Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu, la o zi după ce ÎCCJ i-a anulat pedeapsa de 13 ani de închisoare. Îl vor pentru altă faptă

Pe numele lui Mario Iorgulescu a fost emis vineri, de către Judecătoria Sectorului 3, un mandat european de arestare şi un mandat de executare a pedepsei de trei ani de închisoare, la care fusese condamnat pentru complicitate la sechestrarea unui bărbat, în 2018, a anunțat Poliția Română, într-un comunicat de presă. Poliţia a precizat că

Pe numele lui Mario Iorgulescu a fost emis vineri, de către Judecătoria Sectorului 3, un mandat european de arestare şi un mandat de executare a pedepsei de trei ani de închisoare, la care fusese condamnat pentru complicitate la sechestrarea unui bărbat, în 2018, a anunțat Poliția Română, într-un comunicat de presă.

Poliţia a precizat că, prin intermediul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Biroul SIRENE, a notificat autorităţile italiene pentru executarea mandatului european de arestare, astfel încât Mario Iorgulescu să rămână sub controlul acestora.

„În cursul acestei zile, 21 iunie 2024, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii şi un mandat european de arestare pe numele unui bărbat, în vârstă de 29 de ani, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal, pentru care a fost condamnat, de către aceasta, în anul 2018, la o pedeapsă de 3 ani închisoare”, a transmis vineri seară Poliţia Română, potrivit News.ro.

Dosarul de sechestrare

Mario Iorgulescu, fiul preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, a fost condamnat, în aprilie 2021, de Curtea de Apel Bucureşti la trei ani de închisoare cu executare pentru lipsire de libertate, decizia magistraţilor fiind definitivă. În prima instanţă, la Judecătoria Sectorului 3, Mario Iorgulescu fusese achitat.

Curtea de Apel Bucureşti a decis atunci condamnarea lui Mario Iorgulescu la trei ani de închisoare cu executare pentru complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal împotriva persoanei vătămate Dragoş-Ionuţ Vlăsceanu.

În acelaşi dosar au mai fost condamnaţi Francisco-Gabriel Pascu, la patru ani şi şase luni de închisoare pentru lipsire de libertate în mod ilegal, Vasile Pascu, la un an de închisoare pentru influenţarea declaraţiilor, Marcel Pasu, la doi ani şi şase luni de închisoare pentru influenţarea declaraţiilor, Laurenţiu-Ştefan Coruţ, la trei ani şi două luni de închisoare pentru fals intelectual, favorizarea făptuitorului, uz de fals.

Persoanele condamnate au fost judecate pentru că, în 2018, au exercitat acte de violenţă şi au lipsit de libertate, în mod ilegal, un bărbat.

După ce victima a anunţat Poliţia, au urmat alte presiuni ale acestora, încercând să-l determine, prin constrângere şi corupere, să-şi retragă plângerea şi declaraţiile formulate.

Mandatul, emis la o zi după ce Mario Iorgulescu a scăpat de condamnarea pentru accidentul mortal provocat în 2019

Mandatul emis de Judecătoria Sectorului 3 vine după ce, joi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a admis recursul în casaţie formulat de Mario Iorgulescu, condamnat la 13 ani de închisoare într-un alt dosar, după ce a provocat un accident rutier în urma căruia un tânăr de 24 de ani şi-a pierdut viaţa.

Acest dosar va fi trimis pentru rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.

Decizia instanței supreme este definitivă.

A existat şi o opinie separată, în sensul respingerii recursului în casaţie, ca nefondat.

Mario Iorgulescu, fiul preşedintelui LPF Gino Iorgulescu, a provocat în 8 septembrie 2019 un accident rutier, pe şoseaua Chitilei din Bucureşti, soldat cu moartea unui tânăr de 24 de ani.

În urma accidentului, Mario Iorgulescu a fost transportat la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias Bucureşti, Secţia ATI, iar ulterior a fost externat pentru a fi transportat la o clinică de terapie intensivă din Italia, unde a rămas internat până în 7 octombrie, când a fost externat şi preluat de un institut de reabilitare psihiatrică din Italia. Ulterior, în 31 octombrie, el a fost internat la o altă clinică din Italia.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus, în august 2020, trimiterea în judecată a lui Mario Iorgulescu pentru omor şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului și a drogurilor.

El a fost condamnat, în luna octombrie 2023, la 13 ani şi opt luni de închisoare de Curtea de Apel Bucureşti, decizie care ar fi trebuit să rămână definitivă.

În prezent, Mario Iorgulescu este internat într-o clinică privată din Italia.

De asemenea, Curtea de Apel Bucureşti a anulat decizia tribunalului prin care Mario Iorgulescu trebuia să plătească către doi membri ai familiei bărbatului ucis de el în accident sumele de 200.000 euro – daune morale şi 100.000 lei daune materiale, urmând ca aceste daune să fie achitate de societatea de asigurări City Insurance SA, societate care se află însă în faliment.

„Cu alcoolemie de 1,96 g/l şi sub influenţa cocainei”

În seara zilei de 8 septembrie 2019, Mario Iorgulescu participa la o petrecere dată de familia unei prietene în satul Gulia, comuna Tărtăşeşti, unde a consumat alcool. La un moment dat, el ar fi aflat că fosta sa iubită, de care tocmai se despărţise, se afla într-un club din Parcul Herăstrău. Martorii povestesc că el s-a certat continuu la telefon cu fosta iubită, era nervos şi ţipa, însă i-a promis gazdei că nu se va urca la volan în starea în care se afla, notau procurorii Parchetului Tribunalului București.

La terminarea petrecerii, în jurul orei 02:50, pe fondul unei crize de gelozie şi într-o stare de furie, având o alcoolemie de 1,96 g/l şi fiind sub influenţa cocainei, el s-a urcat în maşina sa, un Aston Martin model DBS, şi a plecat spre Capitală, conform procurorilor.

A intrat în Bucureşti prin Chitila, circulând cu viteze cuprinse între 140 km/h şi 164 km/h (momente surprinse de camerele video de pe traseu), iar în intersecţia dintre Şoseaua Chitilei şi strada Teodor Neagoe a pătruns pe culoarea roşie a semaforului cu viteza de 145 km/h, după care a accelerat până la 162 km/h în momentul în care a trecut de un alt vehicul care circula cu viteză redusă pe banda I. Ulterior, a urcat cu maşina pe un scuar, apăsând la maximum pedala de acceleraţie, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală, la viteza de 143 km/h, cu un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani, care a decedat pe loc, mai spuneau procurorii.

Un martor al accidentului a povestit în instanţă scene oribile de la locul coliziunii, şoferul din cealaltă maşină fiind găsit aruncat pe jos.

La câteva zile după accident, Mario Iorgulescu a fost transferat de către familie în Italia.

A fost trimis în judecată în lipsă, iar pe 10 februarie 2023 fusese condamnat, în primă instanță, de Tribunalul Bucureşti la 15 ani şi opt luni de închisoare pentru omor şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi drogurilor (cocaină).

În decizia de condamnare, judecătoarea Manuela Orzaţă de la Tribunalul Bucureşti a menţionat că Mario Iorgulescu avea discernământ în momentul producerii accidentului, nu a suferit şi nu suferă nici în prezent de afecţiuni psihice care să-l împiedice să fie transferat din Italia pentru a participa la procesul intentat de autorităţile române, iar dacă are afecţiuni medicale se poate trata fără probleme în sistemul penitenciar din ţara noastră.

Citiți și:

Obiectiv România
Obiectiv România
Articles: 2126

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *