„Horia” este cel mai nou film românesc care a intrat pe marile ecrane din toată țara și este unul atipic pentru tot ce s-a întâmplat în cinematografia românească în ultimii ani. Am aflat mai multe detalii despre acest film, chiar de la scenarista și regizoarea Ana-Maria Comănescu.
Filmul HoriaFoto: Screenshot via Youtube
Spectatorii au în față un road movie și un coming of age în aceeași măsură, un film inspirat din filmele americane din anii ‘70 din aceste categorii, dar foarte românesc și străbătut de o atmosferă nostalgică.
„Mi-am dorit să debutez cu un road movie fiindcă e unul dintre genurile mele preferate, în special cele ale anilor ’70, și am vrut să pornesc de la clișee precum benzinăria, poliția, restaurantul tip diner american, dar să le interpretez în spațiul românesc, cu tot ceea ce oferă el.
Însă filmul nu e despre drumul lui Horia, ci despre ceea ce învață el pe parcurs, despre lume, relații și despre el însuși, prin toate personajele pe care le cunoaște. E un film colorat, însorit, cu imagini și o coloană sonoră care te îndeamnă să resimți nostalgia adolescenței și bucuria de a porni la drum”, declară scenarista și regizoarea Ana-Maria Comănescu.
Acesta reprezintă și debutul ei în lungmetraj. De asemenea, este primul film în care joacă și actorii principali Vladimir Țeca (20 de ani) și Angelina Pavel (16 ani).
„Horia” a avut premiera mondială în noiembrie 2023, la Festivalul de Film Black Nights de la Tallinn, iar în România publicul l-a vizionat în avanpremieră națională la Les Films de Cannes à Bucarest, prezentat în secțiunea competitivă Avanpremierele toamnei, unde a și câștigat Premiul Publicului. În cinematografele din toată țara a intrat pe 10 aprilie.
Filmările au avut loc în zone spectaculoase din România – Cheile Dobrogei, Tucoaia, Lacul Iacobdeal, trecerea cu bacul peste Dunăre de la Brăila, zone de câmpie, cu peisaje de lângă Târgoviște și Câmpina, zone mai muntoase precum Piatra Arsă, Râșnov, Drumul Regelui de la Sinaia, Poiana Narciselor și nu în ultimul rând, Transalpina.
Pe scurt, „Horia” spune povestea maturizării unui adolescent de aproape 18 ani dintr-un sat românesc, care este îndrăgostit de o fată care locuiește în cealaltă parte a țării. După o ceartă cu tatăl lui, Horia (Țeca) face un gest impulsiv și pleacă de acasă pe vechea motoretă Mobra a tatălui său.
Drumul îi este îngreunat de Stela (Angelina Pavel), o puștoaică isteață, iar cei doi sunt forțați de împrejurări să călătorească împreună și să depășească o serie de obstacole.
Ana-Maria Comănescu, regizoarea și scenarista „Horia”, a povestit pentru HotNews.ro mai multe despre acest proiect cinematografic atipic pentru filmul românesc din ultimii ani.
Ce te-a inspirat să scrii și să regizezi filmul „HORIA”, un road movie nostalgic, care explorează teme precum maturizarea și călătoria interioară a personajului principal?
Ana-Maria Comănescu: M-am inspirat în primul rând din starea pe care mi-o dă mie drumul lung, senzația că ești puțin altcineva atunci când călătorești, ești mai prezent, mai deschis și cred că prin asta poți atrage fel de fel de peripeții, sau cel puțin așa mi se întâmplă mie (și lui Horia, fără să-și dea seama).
Road movie-ul este unul din genurile mele preferate de film și mi-am dorit mult să pornesc de la clișeul acesta și să construiesc propria versiune, adaptându-l la spațiul țării noastre și la atmosfera specifică.
Este vorba despre o motoretă Mobra 50 Super
Motocicleta Mobra este clar un personaj principal al filmului. De ce ai ales să-ți centrezi întreaga poveste în jurul celei mai celebre motociclete românești?
În călătoria sa, Horia avea nevoie de un imbold. Precum calul din Harap Alb, care se transformă dintr-o mârțoagă într-un armăsar nobil, așa m-am gândit că Mobra ar putea în acest film deveni dintr-o vechitură care zdrăngăne și pârâie, într-o motoretă strălucitoare care-l ajută pe Horia să descopere lumea dincolo de satul în care a crescut.
În plus, Mobra contribuie la atmosfera retro și nostalgică pe care am încercat să o ilustrăm în film.
Care e povestea motocicletei Mobra din film?
Este o motoretă Mobra 50 Super, dacă nu mă-nșel, de culoare roșie, pe care am avut-o în cap încă de la început. A fost cumpărată de pe internet special pentru filmări și a avut chiar și o dublură de joc, o a doua Mobră pe care am folosit-o la anumite cadre, tehnic mai complicate, a fost montată fără roți pe o platformă specială.
Care au fost cele mai mari provocări în producția filmului, în special în ceea ce privește filmarea scenelor de călătorie?
Nu a fost deloc un film ușor, mai ales că este primul film de lungmetraj, atât pentru mine, cât și pentru cei doi actori principali, adolescenți aflați la primul rol.
Dacă eu aveam destulă experiență la filmări, ei doi au fost luați pe sus de întregul proces și mi-a fost sincer teamă că poate nu vor face față oboselii, orelor lungi și drumurilor deschise în plină caniculă. Însă pot spune că s-au descurcat cu brio, ca niște adevărați profesioniști.
Alte aspecte provocatoare au fost deplasările constante, deoarece filmările s-au petrecut de la mare până la munte în multe locuri diferite, și faptul că tehnic depindeam de acest vehicul simpatic, dar tare nărăvaș, Mobra noastră, care ne-a făcut bineînțeles multe surprize neplăcute de-a lungul filmărilor.
Probabil că cea mai dificilă secvență de filmat a fost secvența urmăririi, cea în care protagoniștii încearcă să scape de o Dacie papuc care îi urmărește. Pe de o parte, e amuzant, fiindcă cele două vehicule sunt niște hârburi care nu pot atinge o viteză prea mare, însă pentru personaje este o situație plină de pericole.
Pentru a realiza secvența, ne-am folosit de cascadori, platformă, mecanici și multă planificare atentă în prealabil. Am avut norocul de a avea alături o echipă minunată care a fost extrem de implicată, așa încât totul s-a încheiat cu bine.
„Multor oameni nu le vine să creadă că a fost filmat integral în România”
Ana-Maria Comănescu, regizoarea filmului Horia. FOTO: Arhiva personală
Având în vedere că pentru filmări ați străbătut întreaga țară, dar și că Mobra e un brand „foarte” românesc, în ce măsură este „Horia” un film despre România și care poate ajunge să ne promoveze?
În drumurile mele prin această țară, am întâlnit multe locuri speciale, nu numai prin frumusețe, dar și prin farmec și starea pe care ți-o transmit. Am încercat să transpun acest sentiment și în film, astfel încât veți putea vedea multe peisaje variate, în mod atipic filmului românesc, de la zona stâncoasă a Dobrogei și ieșirea la Dunăre, până la păduri, munte, Transalpina.
Peste tot unde am proiectat filmul, atât internațional cât și local, am fost întrebați despre locații, iar multor oameni nu le vine să creadă că a fost filmat în mod integral în România.
Povestește-ne un pic și despre coloana sonoră și cum ați ales piesele pentru acest film?
Mi-am dorit de la început ca acest film să conțină muzică. Coloana sonoră este formată pe jumătate din piese rock românești, în mare parte din perioada anilor 70, cealaltă jumătate, dintr-o serie de piese compuse special pentru film de către compozitoarea noastră din Serbia, Janja Loncar.
Am avut în cap foarte clar de la început unde să plasez multe din piesele pe care le căutasem încă de când scriam și sunt recunoscătoare că am reușit să le obținem.
Cum ai colaborat cu actorii pentru a-i ajuta să-și însușească personajele și să creeze chimie pe ecran, mai ales că este vorba de actori tineri, aflați la început de drum?
Stela este indispensabilă pentru Horia, atât pentru personaj, cât și pentru film. Ea are nevoie de el ca să ajungă pe Mobra lui la Cluj, însă el are mai mare nevoie de ea, fiindcă e matură, isteață, descurcăreață și se adaptează foarte ușor la nou.
Horia este un băiat închis în el și care privește lumea într-un mod naiv, însă prietenia cu Stela îl ajută să se deschidă și să capete o nouă perspectivă asupra vieții. Am ales actorii în urma unor serii de probe, cu ajutorul directoarei de casting Florentina Bratfanof, care a petrecut mult timp căutând cele mai potrivite propuneri.
Ultima etapă a fost o probă de chimie, iar când i-am adus împreună pe Vladimir și pe Angelina am simțit că vor putea forma un duo puternic pe ecran, deoarece erau complementari prin opoziție.
Apoi în pregătirea filmului, am repetat lucrând pe text, dar am avut și discuții lungi despre personaje și despre ei doi în realitate. Pe lângă acestea, i-am inițiat în ceea ce înseamnă procesul de filmare și am lucrat la puterea lor de concentrare.
Am încercat să construim împreună un triunghi de încredere și am fost fericită să observ că a funcționat – din acel punct, la filmare, lucrul cu ei a mers ca pe roate și chiar cred că ne-am distrat.
Cum crezi că publicul român va reacționa la acest gen de film, având în vedere că este o specie nouă în cinematografia românească și care sparge un pic tiparul din ultima vreme, acela al comediilor de succes la box office?
E complicat să fac previziuni apropo de potențialul succes, când știu foarte bine reticența publicului la filmele românești. Comediile din ultimul timp au reamintit într-adevăr oamenilor de mersul la cinema, însă nu-mi dau seama în ce măsură ar fi atrași de un film care nu se sprijină pe fețe cunoscute sau pe tipologiile văzute ca fiind tipic românești.
Eu îmi doresc, în mod evident, cât mai mult public, deoarece pentru el am făcut acest film. Cred că dacă i-ar da o șansă, ar fi surprinși de o vizionare cel puțin plăcută. Pot spune că publicul cu care am interacționat până acum la Q&A-urile din caravană a fost mereu unul încântat.
Pentru mine, scopul unui film nu este să transmită un mesaj, ci să spună o poveste care să atingă spectatorul. Eu mi-am dorit ca acesta să plece la drum odată cu Horia, să râdă, să se emoționeze, să-și amintească de adolescență și să se regăsească, iar când iese din sala de cinema, să rămână cu zâmbetul pe buze.
„Horia” reprezintă debutul tău în lungmetraj. Care sunt planurile tale de aici încolo în cinematografia românească, având în vedere succesul și impactul pe care „HORIA” le poate avea (la Les Films de Cannes à Bucarest, prezentat în secțiunea competitivă Avanpremierele toamnei, a câștigat Premiul Publicului)?
Este încă devreme să vorbesc despre posibile următoare proiecte, simt că acum a venit momentul să mă bucur de perioada lansării debutului, deoarece reprezintă încheierea unui proces de lucru de aproape șapte ani de zile.
Însă, curând, sunt sigură că mi se va face dor să mă așez din nou la scris și să dezvolt ideile pe care le-am ținut deoparte, la sertar.
