Afacerea Roșia Montana are în spate o poveste extrem de controversată, desfășurată pe o perioadă de cel puțin 27 de ani, în care multe dintre personajele implicate, oameni de afaceri, politicieni sau ONG-uri, au avut câteva ceva de câștigat, financiar sau politic. Povestea se apropie de final, unul din care România ar avea de pierdut niște miliarde de dolari, după cum se antepronunță politicienii de astăzi, de la putere și din opoziție. Cine este vinovat în situația în care România ar pierde litigiul cu Gabriel Resources, care deţine dreptul de exploatare minieră la Roşia Montană și care vrea despăgubiri de peste 4 miliarde de dolari de la statul român?
Rosia MontanaFoto: HotNews / Claudia Pirvoiu
Din start precizăm că este total neobișnuit ca niște reprezentanți ai Guvernului să anticipeze – după ce inițial informația a fost dată în presă „pe surse” – că statul va pierde un proces, înainte ca tribunalul să pronunțe sentința, și că va trebui să plătească daune de miliarde de dolari către o companie privată. La scurt timp după această antepronunțare, acțiunile companiei miniere au crescut pe bursă cu peste 30%.
Unde ne aflăm și cine este vinovat de eșecul Roșia Montana
Politicienii aflați la putere încearcă să arunce acest așteptat eșec în cârca opoziției. La rândul ei, opoziția arată că vinovații se află în preajma actualei puteri.
PSD îl acuză pe fostul premier Dacian Cioloş că ar fi principalul vinovat deoarece în timpul mandatului său Ministerul Mediului a depus dosarul pentru înscrierea în patrimoniul UNESCO. PSD mai susține că la fel de vinovat ar fi şi fostul premier Ludovic Orban, care a dispus reluarea procedurii de înscriere în Patrimoniul UNESCO, după ce Guvernul PSD solicitase întreruperea procedurii până la soluţionarea litigiului.
La rândul său, Dacian Cioloș spune că vinovat este fostul premier Victor Ponta, actual consilier al lui Marcel Ciolacu. Gabriel Resources a dat în judecată statul român după ce Victor Ponta a promis în 2013 eliberarea avizelor necesare exploatării, iar apoi majoritatea PSD-PNL de atunci a anulat proiectul în Parlament, speriată de protestele din acea perioadă, susține Cioloș.
Uitându-ne în urmă, putem spune că aproape toate guvernele din ultimii 27 de ani își au partea lor de vină, într-un fel sau altul, prin deciziile care nu au făcut altceva decât să alimenteze constant conturile unor oameni de afaceri obscuri. În mod real, proiectul Roșia Montana nu a existat niciodată, a fost doar o poveste pe bursă, cu care s-a speculat masiv la fiecare bâlbâială a guvernelor care s-au perindat de-a lungul timpului și care au luat decizii contradictorii legate de Roșia Montana. Nu a fost dezvoltată exploatarea minieră, nu a fost extras niciun gram de minereu în urma așa-zisului proiect, ci doar speculații.
În urmă cu trei ani, zona Roşia Montană a fost înscrisă în Lista Patrimoniului Mondial al UNESCO, la inițiativa Guvernului României, fiind închise porțile, pentru totdeauna, investițiilor în exploatări miniere. Însă, exista deja, pe rolul tribunalului ICSID de la Washington, un litigiu deschis de Gabriel Resources pentru a cere despăgubiri de la statul român, pe motiv că refuză începerea proiectului minier Roșia Montană. Înscrierea în patrimoniul UNESCO a fost de mare ajutor pentru Gabriel Resources să câștige litigiul.
Acum, chiar înainte ca tribunalul să se pronunțe, reprezentanții Guvernului anticipează pierderea procesului.
În dosarul Roșia Montana, au avut un rol și ONG-urile, care au organizat proteste. Pentru unii protestatari, mișcarea “Salvați Roșia Montana” a fost chiar o rampă de lansare și au ajuns mai târziu politicieni. Unul dintre ei este chiar este George Simion, șeful AUR, care acum trei ani se lăuda cum participa, în 2004, la protestele “Salvați Roșia Montana”. Alții au ajutat la formarea USR și au luptat pentru includerea zonei Roșia Montana în patrimoniul UNESCO.
Cum a pornit afacerea “Roșia Montana”
În martie 1997, a fost încheiat un contract între canadienii de la Gabriel Resources Limited, Regia Autonomă a Cuprului Deva, Minexfor SA, Cepromin SA si Upsrueem SA, înființându-se compania Euro Gold Resources, potrivit unor documente desecretizate de Guvernul României în septembrie 2011. În 1997, era guvernul Ciorbea, iar ministru al Industriilor era Călin Popescu Tăriceanu.
Gabriel Resources deținea 65% din capitalul social, Regia Autonomă a Cuprului Deva avea 33,8%, iar celelalte companii până în 0,5%. Primul consiliu de administrație a fost format din controversatul om de afaceri Frank Timis, care deținea și funcția de președinte, Danken Grenaway, membru numit de Gabriel Resources și Nicolae Stanca, membru numit de Regia Autonomă a Cuprului Deva.
Ulterior, a tot fost modificat acționariatul companiei, redenumită Roșia Montana Gold Corporation, până când Gabriel Resources a ajuns să dețină 80, 68% din acțiuni, iar Minvest (fosta Regia Autonomă a Cuprului Deva) doar 19,31%. Din 2008, compania este condusă de Dragoş Tănase, care este Director General Roşia Montană Gold Corporation, președinte și CEO Gabriel Resources.
Cu doar 170 mii dolari, pretul unui apartament în Bucuresti, Gabriel Resources a castigat diferenta de 15%, cota semnificativa a afacerii evaluate la 15 miliarde USD, scria România Curată în septembrie 2011.
La contractul din 1997 au fost adăugate mai multe acte adiționale. Documentele desecretizate în 2011 arătau că partea română avea o serie de obligații pentru obtinerea drepturilor de explorare și exploatare a resurselor minerale, iar canadienii se ocupau de finanțări și operațiuni financiare.
“Dupa constituirea societății, Regia va depune toate eforturile și va coopera cu Gabriel Resources și cu societatea, pentru obținerea drepturilor de explorare și exploatare a resurselor minerale din perimetre în favoarea societatii, potrivit legislației în vigoare, garantând exclusivitatea operării societății în perimetre în virtutea dreptului de administrare pe care îl detine asupra perimetrelor”, se arăta în primul act adițional, încheiat la câteva luni după înființarea societății.
În octombrie 1999, Minvest Deva a transferat licența de exploatare către Roşia Montană Gold Corporation.
Chiar dacă nu are activitate consistentă, cifra de afaceri fiind de câteva zeci de mii de lei anual, compania este cotată la Bursa din Toronto. De-a lungul timpului, au fost făcute speculații pe bursă, având la bază doar ideea unei investiții.
Legislația minelor și acordul de mediu – cartofii fierbinți aruncați de la o guvernare la alta
Pentru a fi demarat proiectul trebuia o Lege a Minelor favorabilă. De aici a început întreaga tevatură.
În iunie 1998 a apărut o lege a minelor, însă forma de atunci nu era suficientă pentru a porni o investiție uriașă la Roșia Montana. Așa au apărut presiunile asupra autorităților pentru întocmirea unei legislații care să permită expropierile la Roșia Montana, dar, în același timp, și tensiunile în societate. Punctul maxim al acestor tensiuni a fost atins în 2013.
În 2004, Gabriel Resources a început procedurile pentru implementarea proiectului minier, unul dintre cele mai importante documente pe care compania trebuie sa îl obțină fiind acordul de mediu.
În 2007, în timpul guvernării Tăriceanu, Gabriel Resources acuza că înregistrează pierderi din cauză că statul român tărăgănează aprobarea demarării investiției, iar proiectul întampină opoziție din partea unui grup de ONG-uri finanțate din afara țării, dar și din partea Guvernului Ungariei. În 2007, procedurile pentru avizarea proiectului minier era înghețate la ministerul Mediului, condus atunci de Attila Korodi (UDMR).
În 2009, în guvernarea Boc, ministrul economiei de atunci, Adriean Videanu spunea că dorește ca proiectul minier de la Roșia Montana să devină operațional, însă eliberarea acordului de mediu era în continuare blocată de Ministerul Mediului, aflat tot la UDMR.
În septembrie 2013, Guvernul Romaniei a trimis Parlamentului un proiect de lege controversat, prin care dădea undă verde expropierilor și exploatarii de la Roșia Montana.
Era proiectul de „LEGE privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană şi stimularea şi facilitarea dezvoltării activităţilor miniere în România Parlamentul României”. La guvernare se afla USL, iar premier era Victor Ponta.
Însă, ONG-urile de mediu și societatea civilă au reacționat puternic, fiind organizate proteste uriașe în țară și străinătate, Berlin, Bruxelles, Strasbourg, Stuttgart, Londra, Viena).
În decembrie 2013, sub presiunea publică, proiectul privind Legea minelor a picat în Parlament.
În iulie 2015, a început litigul de la Centrul Internațional pentru Soluționarea Litigiilor privind Investițiile (ICSID), în temeiul tratatelor bilaterate de investiții Canada-România și Marea Britanie-România.
Cum a ajuns zona Roșia Montana în patrimoniul UNESCO
În ianuarie 2017, în timpul guvernării Cioloș, fostul ministru al Culturii Corina Șuteu a depus dosarul pentru înscrierea în patrimoniul UNESCO, însă procedurile nu aui fost duse până la capăt.
În 2020, Guvernul Orban a reluat procedura de înscriere în Patrimoniul UNESCO.
În vara anului 2021, Roşia Montană a fost înscrisă în Lista Patrimoniului Mondial al UNESCO, „recunoscându-se, astfel, atât vulnerabilitatea sitului cât și necesitatea luării de măsuri urgente de protecție”. Libertatea a publicat atunci documente din care rezultă că fostul ministru al Finanțelor Alexandru Nazare a avertizat că, dacă Roșia Montană va fi inclusă în patrimoniul UNESCO, România riscă să plătească despăgubiri de miliarde de dolari companiei Gabriel Resources.
Roșia Montana și protestele de mediu: activiștii de ieri, politicienii de astăzi
Toate protestele din jurul Roșiei Montana au pornit de la ideea că o exploatare minieră la Roșia Montana este extrem de nocivă pentru mediu, deoarece pentru extragerea minereurilor s-ar fi folosit cianuri. Astfel, a fost creată mișcarea “Salvați Roșia Montana”.
În 2000, a fost înființată asociația Alburnus Maior de către câțiva tineri din Cluj, adunând activiști din toată țara.
În 2003, a avut loc primul marș de solidaritate Cluj – Roșia Montană, pe jos, în șase zile.
În 2004, a fost organizat primul concert de protest “Fân Fest” – aceasta fiind o modalitate prin care să aducă oamenii în Roșia Montană, potrivit Dor.ro.
În 2006, campania s‑a profesionalizat: și‑au desemnat roluri, comunicare, dezvoltare, consiliere juridică, fiindcă au început să depună o mulțime de contestații și să intenteze procese, scrie Dor.ro.
În 2013, activiștii din întreaga țară s-au unit în mișcarea Uniți Salvăm. Atunci au avut loc proteste masive, zile la rând în București și alte orașe din țară și străinătate.
Pentru unii protestatari, mișcarea “Salvați Roșia Montana” a fost chiar o rampă de lansare și au ajuns mai târziu politicieni. Unul dintre ei este chiar este George Simion, șeful AUR, care acum trei ani se lăuda cum participa, în 2004, la protestele “Salvați Roșia Montana”. Alții au ajutat la formarea USR și au luptat pentru includerea zonei Roșia Montana în patrimoniul UNESCO.
În februarie 2019, USR scria pe propriul site că “Astăzi, când se împlinesc aproape 20 de când a început lupta pentru salvarea Roșiei Montane, USR transmite că va continua demersurile pentru protejarea localității până când aceasta va inclusă în patrimoniul UNESCO (…) Senatorii USR Mihai Goțiu și Vlad Alexandrescu sunt doi dintre cei mai cunoscuți politicieni care au luptat pentru salvarea Roșiei Montane și includerea acesteia în Patrimoniul Mondial UNESCO”.
Cum arată localitatea Roșia Montana – Fotogalerie
Roșia Montana este o localitate minieră lipsită de strălucire, cu multe case dărăpănate și unele dintre ele părăsite.
