VIDEO Elena Lasconi a câștigat șefia USR din primul tur. „Îmi voi depune candidatura pentru preşedinţia României”

Primarul din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, a câștigat funcția de președinte al partidului USR din primul tur cu mai mult de două treimi din voturile exprimate. 11.333 din 25.607 de membri USR au votat în primul tur al alegerilor pentru președintele partidului, potrivit lui Ionuț Moșteanu. Scrutinul s-a desfășurat online timp de două zile. Elena

Primarul din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, a câștigat funcția de președinte al partidului USR din primul tur cu mai mult de două treimi din voturile exprimate.

11.333 din 25.607 de membri USR au votat în primul tur al alegerilor pentru președintele partidului, potrivit lui Ionuț Moșteanu. Scrutinul s-a desfășurat online timp de două zile.

Elena Lasconi a devenit miercuri noul președinte al USR, după ce a obținut 68,14% din voturile exprimate.

Rezultatele alegerilor pentru șefia USR:

  • Gabriel Filip – 310 voturi
  • Radu Hossu – 1.471 de voturi
  • Cristian Seidler – 1.873 de voturi
  • Elena Lasconi – 7. 701 de voturi

„Le mulțumesc colegilor mei pentru încrederea acordată prin vot. De astăzi reîncepe reconstrucția USR-ului. De astăzi vom lucra mai uniți și mai determinați ca niciodată pentru că în joc este pierderea democrației din România”, a declarat Lasconi.

„Și poate nu întâmplător am câștigat aceste alegeri astăzi, de Ziua Drapelului. Sunt mândră că sunt româncă iar eu sărbătoresc prin fapte drapelul României în fiecare zi. Și m-aș bucura ca în această seară să îl fluturăm cu toții în Piața Universității, la Iași, la Constanța, la Satu Mare și să ne bucurăm împreună de victoria echipei naționale de fotbal la Campionatul European”

„Concentrarea puterii în mâinile unor partide învechite în rele şi mimarea că ar consulta populaţia, românii, din patru în patru ani, le-au adus românilor doar dispreţ, furt din buzunarele celor care muncesc şi sunt de bună credinţă. Asta a dus la slăbirea statului”, a arătat Lasconi.

Ea a mai declarat că puterea poporului înseamnă putere în fiecare zi şi nu doar odată la 4 ani. „Puterea cetăţeanului înseamnă să ai o viaţă într-o ţară mândră şi respectată în care să îţi doreşti să îţi creşti copiii şi nu să pleci din această ţară”, a mai afirmat ea.

Primarul din Câmpulung a afirmat că în această localitate a „demonstrat că poate să construiască punţi între oameni, între generaţii şi că poate să reunifice oamenii în jurul unor valori precum munca, respectul faţă de oameni şi eficienţa în a reconstrui societatea”.

„Asta o să fac şi în USR şi o spun cu mare încredere. Aşa cum e într-un oraş, când câştigi primăria cu majoritate, reprezinţi după alegeri fiecare cetăţean al acelui oraş, aşa o să fac şi în USR. Suntem o echipă, iar eu toată viaţa am lucrat în echipă”, a mai spus Lasconi.

Lasconi își va depune candidatura pentru președinția României

Noul preşedinte al USR a precizat că îşi va depune candidatura pentru preşedinţia României, ea precizând că trebuie să o facă cel târziu joi pentru că sâmbătă, 29 iunie, va avea loc congresul USR.

„O să îmi depun candidatura, pentru că, după cum bine ştiţi, pe data de 29, sâmbătă, o să avem congres şi în USR funcţionează democraţia şi probabil că o să avem mai muţi candidaţi care vor dori să devină candidatul USR pentru funcţia supremă în stat, iar eu îmi voi depune această candidatură pentru sâmbătă. Trebuie să o fac cel târziu mâine”, a spus Lasconi.

Întrebată dacă îşi va da demisie, dacă nu va reuşi să aibă majoritate în Biroul Naţional, Elena Lasconi s-a arătat încrezătoare, spunând că „va avea majoritate”.

Despre faptul că unii membri USR nu au votat deloc la aceste alegeri interne, Elena Lasconi a explicat că „au trecut 16 zile de la alegeri, foarte din scurt”.

„Acum a fost un pic mai din scurt, nu mai punem la socoteală că este şi frumos afară, de plecat la munte, la mare”, a completat aceasta.

Cum se împart taberele pentru Biroul Național

După alegerea preşedintelui USR, urmează să fie stabilit noul Birou Naţional, prin vot al delegaţilor la Congres.

Cei 24 de noi membri ai noului Birou Naţional vor fi aleşi în Congresul partidului, convocat pentru 29 iunie.

Trei tabere din USR vor concura pentru Biroul Naţional, forul colectiv de conducere al partidului, relatează News.ro.

Pe lista Elenei Lasconi pentru Biroul Naţional vor candida nume ca Lucian Stanciu-Viziteu, Claudiu Năsui, Cristina Prună şi Radu Mihaiu.

Gruparea rivală reuneşte lideri influenţi în partid, ca Vlad Voiculescu, Dominic Fritz, Clotilde Armand şi, posibil, Allen Coliban.

Fostul primar al Braşovului are de ales între a merge cu o listă proprie sau a candida alături de Vlad Voiculescu.

A treia tabără este grupată în jurul lui Cristian Seidler şi reuneşte foşti „nicuşoristi”. De asemenea, Ionuţ Moşteanu va candida pentru un loc în BN, fie pe listă cu Seidler, fie separat, susţin surse din conducerea USR pentru News.ro.

Lasconi susține că va demisiona de la șefia partidului dacă nu are majoritate în BN

Elena Lasconi a declarat că va demisiona a doua zi după ce câștigă președinția USR dacă nu va avea o majoritate în Biroul Național.

„Aştept duminica, să văd dacă pot să fac o majoritate în Biroul Naţional. Dacă nu, îmi voi da demisia. Sănătate bună şi noroc, dragoste cu sila nu se poate!”, a răspuns Elena Lasconi când a fost întrebată ce face dacă vede a doua zi după câștigarea alegerilor interne că nu are o majoritate în Biroul Național.

Ea a enumerat mai multe nume importante pe care nu le dorește în echipă. Primarul din Câmpulung a spus că nici foştii preşedinţi ai USR Cătălin Drulă şi Dan Barna şi nici Ionuţ Moşteanu, una dintre figurile proeminente ale partidului nu vor face parte din echipa sa dacă va deveni preşedinte al formațiunii politice.

„Ei au făcut parte dintre cei care au condus cu adevărat USR-ul şi care au dus la rezultatul acesta. Nu trebuie acum să-i omorâm, nu trebuie să-i scoatem… Noi trebuie să lucrăm împreună, nu se duce nimeni cu maceta să: „Gata, plecaţi!” Pentru că avem nevoie… gândiţi-vă că ei au experienţă de câţiva ani în politica mare din România şi contează. Eu îmi doresc să unesc oamenii, nu să-i dezbin, pentru că altfel noi vom fi şi mai slabi”, a explicat Lasconi.

Aceasta a adăugat că oricare dintre cei trei poate fi în Biroul Naţional „dacă candidează pe alte liste”.

Obiectiv România
Obiectiv România
Articles: 2126

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *