Fostul purtător de cuvânt al armatei ucrainene, colonelul în rezervă Vladislav Selezniov, explică într-un interviu pentru HotNews.ro cum vor autoritățile de la Kiev să atragă mai mulți soldați pe front, potrivit noului act normativ emis în acest sens.
Instrucție cu militari ucraineni în regiunea ZaporojieFoto: Andriy Andriyenko/SOPA Images / Shutterstock Editorial / Profimedia
Guvernul de la Kiev a elaborat un proiect de lege, care va ajunge curând și în Parlament, care prevede noi măsuri pentru mobilizarea pe front a tinerilor ucraineni.
Actul normativ prevede, printre altele, reducerea vârstei maxime de recrutare în serviciul militar de la 27 la 25 de ani (după această vârstă, bărbații pot fi supuși mobilizării) sau introducerea pregătirii militare de bază, timp de până la 3 luni, pentru toți cetățenii cu vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani la toate instituțiile de învățământ.
Președintele Zelenski a declarat pe 19 decembrie că armata are nevoie de încă 450 – 500 mii de oameni pe front în războiul cu Rusia.
Fostul purtător de cuvânt al Armatei Ucrainei, colonelul în rezervă Vladislav Selezniov, a explicat care sunt prevederile noului act normativ și cum se va menține balanța între necesitățile armatei și respectarea drepturilor omului.
Vârsta maximă de recrutare în serviciul militar se va reduce de la 27 la 25 de ani. După această vârstă, bărbații vor fi supuși mobilizării, nu recrutării. Principalul motiv pentru această schimbare pare a fi dorința de a mobiliza un număr mai mare de persoane. Dar, există și alte motive care stau la baza acestei decizii?
Vladislav Selezniov: În contextul unui război de amploare, există o nevoie clară de bărbați tineri, puternici și bine pregătiți. În prezent, în Ucraina, majoritatea bărbaților din serviciul militar sunt de vârstă mai înaintată, ceea ce le îngreunează îndeplinirea sarcinilor.
Un alt aspect ce urmează să fie modificat este renunțarea la serviciul militar la termen și înlocuirea acestuia cu un curs de pregătire de trei luni pentru cetățenii ucraineni din anumite categorii de vârstă.
Un punct cheie, care a stârnit multe discuții în societatea ucraineană, este foaia de parcurs. Aceasta include instruirea persoanelor mobilizate, echiparea lor corespunzătoare și asigurarea securității lor. Siguranța celor mobilizați este, într-adevăr, un subiect de mare îngrijorare.
Vor fi mobilizate și femeile?
Despre mobilizarea femeilor – acest subiect a început să fie discutat la nivel de idee. Am văzut că domnul Zelenski a declarat că nu va semna o eventuală astfel de modificare. Totuși, cât de probabil este ca mobilizarea femeilor să fie propusă oficial?
În orice caz, există deja un număr semnificativ de femei în rândurile forțelor armate. Ele nu sunt doar medici militari, ci ocupă și funcții în structurile de luptă, inclusiv ca operatori de drone și lunetiști, printre altele.
Cu toate acestea, mobilizarea femeilor nu pare a fi un subiect actual. Mai ales că președintele Zelenski a exprimat clar că nu va susține o modificare legislativă în acest sens, argumentând că nu vede rațiunea unei astfel de decizii.
Comandamentul militar al Ucrainei a afirmat că este necesară mobilizarea a încă aproximativ 500 de mii de persoane. Cât de realizabil este acest număr în condițiile actuale?
Acest număr, între 450 și 500 de mii, este justificat prin necesitatea rotației militarilor în 2024, aceștia îndeplinindu-și sarcinile direct pe front. Este, de asemenea, esențială crearea de noi subdiviziuni pentru a întări capacitățile militare ale forțelor de apărare din Ucraina, ca răspuns la pierderile suferite în cei doi ani de invazie la scară largă din partea Rusiei.
Conform surselor deschise din Ucraina, nu se cunoaște numărul exact al militarilor care au fost, fie răniți mortal, fie grav răniți în așa măsură încât să nu mai poată continua serviciul militar.
Generalul Zalujnîi a explicat că acest număr este bazat pe astfel de considerente. Totuși, el a menționat că numărul exact nu poate fi dezvăluit publicului, deoarece reprezintă informații secrete.
Proiectul de lege stipulează că în procesul de mobilizare vor fi implicate autoritățile locale și Poliția Națională a Ucrainei, aceasta din urmă având atribuții în activitățile de mobilizare. De asemenea, vor fi implicate centrele de servicii administrative și cele de ocupare a forței de muncă. Cum se explică aceste modificări? Și în ce măsură sunt ucrainenii dispuși să participe la război în aceste condiții?
Ați ridicat o întrebare foarte importantă. Dacă nu sunteți sigur cum să procedați corect, este indicat să acționați conform legii.
Legea privind mobilizarea din Ucraina stipulează clar că structurile menționate de dumneavoastră participă în procesul de mobilizare, nu doar centrele de recrutare, care în prezent sunt intens criticate (n.r.- au fost semnalate cazuri de corupție, în care bărbați au plătit sume mari de bani ca să fie scutiți medical de armată etc)
De-a lungul timpului, a fost mai convenabil ca aspectele legate de mobilizare să fie gestionate exclusiv de către militari, care au făcut tot ce le-a stat în putință cu resursele disponibile.
Vreau să subliniez că între anii 2014 și 2017 au avut loc șapte valuri de mobilizare.
În perioada februarie-martie 2022, la comisariatele militare s-au format cozi imense de persoane dornice să se înroleze în forțele de apărare ale Ucrainei.
În prezent, numărul acestor doritori a scăzut semnificativ, deoarece toți cei care au dorit să participe pe front au avut această oportunitate. Acum, este necesară o politică informațională eficientă pentru a explica populației Ucrainei necesitatea apărării țării cu arma în mână.
Există eșecuri semnificative în organizarea acestei politici informaționale. Îmi exprim opinia din perspectiva fostului purtător de cuvânt al șefului statului major.
„Nu există un mecanism legal pentru reîntoarcerea acestor categorii de cetățeni din străinătate”
Vladislav Selezniov. FOTO: Arhiva personală
Ce părere aveți despre declarația recentă a ministrului Apărării al Ucrainei, Rustem Umerov, referitoare la posibilitatea mobilizării bărbaților ucraineni care se află în prezent peste hotare? Din punct de vedere juridic, cât de fezabilă este această propunere?
Evident, teama de a muri pe câmpul de luptă este absolut de înțeles și este o reacție naturală pentru orice persoană. Înțeleg personal logica conaționalilor mei care au părăsit Ucraina și nu se grăbesc să se întoarcă.
Nu există un mecanism legal pentru reîntoarcerea acestor categorii de cetățeni din străinătate. Orice măsuri represive împotriva acestor cetățeni ar contraveni Constituției Ucrainei, dar și legislațiilor adoptate în statele membre ale Uniunii Europene.
De altfel, mai mulți politicieni europeni au declarat deja că nu vor susține reîntoarcerea forțată a refugiaților ucraineni, în cazul în care o astfel de decizie ar fi luată la nivel legislativ în Ucraina.
Ținând cont de discuțiile actuale din societate, este puțin probabil ca proiectul de lege propus să fie aprobat în forma sa inițială. Aceasta deoarece necesitățile Ucrainei în contextul războiului și respectarea drepturilor omului trebuie să fie echilibrate. În caz contrar, s-ar putea crea tulburări sociale în interiorul țării.
Rămâne o întrebare, de mult discutată și cu atât mai actuală după conferința de presă a lui Valeri Zalujnîi: există sau nu neînțelegeri între șeful forțelor armate, Valeri Zalujnîi, și comandantul suprem, Vladimir Zelenski? Și dacă da, pot acestea să fie explicate prin ambiții politice?
Gândindu-mă în mod absolut rațional, ca fost militar, trebuie să subliniez că există o ierarhie clară: șeful Forțelor Armate, Valeri Zalujnîi, este subordonat șefului Statului Major, președintelui Vladimir Zelenski.
Este posibil ca ei să aibă opinii diferite și discuții contradictorii pe anumite subiecte de lucru, dar aceasta nu anulează relația de subordonare. Putem doar să presupunem, însă activitatea acestor două persoane cu funcții importante este reglementată de legea națională.
Nu știu dacă Valerii Zalujnîi intenționează să intre în politică în viitor. În prezent, știu că toată activitatea sa este concentrată pe obiectivul de a păstra independența țării noastre și de a asigura integritatea sa teritorială. Politica va veni după ce țara noastră va câștiga.
Și despre mersul contraofensivei și probleme finanțării externe și a ajutorului din partea partenerilor din Occident: ceva totuși nu merge conform planului?
De fapt, Ucraina a intrat în etapa de apărare strategică. În ultima perioadă, resursele sunt insuficiente, așa cum menționează mai mulți generali ucraineni implicați direct în gestionarea luptelor militare.
Este dificil de estimat când se va decide deblocarea ajutorului tehnic din partea SUA și a statelor membre ale Uniunii Europene. Cred că nu vom auzi primele semnale, sperăm pozitive, mai devreme de sfârșitul lunii ianuarie.
Deocamdată, situația este complicată și se gestionează prin redistribuirea resurselor existente. Este evident că războiul actual este un război al resurselor. Sper că diplomații noștri și omologii lor din Occident vor înțelege gravitatea situației și vor evalua toate riscurile care ar apărea pe continentul european în cazul unei înfrângeri a Ucrainei.
Putin nu își ascunde planurile sale barbare, care includ și amenințări la adresa Republicii Moldova, României și țărilor baltice.