Fostul șef al SRI intervine în disputa privind concertul Coldplay. Și îl felicită pe primarul care a învins-o pe Clotilde Armand

Eduard Hellvig, Foto: Agerpres Eduard Hellvig, fostul director al SRI, a comentat pe larg, într-o postare pe X, concertele Coldplay de la București și huiduielile la adresa lui Babasha. Hellvig chiar a făcut o comparație între incidentul de la Arena Națională și alegerile locale și europarlamentare. „Chris Martin a fost “șocat și trist” că publicului

Eduard Hellvig, Foto: Agerpres

Eduard Hellvig, fostul director al SRI, a comentat pe larg, într-o postare pe X, concertele Coldplay de la București și huiduielile la adresa lui Babasha. Hellvig chiar a făcut o comparație între incidentul de la Arena Națională și alegerile locale și europarlamentare.

„Chris Martin a fost “șocat și trist” că publicului nu i-a plăcut ce i-a plăcut lui. Și că el, publicul, s-a exprimat nu tocmai sportiv, cu toate că era pe un stadion. Deși Martin a avut un show bazat pe toleranță și incluziune, a ținut să amendeze tocmai ce promova – libertatea fiecăruia de a avea preferințe și de a le clama în public”, a scris fostul șef al SRI.

Cât despre alegeri, Hellvig a scris că a fost un scrutin „cu sumă nulă”, în care toți au câștigat.

„Unii au câștigat doar pentru că nu au pierdut tot, alții au câștigat pentru că nu au câștigat colegii. Pe unii câștigul îi și încurcă, pentru că trebuie să câștige în continuare, alții au câștigat deși nu au participat. Sau pentru că nu au participat”, crede Hellvig.

În continuarea textului său de pe X, Hellvig s-a întors la Coldplay, mai exact la al doilea concert, la care Babasha nu a mai fost huiduit.

„În turul doi la Martin a fost liniște. Educat cu o zi înainte, publicul nu a mai huiduit. Toți au aprins brățările și au cântat “Sky full of stars”. Până în septembrie. Sau noiembrie. Ori decembrie, la cererea publicului”, a mai scris Hellvig.

Postarea fostului șef al SRI se încheie cu două post-scriptumuri:

„P.S.1 Am auzit cu această ocazie de Babasha. Mi se pare că a avut cel mai sincer discurs politic dintre toți interpreții săptămânii.

P.S. 2 Îl felicit pe fostul meu coleg, George Tuță. La cum îl știu, va fi un primar bun și încăpățânat. Dar despre asta, voi scrie separat.”

Obiectiv România
Obiectiv România
Articles: 2126

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *