Forțele Moscovei și-au continuat avansul în Harkov, ocupând poziții într-un oraș important de la graniță, în ciuda asigurărilor Kievului cum că situația se stabilizează. Analizele de moment sugerează că Rusia nu urmărește neapărat o incursiune adâncă în regiunea nord-estică, scriu Institutul pentru Studiul Războiului și Reuters. Chiar și așa, situația din Harkov este îngrijorătoare, având în vedere importanța militară și economică a regiunii.
Harta confruntării în HarkovFoto: Institutul pentru Studiul Războiului
Forțele rusești și-au stabilit miercuri poziții în interiorul orașului ucrainean de frontieră Vovceansk, din regiunea Harkov, iar luptele de acolo erau intense, a declarat șeful poliției locale.
Capturarea orașului aflat la 5 kilometri de graniță ar fi cea mai importantă victorie a Rusiei, de când forțele sale au lansat vineri o incursiune în regiunea nord-estică, deschizând un nou front și forțând Kievul să trimită de urgență întăriri.
„Situația este extrem de dificilă. Inamicul ia poziții pe străzile orașului Vovceansk”, a anunțat pe Facebook Oleksii Harkivskîi, șeful poliției de patrulare din Vovceansk, citat de Reuters.
Armata ucraineană a anunțat ulterior că încearcă să împiedice Rusia să acumuleze trupe în partea de nord a localității Vovceansk. Statul major a declarat pe Telegram că trupele rusești se regrupează în regiune și încearcă să stabilească poziții.
Armata ucraineană anunțase deja marți că forțele sale s-au retras pe noi poziții în două zone din Harkov, inclusiv în Vovceansk, în vreme ce a avertizat asupra unei acumulări de forțe rusești în nord, în apropiere de regiunea Sumî.
Un atac transfrontalier pe un nou flanc în regiunea Sumî i-ar solicita probabil și mai mult militarii ucraineni epuizați, după ce incursiunea Rusiei în regiunea Harkov a deschis vineri un nou front, forțând Kievul să trimită de urgență întăriri.
Asaltul rusesc este un test pentru forța de luptă ucraineană, despre care analiștii militari spun că este insuficientă și trebuie suplimentată.
Acest deficit este agravat de lunile de întârzieri în livrarea ajutorului militar vital al SUA. Secretarul american de stat Antony Blinken a declarat marți, în timpul unei vizite la Kiev, că o parte a acestui ajutor a sosit în sfârșit și că „va face o diferență reală”.
Rusia face progrese. Kievul crede că situația e totuși sub control
Rusia anunțase marți că a cucerit un al zecelea sat de frontieră în Harkov, Buhruvatka. Iar Kievul a admis retragerea din unele poziții.
„În anumite sectoare din zona Lukianți și Vovceansk, unitățile s-au mutat pe poziții mai avantajoase ca urmare a focului inamic și pentru a salva viețile militarilor noștri și pentru a evita pierderile”, a precizat Statul Major General într-un comunicat marți seara târziu.
Guvernatorul regional Oleh Siniehubov a declarat că două persoane au fost ucise în bombardamentele de acolo. Iar peste 7.500 de persoane din Vovceansk și din zonele de frontieră din apropiere au fost evacuate.
Dincolo de lovitura dată moralului ucrainean în regiune, unde se află al doilea oraș ca mărime al Ucrainei, Harkov, incursiunea pare a fi deocamdată mai degrabă o acțiune menită să distragă atenția și trupele ucrainene implicate în operațiunile defensive din estul țării, unde Rusia și-a concentrat ofensiva de luni de zile, scrie Reuters.
Șeful spionajului militar, Kirilo Budanov, a declarat că Moscova a angajat deja toate trupele pe care le avea în zonele de frontieră pentru operațiunea de la Harkov, dar că are și alte forțe de rezervă pe care se așteaptă să fie folosite în zilele următoare. El a asigurat totodată că lucrurile se stabilizează în regiune.
„Începând de ieri seară, a apărut o tendință rapidă de stabilizare a situației – adică inamicul este, în principiu, deja blocat la liniile la care a reușit să ajungă”, a declarat el, marți.
Budanov și alți oficiali ucraineni de rang înalt cred în continuare că Rusia nu are numărul de trupe necesar pentru a captura orașul Harkov. Șeful spionajului militar a spus că situația este încă fluidă și în schimbare rapidă, „faza activă” a operațiunii rusești fiind încă în desfășurare.
Ritmul operațiunilor ofensive rusești în nordul regiunii Harkov pare să fi încetinit în ultimele 24 de ore, a observat și Institutul pentru Studiul Războiului (ISW), un think-tank american.
Iar modelul activității ofensive rusești în această zonă confirmtă evaluarea ISW, potrivit căreia forțele rusești acordă prioritate creării unei „zone tampon” în regiunea de frontieră și nu unei incursiuni mai profunde în Harkov, au spus analiștii Institutului.
Importanța Harkovului
Rusia nu și-a ascuns niciun moment obiectivul de a cuceri Harkovul. La începutul invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina în 2022, fostul președinte rus Dmitri Medvedev a declarat că Harkov va fi a cincea regiune care va fi anexată.
O contraofensivă ucraineană de succes a zădărnicit inițial aceste planuri, iar armata rusă a fugit din Harkov, lăsând în urmă echipamente și muniții.
Observatorii consideră că Rusia încearcă acum să se răzbune pentru această înfrângere.
Capturarea Harkovului și a regiunii mai largi ar da, de asemenea, o lovitură serioasă securității energetice a Ucrainei. Iar consecințele economice ale cuceririi teritoriului ar fi mai grave decât capturarea Donețkului sau a Mariupolului, scrie Deutsche Welle.
Potrivit statisticilor guvernamentale, Harkov a fost al treilea cel mai mare contribuitor (6,3%) la PIB-ul Ucrainei în 2019, după Kiev și Dnipropetrovsk.
Harkov deține, de asemenea, cele mai mari rezerve de gaze naturale din țară, ceea ce face ca Ucraina să fie practic autosuficientă.
Sanctuarul Rusiei
Asaltul Rusiei asupra regiunii de nord-est a Ucrainei nu a fost o surpriză. În timp ce orașul are mai multe linii de apărare, zona înconjurătoare nu are. Iar Rusia are un avantaj strategic: poate să lanseze atacuri asupra Harkovului și a regiunii mai largi din interiorul propriului teritoriu.
În ultimele luni, Rusia a lovit în mod repetat orașul cu rachete și drone, atacuri care au ucis și rănit oameni, în vreme ce au distrus infrastructura energetică.
Ucraina poate riposta doar cu arme cu rază scurtă de acțiune. Aliații occidentali au furnizat Ucrainei arme cu rază lungă de acțiune doar cu condiția ca acestea să nu fie folosite pentru a ataca teritoriul rusesc. Marea Britanie și-a anunțat recent disponibilitatea de a renunța la această condiție, dar majoritatea celorlalte țări încă se țin de acordul inițial.
O analiză a ISW a avertizat că actuala politică americană care interzice Ucrainei să folosească arme furnizate de SUA pe teritoriul Federației Ruse compromite grav capacitatea Kievului de a se apăra împotriva invaziei transfrontaliere pe care Rusia a lansat-o recent în Harkov.
Politica SUA a creat efectiv un sanctuar vast în care Rusia a putut să-și adune forța de invazie terestră și de unde lansează bombe glisante și alte sisteme de atac cu rază lungă de acțiune în sprijinul invaziei sale, spun experții ISW.
Indiferent de meritele acestei politici americane valabile înainte de începerea asaltului rusesc asupra regiunii Harkov, aceasta ar trebui modificată imediat pentru a reflecta realitățile urgente ale situației actuale, a mai avertizat analiza ISW.