„Încă judecăm femeile la fel ca în secolul 19” – Interviu cu 2 dintre actrițele care joacă în Bridgerton, unul din cele mai vizionate seriale din istoria Netflix

Adjoa Andoh și Claudia Jessie, actrițele care interpretează personajele Lady Danbury și Eloise din „Bridgerton”, au vorbit la Varșovia cu corespondenta HotNews.ro despre lumea pe care o prezintă serialul, dar și despre cum societatea actuală nu este, în unele privințe, diferită față de cea din secolul 19. Serialul „Bridgerton” a fost lansat pe 25 decembrie

Adjoa Andoh și Claudia Jessie, actrițele care interpretează personajele Lady Danbury și Eloise din „Bridgerton”, au vorbit la Varșovia cu corespondenta HotNews.ro despre lumea pe care o prezintă serialul, dar și despre cum societatea actuală nu este, în unele privințe, diferită față de cea din secolul 19.

Serialul „Bridgerton” a fost lansat pe 25 decembrie 2020, iar în primele 28 de zile a fost vizionat de 82 de milioane de abonați din întreaga lume. La momentul respectiv a fost cea mai urmărită serie din istoria Netflix. Ultimul clasament al platformei de streaming arată că primul sezon al seriei este acum pe locul 4, cu 113,3 milioane de vizionări.

Creatorul „Bridgerton”, Chris Van Dusen, și-a inspirat scenariul din romanele de succes ale Juliei Quinn, iar odată cu lansarea primului sezon, cărțile au ajuns pe lista de bestselleruri a The New York Times, la 18 ani de la data primei publicări.

Acțiunea din „Bridgerton” se petrece în Londra anului 1813, în perioada Regenței. Așa cum reiese din serial, pare că unicul scop al femeilor era să-și găsească un soț. Van Dusen a reimaginat istoria și a generat o poveste sexy, unde diversitatea și elementele feministe sunt prezente. Totul se întâmplă sub conducerea unei regine a Angliei care este de culoare.

Pe scurt, seria urmărește cei opt membri foarte uniți ai familiei Bridgerton în timp ce-și caută dragostea și fericirea în înalta societate londoneză. Noul sezon se axează pe povestea de iubire dintre Penelope Featherington (Nicola Coughlan) și Colin Bridgerton (Luke Newton), o idilă mult dorită de fani, dar care nu este lipsită de probleme, mai ales că Penelope este Lady Whistledown.

Două personaje atipice

Sezonul 3 a fost lansat pe 16 mai și a ajuns rapid pe locul 1 pe Netflix în 78 de țări, cu 45,1 milioane de vizualizări în primele patru zile de la lansare. Ultimele episoade din noul sezon au fost lansate pe 13 iunie.

Pentru promovarea noului sezon, la Varșovia a fost organizat un bal unde participanții s-au costumat ca-n perioada serialului, de unde nu au lipsit nici jocurile de societate sau dansurile specifice acelor vremuri.

Actrițele Adjoa Andoh și Claudia Jessie au fost prezente la eveniment și cu această ocazie corespondenta HotNews.ro a avut ocazia să vorbească cu cele două, atât despre rolurile pe care le interpretează, dar și despre societatea actuală.

Personajele lor, Lady Danbury și Eloise, sunt atipice în Bridgerton, deoarece sunt single, feministe și le încurajează pe celelalte femei să-și urmeze cu adevărat instinctul, în timp ce trebuie să-și păstreze libertatea și propriile valori.

Claudia Jessie în „Bridgerton” . FOTO: LMK / imago stock&people / Profimedia

Claudia Jessie o interpretează pe Eloise, copilul numărul cinci al familiei „Bridgerton”, o adolescentă de 17 ani care vrea să exploreze lumea și să-și urmeze pasiunile, nu doar să fie o simplă soție. 

Actrița (34 de ani) s-a născut în suburbiile din Birmingham, a fost crescută de o mamă singură care lucra ca femeie de curățenie, iar la vârsta de 14 ani a intrat în sistem de homeschooling, din cauza bullying-ului de care avea parte la școală. 

Spune că este profund recunoscătoare mamei sale pentru eforturile pe care le-a depus pentru a-i plăti lecțiile de muzică și dans și simte că rolul din „Bridgerton” i-a schimbat complet viața. 

„Viața mea s-a schimbat enorm odată cu acest rol. Viața mea este foarte mică, o păstrez doar pentru mine, nu sunt pe social media, iar cel mai interesant lucru la mine este job-ul meu. Datorită lui călătoresc și am un entuziasm în viață. Provin dintr-o familie de oameni simpli și mă bucur că-mi permit să-i susțin pe cei din jurul meu și pentru că mă pot susține pe mine. Familia mea e foarte mândră de mine, deci e minunat”, spune ea.

În ceea ce privește rolul pe care-l are, Jessie mărturisește că televiziunea ar trebui să fie pentru toată lumea, și arta la fel, iar Shonda este foarte bună în a face televiziune pentru toți oamenii. 

„Sunt mândră să fac parte din ceva care reprezintă lumea cu adevărat”, adaugă actrița, nu fără a menționa că îi place cum show-ul este realizat din perspectiva feminină.

Claudia consideră că Eloise, personajul ei, este foarte apropiată de public. „Cred că oamenii o iubesc atât de mult pentru că se pot conecta cu ea. Nu simt că cineva trebuie să învețe ceva de la Eloise, deoarece cred că audiența este într-un fel Eloise”, subliniază vedeta. 

Actrița subliniază cum personajul ei vine dintr-o familie privilegiată și are o existență confortabilă, spre deosebire de prietena ei Penelope: „cred că toți putem învăța că nu există un mod corect în care să fii femeie.”

Cât despre asemănările dintre ea și personaj, actrița spune că n-a fost niciodată atât de cool și încrezătoare, așa cum e Eloise la 17 ani. „Nici măcar acum nu cred că sunt așa, dar cred că amândouă apreciem umorul. Mi se pare foarte amuzantă și nu doar în serial, cât și în scenariu, iar asta-mi ușurează foarte tare munca. Mi-ar plăcea să fiu mai mult ca ea. O iubesc foarte tare și este personajul meu preferat.”

Claudia Jessie încheie prin a spune că „Bridgerton” reflectă toate tipologiile de oameni din această lume, iar asta nu poate avea decât un impact pozitiv. „Trebuie să ne amintim cât de popular este acest show și este așa pentru un motiv: este plin de femei și oameni care există în această lume, iar asta contează enorm!”

Adjoa Andoh: „În Bridgerton există deja femei de culoare în toate rolurile posibile, lucru care nu prea se întâmplă în industria filmului”

Adjoa Andoh. FOTO: LMK / imago stock&people / Profimedia

Adjoa Andoh (61 de ani) este o actriță britanică cu foarte multă experiență în industrie, motiv pentru care mărturisește că a ajuns la o vârstă la care nu are o problemă în a cere lucruri sau a spune ceea ce gândește. Ea încă se consideră o punk-rockeriță în suflet, iar asta se observă atât în atitudinea ei deschisă și nonconformistă, cât și în stilul vestimentar, unde combină rochițe glam cu bocanci. 

„Fac meseria asta de multă vreme și sunt lucruri care contează pentru mine – să avem mai multe femei și oameni de culoare în spatele camerei, în tot felul de roluri și job-uri. Trebuie să fim peste tot, nu doar în fața camerei”, zice ea. 

Actrița consideră „Bridgerton” un show unde „toată lumea este binevenită, indiferent de rasă, religie, sexualitate”, condus de o femeie fantastică, Shonda Rhimes, care rupe barierele în domeniu. „Aici există deja femei de culoare în toate rolurile posibile, lucru care nu prea se întâmplă în industrie”, continuă Andoh.

„Când mă gândesc la Lady Danbury, mă gândesc la toate femeile care au fost lipsite de putere, vulnerabile sau înfricoșate” 

În ceea ce privește asemănarea dintre ea și personajul pe care-l joacă în serie, Lady Danbury, Adjoa vorbește despre cum orice actor decent va pune parte din el în rolul pe care-l joacă, chiar dacă nu seamănă deloc. 

„Când mă gândesc la Lady Danbury, mă gândesc la toate femeile din viața mea cărora le-a fost greu sau care au fost lipsite de putere, vulnerabile sau înfricoșate și au fost nevoite să plece din acele situații și să-și ia viața în mâini pentru a supraviețui. Iar femeile care fac asta nu se feresc să spună și „sunt fabuloasă”, iar pentru mine ăsta este triumful. Sunt oameni care mă fac să merg înainte și cred că viața este grea și avem nevoie de oameni și lucruri care ne fac să mergem înainte, fie că-ți iubești echipa de fotbal, natura sau arta. Avem nevoie și de lucruri care să ne încânte sufletul.”

Actrița se descrie drept socialistă și feministă și crede că toți avem povești care contează, motiv pentru care și-a dorit mereu să spună acele povești. Ea luptă pentru spațiile care-i permit să facă asta, deoarece vrea să fie parte din ele. „Vreau să creez spațiu pentru toată lumea să fim cele mai bune versiuni ale noastre și să ne ducem cele mai bune vieți. Vreau să fac asta toată viața mea”, adaugă ea.

Adjoa Andoh spune că nu a citit cărțile Juliei Quinn, pentru că dacă ai o carte preferată și apoi o vezi pe scenă sau la cinema, ea nu va fi niciodată la fel, deoarece toți avem o imaginație unică. „Nu am citit cărțile înainte de serie, pentru că show-ul pe care-l fac este scenariul. În carte nu există o Regină de culoare, nici diferite sexualități sau diversitate, iar astea fac parte din drama creată ulterior.” 

Actrița a fost crescută de o mamă profesoară de istorie și spune că cei care comentează că nu existau oameni de culoare în acele timpuri, nu știu istorie. 

„Femei artiste sau soldați au fost mereu acolo, de-a lungul timpului, dar uneori erau deghizate, deoarece societatea nu le lăsa să se expună. Acum îmi doresc ca toată lumea să știe toată istoria, pentru că dacă știm toată istoria putem să nu ne mai luptăm unii cu alții.”

Ce mesaj le transmite Andoh femeilor

Datorită personajului liber și feminist pe care-l joacă, am rugat-o pe Andoh să transmită un mesaj femeilor. „În multe moduri, încă judecăm femeile după modul în care erau judecate în timpurile Regenței. Ce le-aș spune femeilor tinere? Sunteți îndeajuns de bune așa cum sunteți, nu trebuie să vă transformați, schimbați, tăiați, înfometați trupurile, ci job-ul trupului vostru este de a vă purta în această lume. 

Fiți fericite pentru un corp sănătos! Valoarea voastră este dată de cine sunteți ca oameni, ce vă ridică inimile, la ce sunteți bune, ce vă captează interesul atât de tare, încât uitați cât e ceasul. Nu vă blocați în tipare care vă spun cum să arătați sau ce să vă placă. Dacă asta contează pentru voi, ok, e minunat, dar faceți asta pentru că vreți, nu pentru că vă simțiți forțate să fiți într-un anume mod. 

Ne naștem singuri, murim singuri, iar în lume suntem indivizi unici și suntem aici pentru o clipă. Ia-ți viața în mâini și trăiește-o! Dar viața ta, nu idealul altcuiva despre viața ta!” 

Pentru realizarea acestui articol cheltuielile de deplasare la Varșovia pentru jurnalista freelancer Ana Tepșanu au fost suportate de Netflix.

Ca întotdeauna, poți găsi mai multe informații noi din lumea filmelor și serialelor, dar și alte știri interesante, în rubrica Nerd Alert de weekendul acesta:

Obiectiv România
Obiectiv România
Articles: 2126

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *