Curtea Supremă a început joi să audieze plângerea formulată de avocații fostului președinte Donald Trump împotriva descalificării sale în statul Colorado de a candida pentru un nou mandat, un proces capital pentru tentativa sa de a reveni la Casa Albă, notează Reuters.
Trump parasind Casa AlbaFoto: Mandel Ngan / AFP / Profimedia Images
Cei 9 judecători ai Curții Supreme de la Washington ascultă argumentele formulate de echipa juridică a lui Trump, care contestă decizia pronunțată pe 19 decembrie de instanța supremă din Colorado potrivit căreia acesta nu poate fi inclus pe buletinele de vot din acest stat din vestul SUA din cauza celui de-al 14-lea Amendament din Constituția americană.
O clauză din acest amendament interzice ca persoanele care au participat la acte de insurecție sau rebeliune să ocupe funcții publice în guvernul american.
Articolul 3 al amendamentului invocat din Constituția SUA prevede că:
„Nimeni nu va deveni senator sau membru al Camerei Reprezentanților din Congres, sau elector al Președintelui și al Vice-Președintelui, și nici nu va deține vreo funcție civilă sau militară a Statelor Unite sau în oricare stat, dacă, depunând mai înainte un jurământ, ca membru al Congresului sau ca oficial al Statelor Unite, sau ca membru al oricărei Adunări Legislative a statelor, sau ca oficial al ramurii executive sau judiciare din oricare stat, de a apăra Constituția Statelor Unite, s-a angajat într-o insurecție sau într-o rebeliune împotriva lor, sau a acordat sprijin și susținere inamicilor acestora”.
Curtea Supremă din Colorado a considerat în decizia sa că acțiunile lui Trump din data de 6 ianuarie 2021, când susținătorii săi au luat cu asalt Dealul Capitoliului, intră sub incidența acestui articol supranumit „clauza anti-insurecție”.
Zeci de manifestanți anti-Trump s-au strâns joi în fața Curții Supreme cu pancarte pe care scria „Lovitură de stat eșuată”, „Înlăturați-l pe Trump” sau „Trump e un trădător”. Poliția din capitala americană a ridicat mai multe baricade în jurul instanței pentru a asigura siguranța acesteia.
Curtea Supremă a SUA, chemată să intervină din nou în alegeri după aproape un sfert de secol
Agenția Reuters notează că plângerea ajunsă acum pe masa judecătorilor constituționali americani îi cere să joace cel mai important rol în alegerile prezidențiale de la controversata decizie Bush v. Gore din anul 2000, care l-a făcut practic pe candidatul republican președinte prin oprirea renumărării voturilor din statul Florida.
Judecătorii constituționali americani au intervenit și atunci pentru a anula o decizie luată de Curtea Supremă a statului în cauză, care ordonase renumărarea buletinelor de vot pe fondul suspiciunilor că multe dintre ele nu au fost contabilizate din cauza unor erori ale sistemelor automatizate de numărare.
Contestatari ai lui Trump au încercat să obțină descalificarea sa de la alegerile din noiembrie în peste 20 de state americane din cauza acțiunilor sale din timpul revoltei de la Dealul Capitoliului, însă eforturile în acest sens au fost lipsite de succes în vasta majoritate a cazurilor.
O astfel de inițiativă a reușit până acum doar în statul Maine din nord-estul SUA, care a decis de asemenea că numele lui Trump nu va apărea pe buletinele de vot din noiembrie. Însă autoritățile din Maine și-au suspendat imediat decizia până când Curtea Supremă de la Washington se va pronunța asupra plângerii formulate de avocații lui Trump împotriva hotărârii din Colorado.
Curtea Supremă este dominată de judecători conservatori, care se bucură de o majoritate de 6 la 3. Trei dintre judecători au fost numiți chiar de către Trump în timpul mandatului său.
Avocații lui Trump au argumentat că el nu poate fi descalificat din a candida din nou la alegeri deoarece funcția de președinte nu intră sub incidența clauzei „anti-insurecție”, că ea nu poate fi impusă doar de către instanțe fără aprobarea Congresului și că clientul lor nu a participat la o insurecție pe 6 ianuarie 2021.
Ce spun juriștii care contestă dreptul lui Trump de a candida pentru un nou mandat de președinte
Reclamanții susțin în schimb că „ar fi lipsit de logică ca Articolul 3 să fie citit în sensul descalificării tuturor insurecționiștilor care încalcă jurământul, cu excepția celui care deține cea mai înaltă funcție” și că președintele SUA este „în mod clar un oficial al Statelor Unite”.
Deși ar putea părea bizar ca avocații lui Trump să susțină contrariul, trebuie precizat că în engleza originală termenul folosit este cel de „officer of the United States” (ofițer al SUA), în timp ce traducerile în limba română ale Constituției americane folosesc cuvântul „oficial”, împământenit în jurisprudența românească.
Cei care au formulat plângerea admisă de Curtea Supremă din Colorado amintesc de asemenea de discursul înflăcărat susținut de Trump în fața susținătorilor săi care s-au strâns la Washington, spunându-le să meargă la Capitoliu și să „lupte ca naiba”.
Al 14-lea Amendament a fost adăugat în Constituția SUA după Războiul Civil American din 1861-1865, când statele sclavagiste din sud au încercat să își declare independența față de restul uniunii.
Însă, în esență, Curtea Supremă de la Washington ar putea anula deciziile din Colorado și Maine pe motive procedurale și de formă, fără a stabili dacă fostul președinte s-a făcut sau nu vinovat de participarea la o insurecție.