Cine este ginerele lui Piedone: Patru joburi la stat, jucător la pariuri și pasionat de ceasuri scumpe

Șerban Andrei este ginerele primarului Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, fiind căsătorit cu fiica edilului, Ana. Cei doi s-au căsătorit în 2018 și au împreună doi copii. Potrivit declarațiilor de avere din 2021 și 2022, ginerele primarului a încasat de la stat peste 50.000 de euro, fiind remunerat din trei locuri, plus indemnizația de consilier

Șerban Andrei este ginerele primarului Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, fiind căsătorit cu fiica edilului, Ana. Cei doi s-au căsătorit în 2018 și au împreună doi copii. Potrivit declarațiilor de avere din 2021 și 2022, ginerele primarului a încasat de la stat peste 50.000 de euro, fiind remunerat din trei locuri, plus indemnizația de consilier local Sector 5 . El este din 2020 consilier local, fiind ales pe listele Partidului Umanist Social Liberal, fondat de Dan Voiculescu și condus de Piedone.

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu PiedoneFoto: Agerpres

Reamintim că ANI l-a acuzat miercuri dimineață pe primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, că ar fi în conflict de interese deoarece și-a numit ginerele în comisia pentru vânzarea spațiilor comerciale.

Șerban Andrei este consilier local la Sectorul 5, din partea Partidului Umanist Social Liberal, începând din 2020.

Potrivit declarației de avere depuse în 2022 pentru 2021, ginerele lui Piedone are următoarele proprietăți:

  • 1/2 dintr-o casă de locuit de 102 mp în București – moștenire din 2002;
  • o casă de vacanță de 70 mp în Mamaia, cumpărată în 2018;
  • un ceas Rolex de 15.000 de euro, dobândit în 2017;
  • un ceas Patek Philippe de 25.000 euro dobândit în 2008;
  • un tablou de 7.000 de euro dobândit în 2019;
  • bijuterii de 28.000 euro dobândite în perioada 2010-2022;

În 2021, a avut patru job-uri, toate la stat și a încasat nu mai puțin de 116.759 de lei din bani publici, o medie de aproape 2.000 de euro pe lună:

  • consilier cabinet primar Sector 4 – 34.290 lei
  • referent la compania Totul Verde, a companiei Sector 4 – 20.045 lei
  • indemnizație consilier local Sector 5 – 13.140 lei
  • membru in Comisia de vânzare a spațiilor comerciale de la Sectorul 5 – 49.284 lei.

Șerban Andrei a câștigat și din pariuri sportive, la Superbet, 50.684 de lei. El a încasat și un stimulent de creștere a copilului de 10.784 lei.

Soția acestuia, fiica lui Piedone, a lucrat la Direcția Generală de Evidență a Persoanelor Sector 4, de unde a încasat 19.200 lei.

Potrivit declarației de avere depuse în 2023 pentru 2022, în 2022, ginerele lui Piedone a rămas cu aceleași proprietăți imobiliare, dar a mai dobândit un BMW din 1987, prin contract de vânzare-cumpărare.

Valoarea ceasurilor a crescut de la 15.000 la 17.500 euro, respectiv de la 25.000 euro la 35.000 euro, iar a bijuteriilor la 30.000 euro. În cont, a declarat 95.292 lei.

În 2022 a avut tot patru job-uri, toate la stat și a încasat din bani publici 148.988 lei, o medie de aproape 2.500 de euro pe lună:

  • consilier cabinet primar Sector 4 – 54.612 lei;
  • referent la compania Totul Verde, a companiei Sector 4 – 21.000 lei;
  • indemnizație consilier local Sector 5 – 13.140 lei;
  • membru in Comisia de vânzare a spațiilor comerciale de la Sectorul 5 – 60236 lei.

Din pariuri sportive, la Superbet, a avut 61.138 lei.

Soția lui, fiica lui Piedone, a încasat de la Direcția Generală de Evidență a Persoanelor Sector 4 suma de 20.220 lei.

Acuzațiile pe care ANI i le aduce lui Piedone

ANI a anunțat, miercuri, că a constatat conflict de interese în cazul primarului Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone:

  • „În exercitarea atribuțiilor de primar, a emis și a semnat dispoziția de numire a ginerelui său (afin de gradul I) în calitate de membru al Comisiei pentru vânzarea spațiilor comerciale sau de prestări servicii care cad sub incidența Legii nr. 550/2002, calitate de pe urma căreia a obținut un folos material (venituri încasate în anii 2021 și 2022) în valoare totală de 109.520 RON.
  • Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 70 și 71 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art. 5, lit. f) și art. 228, alin. 1, lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019”.

Comisa administrează și scoate la vânzare spațiile comerciale ale Primăriei Capitalei care sunt pe raza Sectorului 5.

Șerban Andrei, ginerele lui Piedone, a fost numit în Comisia pentru vânzarea spațiilor comerciale în 2021, potrivit Dispoziției de primar 1971/2021, semnată de Piedone. Primarul a încercat să treacă componența Comisiei prin Consiliul Local, însă nu a reușit, proiectul fiind respins de două ori, așa că a dat dispoziție de primar. De atunci, Șerban Andrei a tot rămas în această comisie, deși componența ei s-a tot schimbat.

Reacția lui Piedone la ancheta ANI

„Agenția Națională de Securitate nu mă vrea la Primăria Capitalei”, este prima reacție a primarului Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, după ce ANI a anunțat miercuri dimineață că acesta ar fi în conflict de interese deoarece și-a numit ginerele în comisia pentru vânzarea spațiilor comerciale. Piedone spune că va da ANI în judecată pentru că i-ar fi îngrădit dreptul la apărare și ar manipula intențiile de vot.

„Interesele politico-securiste mizerabile vor un păpușar în fruntea bucureștenilor, nu un gospodar care să lupte pentru cetățeni și pentru oraș, deopotrivă! ANI, mama lui ANI și toți securiștii care lucrează împotriva țării nu mai pot păcăli românii. (…) Stimați cetățeni de bună credință, Securitatea Comunistă trăiește sub masca ANI. Ei vor frână pe candidatura mea la Primăria Capitalei. (…) Dacă securiștii și hoții de țară vor revoluție națională, atunci va fi revoluție națională de spălare a țării de trădători și de putori!”, a scris Piedone pe pagina de Facebook.

Primarul a spus că va da în judecată ANI pentru că i-a îngrădit dreptul la apărare și manipulează intenția de vot.

„Dau în judecată ANI că mi-a îngrădit dreptul la apărare, după ce a anunțat public raportul privind presupusul conflict de interese înainte de a-mi comunica personal decizia! Dau în judecată ANI pentru manipularea intenției de vot, în condițiile în care raportul a fost fabricat imediat după ce mi-am anunțat candidatura la funcția de primar al Capitalei”, a scris Piedone.

Acesta spune că nu se sperie și va candida la Primăria Capitalei, iar fiul său la Primăria Sectorului 5.

„De când ANI a anunțat în presă că mă acuză, cetățeni de peste tot mă sună și îmi trimit mesaje de încurajare! Le mulțumesc și îi anunț că nu mă sperii, nu renunț, merg înainte și doar înainte. Hoții țării să știe următoarele. Dosarele, pușcăria și securitatea voastră nu mă sperie! Cristian Popescu Piedone candidează la funcția de primar al Capitalei! Deputatul Vlad Popescu Piedone candidează la funcția de primar al Sectorului 5!”, a mai scris Piedone.

Cristian Popescu Piedone a anunțat duminică seară că va candida la alegerile pentru Primăria Capitalei din partea partidului pe care îl conduce, Partidul Umanist Social Liberal, fondat de Dan Voiculescu.

Obiectiv România
Obiectiv România
Articles: 2126

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *