85 de ani de la un record meteo deosebit – Gerul de vară din România

​Puțini oameni au șansa să vadă zăpadă în România pe timp de vară și numai cei care ajung la altitudini mari pot avea acest privilegiu. Și mai rar este ca vara să simți în România temperaturi de sub -10 ºC, iar acum se împlinesc 85 de ani de la un ger de vară foarte foarte

​Puțini oameni au șansa să vadă zăpadă în România pe timp de vară și numai cei care ajung la altitudini mari pot avea acest privilegiu. Și mai rar este ca vara să simți în România temperaturi de sub -10 ºC, iar acum se împlinesc 85 de ani de la un ger de vară foarte foarte rar.

Zapada pe drumul catre OmuFoto: Vlad Barza / HotNews.ro

În diminețile de 5 și 6 iunie 1939, la stația meteo de la vârful Omu s-a înregistrat cea mai scăzută temperatură măsurată vreodată în România în timpul verii: -12 ºC!

Tot în luna iunie de la 1939 se înregistra și a doua cea mai ridicată temperatură măsurată vreodată la Omu, +22 C, pe data de 29. Amplitudinea termică a acelei luni la stația meteo din Bucegi era de 34 ºC, una record, în timp ce în lunile iunie din ultimii ani a fost undeva pe la 14 – 16 grade Celsius.

Stația de la Omu este cea mai înaltă din țară, situată la o altitudine de 2.509 m. În dimineața zilei de 5 iunie 2014 minima a fost de +2,9 C.

A fost o lună iunie cu temperaturi foarte scăzute peste tot la munte, cu -2,3 ºC, înregistrate la Predeal, pe data de 7 iunie 1939.

O doua cea mai scăzută temperatură de iunie la Omu a fost -9,7 ºC, pe 19 iunie 2000, iar într-o zi de 1962 minima a fost de -9,5 ºC, iar maxima, de -6 ºC, ca în plină iarnă!

Media temperaturii în luna iunie la Vf Omu în ultimii 60 de ani este de +4,1 ºC. Diferența dintre cea mai caldă și cea mai rece lună iunie este foarte mare: +1,5 ºC în 1976 și +7,1 ºC în 2012. În ultimii zece ani media lunii a variat între +3,4 ºC și +6,8 ºC.

Iunie este cea mai ploioasă lună din an, cu o medie de 140 mm, iar cea mai ploioasă lună iunie a fost în 1948, cu un total de 407 mm.

O dată la câțiva ani este și zăpadă în iunie, mai ales dacă luna mai a fost mai rece decât de obicei. În trei ani din ultimii 60 au fost 25 de zile cu strat de zăpadă în iunie la Omu: 1966, 2005 și 2006. În 2018 și 2019 nu a fost nicio zi cu strat de zăpadă.

Cea mai rece zi de iunie la Omu în ultimii zece ani -5,7 ºC, pe 2 iunie 2020.

Cea mai caldă zi de iunie la Omu în ultimii zece ani: +17,2 ºC, pe 21 iunie 2016.

Alte temperaturi foarte scăzute de iunie la munte, în România:

-7,6 ºC la Vlădeasa 1800, pe 7 iunie 1962

-6,5 ºC la vf Țarcu pe 7 iunie 1994

-5 ºC la Bâlea Lac, pe 7 iunie 1994

-4,7 ºC în munții Călimani, pe 2 iunie 2020

-4,6 ºC la Semenic în iunie 1962

-4,5 ºC la Ceahlău-Toaca, pe 2 iunie 1977

-4 ºC la Sinaia 1500, pe iunie 1962

Cele mai mici temperaturi de iunie măsurate la stațiile meteo de munte în Europa:

-16,5 ºC la stația meteo Jungfraujoch (Elveția, 3.580 m alt), pe 4 iunie 1975

-14,7 ºC la Brunnenkogel (Austria), 3.437 m alt) pe 8 iunie 2005

-14 ºC la Pian Rosa (Italia, 3.480 m alt), pe 5 iunie 1975

Obiectiv România
Obiectiv România
Articles: 2126

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *