în sânge, iar asta provoca un deces rapid.
Ipoteza ciumei care a eradicat mare parte a populației nord-europene în perioada neolitică nu este una nouă. Însă a fost una extrem de controversată. Un studiu publicat în anul 2021 de către specialiști de la Universitatea din Kiel, Germania, împreună cu omologii lor de la Universitatea din Riga, indica prezența unei versiuni a bacilului Yersinia pestis la un vânător-culegător care trăise în zona baltică acum circa 5.000 de ani.
Studiul susținea însă că episoadele de ciumă din perioada respectivă erau doar unele sporadice. Versiunea bacilului din acea perioadă nu putea supraviețui în purici, principala cauză a marilor focare de ciumă din Antichitate și Evul mediu, și astfel nu putea provoca epidemii în masă.
Ciuma era o realitate a perioadei neolitice. De ce, totuși, s-a manifestat doar în nordul Europei?
Conform ultimelor date prezentate de cercetătorii care au semnat studiul din Nature, versiunea respectivă a bacilului putea supraviețui însă în păduchi. Iar aceasta ar fi fost principala cale de transmitere a bolii.
Specialiștii mai sugerează că forma cea mai probabilă de manifestare a infecției a fost ciuma pneumonică, cea mai gravă dintre toate. În astfel de cazuri, bacilul infectează plămânii și se transmite prin secrețiile eliminate de bolnav. Iar rata mortalității, în rândul cazurilor netratate, este una uriașă.
Rămâne însă o întrebare cheie la care specialiștii nu au încă un răspuns. De ce anume boala s-a manifestat doar în nordul Europei, și nu și în alte zone ale Bătrânului Continent? Evident, una dintre supoziții indică lipsa datelor concludente care să infirme sau să confirme recreduscența acesteia și în alte zone geografice. Mai exact, este nevoie de multe alte studii și muncă de cercetare pentru a afla cât de răspândite erau focarele de ciumă neolitice.
În fața acestor date, este cert că infecția cu Yersinia pestis nu se manifesta izolat în acele vremuri. Însă, susțin specialiștii, pentru a afla cât de virală era versiunea neolitică a bacilului, ar trebui să o readucă la viață. Dar asta reprezintă un risc mult prea mare pentru a putea fi asumat.
