Aveam de dat bani unui prieten. Ce tu nu dai? Ai arici la buzunar? Cash trebuia să dau unui prieten. Ce tu nu dai? Dacă omul te roagă faci ce ți se spune orbește. M-am dus la bancomat, undeva, la Bobocica, la capăt de lume. La margine de București, cu un covrigar și-n colț cu un grătar de mititei. Am băgat cardul în bancomatul de la mahala, cuib de vise. Și mi s-a spus că nu poate să-mi dea atâția bani. Dar prietenul meu atâția bani vroia, ce nesimțit bancomat! Am cerut mai puțin. Mi s-a cerut să fie divizibil lui 5 și 0, e tăticu’ io analfabet, n-am înțeles-o pe asta. Am apăsat pe butoane iar. Și a-ncerut delirul acestui bancomat. M-am făcut borfaș. Am vrut să fug cu bancomatul așa rușine am pățit.
La bancomatFoto: Lev Dolgachov / Alamy / Alamy / Profimedia
Sâmbătă în zori. La Bobocica. Cine nu știe unde-i Bobo n-are umbră!
Singur, frigoștenie. Ora nouă. Mă apropii de bancomat. Bancomatul e acolo. Mi se pare că știu care este PIN-ul. Mi se pare că nu știu care e codul pin. Așa sunt eu, timid. Uite, în fața bancomatului, cuib de vise! Bag card, bag pin, bag cifre, aștept să mi se dea. Nu-i așa? Tot bagi, vrei recompensă. Asta chiar e perversă rea, banii de acolo sunt ai mei. Vezi lumea de azi cum te face din om-neom. Adică, eu îmi vreau banii înapoi, nu banca îmi face recompensă. Dar creierul, ce să faci, n-are stare! Și cică mă refuză, că eu vreau mai mult decât îmi poate da bancomatul. Ta, ta, tam, tam. Cum adică? Dacă vreau din banii mei cât vreau eu, nu vrea! Mă trimite la plimbare! Aberație! Lumea asta e nerușinată!
Și iar bag, bag, bag, tastez ca o ciocănitoare. Și iar mesaj: să bag cifre divizibile.
Tăticule la mesajul ăsta jignitor înjur. Sunt analfabet, să stau în fața unui bancomat să fac divizibilitate e curată sărăcie. Bag, bag, bag. Mi se dau banii. Vreau să-i scot, nu se poate. Fanta e fantă, dar gura bancomatului care-mi dă banii e prea mică pentru numărul mare de bancnote. Bă, așa ceva n-am văzut. Urlă bancomatul! Ia-ți banii, bă! Ia-ți banii, bă! Dau cu degetul să iau banii, îmi cad bancote pe stradă. Bate vântul la Bobocica. Vreo trei s-au dus luate de vânt. Ce să fac? Am două mâini. Într-una e portofelul și telefonul. Bancomatul urlă. Copleșit de urletul bancomatului. Alarmă de pompieri urlă-n capul meu! Las banii, bag telefon și portofel în buzunarul din spate. Cu ambele mâini acum mă bag în gura balaurului, bancomatului.
Trag de dinții tociți ai fantei. Trag ca nesimțitul că nu vrea să se deschidă gura să-mi iau banii. Banii mei, nenorocire!
Cu un ochi mă uit pe stradă să nu-mi fure Bobocica banii de pe stradă. Crăp senzorii, crăp dinții și mai tare. Banii nu aveau cum să iasă prin fantă pentru că erau prea mulți. Bancomatul e subdimensionat, e clar făcut pentru săraci. Trag de colți, trag de fantă. Cu o mână iau părți din bani și-i îndes în buzunar. Fac o gogoașă din buzunar de cash. Sunt la Bobocica. Eliberez încet âncet fanta, colții eliberați vor să-mi mănânce degetele, dar nu mă las mai sunt niște bancnote. Dacă cedez încleștarea balaurul bancomat mi le suge în mațele lui blestemate. Îmi bag un picior în fantă. Vârful doar al ghetei să țin deschisă. Reușesc să pescuiesc ultimele bancnote. Urlu. Urlă și mașinăria! Aruncă foc pe ecran: OUT OF ORDER! Scrie ucigaș pe ecran. Mi-e rușine. Mi-e frică. Pescuiesc banii de pe stradă. Fug.
Apoi, mă gândesc. Erau banii mei, totuși. Bănișorii mei.
Banca, bancomatul și-au bătut joc de mine. Au montat un bancomat idiot incapabil să-mi dea banii prin fantă. O mașinărie defectă, niște funcționari care n-au minte. Da, asta am făcut eu la Bobocica. Vă vine să credeți? Din om serios am devenit borfaș. La Bobocica în zori.
