O nouă înregistrare video distribuită pe rețelele de socializare de forțele ucrainene este sugestivă pentru maniera în care armata rusă a ajuns acum să piardă zilnic pe front aproape 1.000 de militari.
Soldati rusi transportati deasupra unui vehicul blindat BMPFoto: Evgeny Biyatov / Associated Press / Profimedia Images
Înregistrarea video a fost redistribuită pe pagina sa de „X” de jurnalistul german Julian Ropcke, care face o analiză scurtă asupra imaginilor despre care afirmă că arată o misiune sinucigașă:
Warum handelt es sich hier um einen russischen „#Fleischangriff“, der mit offensiven Aktionen der Ukraine kaum vergleichbar ist?!
➡️Der Schützenpanzer mit zwölf Soldaten wird auf Kamikaze-Mission geschickt.
➡️Das Ziel liegt unter ukrainischer Kontrolle, etwa 500 m von der… pic.twitter.com/Lwp55VhYCn
— Julian RöpckeuD83CuDDFAuD83CuDDE6 (@JulianRoepcke) April 7, 2024
- transportorul blindat de trupe cu 12 soldați [deasupra sa] este trimis într-o misiune kamikaze;
- ținta este sub control ucrainean, la aproximativ 500 de metri de cea mai apropiată poziție rusească;
- unitatea nu este susținută deloc de alte trupe, nu există un atac combinat;
- nu există un „Plan B” pentru șansa extrem de probabilă a eșecului unității. Niciun lanț de salvare, nicio logistică pentru evacuarea posibilelor victime, nicio opțiune alternativă în cazul neatingerii obiectivului principal;
- drept urmare, acest atac se termină de asemenea cu pierderi de 100% în rândul soldaților și tehnicii de luptă.
Ropcke notează de asemenea că înregistrarea video nu a surprins vreun „accident”, ci o tactică deliberată a armatei ruse, una cu care a reușit în cele din urmă să cucerească localitățile Stepove și Berdîci în urma a sute de astfel de asalturi.
Numărul pierderilor zilnice suferite de armata rusă a crescut dramatic
De altfel, ministerul britanic al apărării nota în evaluarea sa asupra războiului din Ucraina pe care a publicat-o în urmă cu o zi că numărul pierderilor zilnice suferite de armata rusă a crescut de la an la an, dar asta nu a convins comandamentul militar de la Moscova să renunțe la tactica de a folosi atacuri în masă pentru a forța liniile defensive ucrainene.
Dacă în lunile din 2022, armata rusă pierdea circa 400 de soldați pe zi, media a crescut la 693 în 2023 și la 913 în primul semestru din 2024.
„Această creștere reflectă dependența Rusiei de atacuri în masă pentru a exercita presiune asupra liniilor frontului din Ucraina”, notează evaluarea britanică de duminică.
Potrivit ministerului britanic al apărării, media de pierderi zilnice înregistrate de ruși a suferit o ușoară scădere în martie, scădere care „corespunde unei perioade cu mai puține atacuri raportate”.
„Reducerea operațiunilor ofensive rusești reflectă foarte probabil o serie de factori: o perioadă de odihnă și de refacere după capturarea Avdiivka și intenția de a reduce notificările privind decese în timpul alegerilor din Rusia”, menționează ministerul apărării de la Londra.
O analiză separată publicată de ministerul britanic al apărării la începutul lunii trecute nota că februarie 2024 a fost luna în care forțele rusești au înregistrat cea mai mare rată a pierderilor de la declanșarea războiului.
Urmărește ultimele evoluții din a 775-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.