Actorul Gerard Depardieu a fost chemat la poliție și arestat preventiv, în Franța

Actorul francez Gérard Depardieu a fost convocat luni pentru a fi dus în custodie la sediul poliției judiciare din Paris, unde urmează să fie interogat în legătură cu acuzațiile de agresiune sexuală, a declarat pentru AFP o sursă din cadrul poliției. Gerard Depardieu Foto: Agerpres/AP UPDATE 12:39 Gérard Depardieu a fost arestat preventiv, a declarat

Actorul francez Gérard Depardieu a fost convocat luni pentru a fi dus în custodie la sediul poliției judiciare din Paris, unde urmează să fie interogat în legătură cu acuzațiile de agresiune sexuală, a declarat pentru AFP o sursă din cadrul poliției.

Gerard DepardieuFoto: Agerpres/AP

  • UPDATE 12:39 Gérard Depardieu a fost arestat preventiv, a declarat pentru France Presse o sursă apropiată de dosarul deschis de justiția franceză.

Gigantul cinematografiei franceze, care a fost deja acuzat de viol și agresiune sexuală într-un alt caz, este vizat de două plângeri din partea a două femei care îl acuză de agresiune sexuală.

O scenografă care a lucrat în echipa filmului „Les Volets Verts”, regizat de Jean Becker, l-a acuzat pe acesta că a agresat-o sexual în 2021.

Femeia a depus o plângere în februarie 2024 pentru agresiune sexuală, hărțuire sexuală și abuz sexist.

Investigațiile au fost încredințate districtului 3 al poliției judiciare din Paris. Faptele datează din septembrie 2021 și ar fi avut loc într-un conac privat din Paris.

Potrivit relatării făcute de actriță ziarului Mediapart, actorul ar fi făcut o serie de remarci obscene în timpul filmărilor, iar ulterior „a apucat-o brutal” și „i-a pipăit talia, abdomenul, până la sâni”.

Cealaltă plângere a fost făcută de o fostă asistentă de pe platoul de filmare, care l-a acuzat pe Gérard Depardieu de agresiune sexuală în 2014.

Actorul a mai fost acuzat din 2020 de viol și agresiune sexuală asupra unei tinere actrițe, Charlotte Arnould.

Actrița Hélène Darras a depus și ea o plângere împotriva lui pentru agresiune sexuală în timpul filmărilor în 2007, dar aceasta a fost respinsă de Parchetul din Paris din cauză că a intervenit prescripția.

În Spania, Depardieu este, de asemenea, ținta unei plângeri depuse de jurnalistași scriitoarea Ruth Baza, care îl acuză că a violat-o în 1995. “Niciodată, niciodată, nu am abuzat de o femeie”, a declarat actorul în vârstă de 75 de ani într-o scrisoare deschisă publicată în Le Figaro în octombrie 2023, referindu-se la acuzațiile lui Charlotte Arnould.

Referințe:

Obiectiv România
Obiectiv România
Articles: 2125

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *