„Kingdom of the Planet of the Apes”, al 10-lea titlu al francizei de filme SF „Planeta Maimuţelor” care a debutat în 1968, s-a clasat în fruntea box-office-ului nord-american în primul său weekend de proiecţii în cinematografe, cu vânzări de bilete impresionante, relatează agenția AFP, citată de Agerpres.
Secventa din filmul „Kingdom of the Planet of the Apes”Foto: JLPPA / Bestimage / Profimedia
Datele companiei de specialitate Exhibitor Relations arată că până duminică seara noul film a avut încasări de 56,5 milioane de dolari, lungmetrajul studioului 21st Century Fox înregistrând unul dintre cele mai bune rezultate ale anului 2024 în cinematografele nord-americane.
„Este un debut excelent pentru cel de-al 10-lea opus al unei francize de filme de acţiune”, a declarat David Gross de la compania Franchise Entertainment Research, referindu-se la întreaga franciză care a debutat cu lungmetrajele Planet of the Apes (1968), Beneath the Planet of the Apes (1970), Escape from the Planet of the Apes (1971), Conquest of the Planet of the Apes (1972), Battle for the Planet of the Apes (1973).
Franciza a fost „reînviată” în 2001 cu un „remake” ce a purtat numele filmului original din 1968 iar apoi în anii 2010 cu Rise of the Planet of the Apes (2011), Dawn of the Planet of the Apes (2014), War for the Planet of the Apes (2017).
Analistul David Gross a mai subliniat că încasările obţinute de al 10-lea lungmetraj al francizei la box-office-ul internaţional au fost la rândul lor „excelente”.
Noul film „Planeta maimuțelor” vine cu personaje și un fir narativ nou
Intriga din Kingdom of the Planet of the Apes se desfăşoară la trei secole după evenimentele prezentate în filmul din 2017 al francizei, cu personaje noi și într-o lume de acum aflată sub controlul total al unor primate vorbitoare, în timp ce oamenii, reduşi la starea de sălbăticie, supravieţuiesc la marginea civilizaţiei.
Amanda Silver și Rick Jaffa, creatorii noului lungmetraj și cei care au semnat scenariul pentru filmele seriei începute în 2011, au declarat deja într-un interviu acordat THR că și-ar dori să realizeze „cel puțin încă două filme” cu noile personaje, ceea ce ar însemna o nouă trilogie de sine stătătoare în cadrul francizei.
Jaffa a vehiculat inclusiv posibilitatea ca acest nou fir narativ să meargă până la 9 filme, afirmând că subiectul a fost discutat deja cu directorii de la 20th Century Fox.
„Nu știu dacă vom ajunge la 9. M-ar încânta. Am vorbit nu doar cu Wes (Ball, regizorul noului film) și Josh (Friedman, scenaristul) și Joe Hartwick Jr. (producătorul), ci și cu Steve Asbell și Scott Aversano de la 20th Century despre ce pot deveni aceste filme”, a spus Rick Jaffa.
Lungmetrajul cu Ryan Gosling și Emily Blunt coboară pe locul 2 în clasamentul box office
Pe locul al doilea, filmul de acţiune The Fall Guy, a pierdut poziţia de lider după doar o săptămână şi a obţinut doar jumătate din încasările înregistrate în primul său weekend de proiecţii în America de Nord: 13,7 milioane de dolari.
Acest lungmetraj regizat de David Leitch, inspirat dintr-un serial TV din anii 1980, îl prezintă pe actorul Ryan Gosling în rolul unui cascador experimentat care trebuie să se recupereze după o gravă accidentare contractată în timpul unor filmări pentru a putea să îşi salveze o fostă iubită, interpretată de Emily Blunt, de o ameninţare misterioasă dar cât se poate de reală.
Challengers, un film romantic inspirat din universul tenisului, cu Zendaya cap de afiş, s-a menţinut pe locul al treilea, cu încasări de 4,7 milioane de dolari.
Actriţa şi cântăreaţa americană, în vârstă de 27 de ani, interpretează în această dramă subversivă o jucătoare talentată de tenis aflată în centrul unui triunghi amoros, în care rivalitatea, prietenia şi dragostea se întrepătrund.
Challengers este la rândul său un fost lider al box office-ului, debutând pe prima poziție la sfârșitul lunii aprilie.
Filmul horror “Tarot” a rămas pe poziţia a patra, cu încasări de 3,5 milioane de dolari, şi a depăşit deja în doar două săptămâni de proiecţii bugetul său de producţie, care a fost de 8 milioane de dolari.
Lungmetrajul Godzilla x Kong: The New Empire s-a menţinut pe locul al cincilea, cu încasări de 2,5 milioane de dolari. Pelicula prezintă noile aventuri ale personajelor Godzilla şi King Kong, care îşi unesc de această dată forţele pentru a lupta împreună împotriva unui inamic comun.
Topul 10 al box-office-ului nord-american este completat de următoarele producţii cinematografice:
6. Unsung Hero (2,3 milioane de dolari);
7. Kung Fu Panda 4 (2 milioane de dolari);
8. Civil War (1,8 milioane de dolari);
9. Star Wars: Episode I – The Phantom Menace (1,5 milioane de dolari);
10. Abigail (1,1 milioane de dolari).
Ca întotdeauna, poți afla mai multe vești noi din lumea filmelor și serialelor, dar și alte știri interesante, în rubrica Nerd Alert de weekendul acesta:
.